În sărbătoarea „Sfântul Iosif, patronul Bisericii universale” am celebrat sfânta liturghie la catedrala „Sfântul Iosif” din București. Am vorbit la omilie despre începuturile și sensul actual al sărbătorii. Astfel, am arătat că, în Biserica catolică, până în secolul al XVIII-lea devoțiunea la Sfântul Iosif era foarte redusă. După 1870, când a fost instituită sărbătoarea, cultul său s-a răspândit foarte repede. Am încercat să explic câteva dintre cauzele acestui fenomen. Apoi, am subliniat mesajul pe care îl transmite credincioșilor din zilele noastre. Este vorba despre exercițiul eficient al paternității, care pe plaiurile mioritice, și nu numai, lasă de dorit. Pe scurt, am arătat că fiecare om se împlinește prin trăirea paternității și maternității, fie naturale, fie spirituale. În cazul celor care nu pot să aibă copii, paternitatea sau maternitatea dobândită prin adopție sau ca purtare de grijă, asemenea Sfântului Iosif, este o cale creștină de împlinire umană. Nu trebuie desconsiderată, ci promovată.
Mai multe detalii în articolul postat mai jos.
- 19 martie 2022
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii