Wilhelm Dancă

Astăzi am auzit cuvintele celebre ale lui Isus despre datoriile față de cezar și față de Dumnezeu (Mt 22, 21). Ele au fost interpretate deseori în lumina raportului dintre Biserică și Stat. Comentarii numeroase s-au oprit aproape exclusiv asupra datoriilor oamenilor față de puterea pământească. Dar Isus spune aici ceva mai mult, și anume că discipolii săi nu pot trăi fără sentimentul de apartenență. Mai întâi apartenența la familie, apoi la comunitatea religioasă, la cea civilă și, în fine, la Dumnezeu. Din păcate ultimul fel de apartenență este neglijat.

Domnul Christos a venit să inaugureze împărăția lui Dumnezeu și să-i invite pe ucenici să facă parte din ea. Adică, să trăiască începând de pe pământ apartenența la Dumnezeu. Pe de o parte există ispita de a instrumentaliza imaginea lui Dumnezeu și de a face din ea un program politic. Aici este vorba despre teocrațiile din toate timpurile sau partidele de inspirație religioasă. Ele confundă sau identifică lumea de dincolo cu lumea de aici. Iar pe de alta, sunt mulți care sacralizează politicul, punându-l în același plan și pe Dumnezeu, și omul. Partidele, conducătorii de țări și popoare devin astfel un fel de dumnezeu pe pământ.

Dar aspectul cel mai important al dialogului lui Isus cu discipolii fariseilor este altul. El le spune că fiecare dintre noi trebuie să-i restituie lui Dumnezeu ceea ce îi aparține, adică pe sine. Momentul acesta este inevitabil și, oarecum, forțat la sfârșitul vieții pământești. Felul în care restituim ceea ce am primit, fie că e vorba de părinți, țară sau Dumnezeu, arată calitatea și nivelul nostru de umanitate, de maturitate creștină.

Evident, nu poți restitui ceva cuiva decât dacă ai cu persoana respectivă o relație de apartenență. De aceea, la finalul meditației de astăzi, m-am întrebat: în fapt, noi cui aparținem? Suntem ai Domnului? Facem parte din împărăția sa? Să nu rămânem doar cu uimirea pe care o provoacă răspunsul Domnului la întrebarea fariseilor. Să trecem la lucru și să începem să construim apartenența noastră la Domnul, reparând, dacă este cazul, apartenența noastră la familie, la țară.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Precizez că omilia poate fi vizionată online. Am primit înregistrarea de la o persoană care aparține „familiei” de la 12.15. Mulțumesc mult, din toată inima, pentru ajutor.