Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Păstorul cel Bun își arată „bunătatea” în timpul persecuției

Astăzi, 8 mai 2022, am meditat imaginea lui Isus Înviat, „Păstorul cel Bun” prezent între noi. Am amintit la început că în urmă cu 23 de ani Papa Ioan Paul al II-lea predica în catedrala „Sfântul Iosif” exact în această zi. Tema predicii era: „Să vindecăm rănile trecutului prin iubire!”. Papa a vorbit despre Isus Păstorul cel Bun într-un context eclezial de persecuție. Mai precis s-a referit la persecuția Bisericii Greco-Catolice și la păstorii buni pe care i-a avut Biserica Catolică din România în timpul prigoanei. Dar aici intră și păstorii romano-catolici.

În meditația duminicii am dezvoltat trei teme importante. Mai întâi a fi persecutat de alții pentru binele făcut sau adevărul mărturisit. Apoi a persecuta pe alții din invidie sau gelozie pentru că ne deranjează binele săvârșit de ei. Și, în fine, „a te persecuta” pe tine prin ignoranță, lene, nepăsare, uitare a Cuvântului Păstorului cel Bun. Remediile propuse la aceste trei posibile situații de viață spirituală țin cont de un element fundamental. Acesta se poate rezuma la faptul că Isus Păstorul cel Bun este o imagine nu funcțională, ci relațională.

Pentru a avea o relație personală cu Isus am subliniat trei lucruri. Primul, să creștem în iubirea-încredere în Isus. Al doilea, să-l urmăm chiar și atunci când urmarea presupune riscuri sau sacrificii. Al treilea, să ne rugăm, deoarece rugăciunea este dialog sau relație activă cu Păstorul cel Bun. Mai multe detalii în articolul posta mai jos.

  • 8 mai 2022