Wilhelm Dancă

Parabola zâzaniei sau neghinei (Mt 13, 24-30) pe care am ascultat-o astăzi, 19 iulie 2020, este în strânsă legătură cu parabola semănătorului de duminica trecută (Mt 13, 1-23). Prin această succesiune liturgică suntem invitați să fim mai atenți la bunul mers al comunității din care facem parte. În cazul de față, „bunul mers” înseamnă să semănăm în relațiile cu alții nu zâzanie, discordie ci grâul armoniei sau al vieții. Zâzania sau neghina este o plantă toxică. Dacă semințele ei sunt măcinate împreună cu cele de grâu făina care se obține dăunează grav sănătății.

Este important pentru calitatea pâinii cea de toate zilele ca înainte de seceriș neghina să nu fie culeasă împreună cu grâul. Omul poate să o facă. Dar combinele, mașinile agricole din zilele noastre care recoltează grâul pot să despartă grâul de zâzanie?

Parabola are mai multe nivele de lectură. Primul nivel vizează relațiile dintre membrii unei comunități, mici sau mari. Destinatarii principali sunt ucenicii lui Isus. Ei sunt chemați să cultive sentimente pozitive de unitate și armonie față de cei din jur, apropiați sau îndepărtați. Dacă se confruntă cu elemente negative de discordie sau zâzanie, să nu devină complici ai răului, ci să aibă curajul de privi sursa relelor, procesele din care decurg și, apoi, să participe la efortul lui Isus de a le combate prin răbdare și exemplu bun.

Al doilea nivel are de-a face cu inima noastră, care este locul în care se dă lupta cu răul ce provine din afara noastră sau din interiorul nostru. Răul extern poate proveni de la oamenii răi ca atare, care au plăcerea de a face rău altora. Plăcere diabolică! Sau, care doresc să se răzbune pe alții din invidie, lașitate, mândrie, ori răutate. Există asemenea oameni printre noi, alături de noi, puțini sau mulți, nu știu, dar există. Din păcate.

Răul interior are cauze profunde. Poate să provină din alegerea noastră moralmente rea sau din străfunduri de structuri ale păcatului social în care ne-am născut. Fără să ne dăm seama! Suntem (a)trași pe calea răului de forța unui tăvălug care depășește nivelul nostru de conștiință activă. Devenim subiecți ai răului. Kyrie, eleison!

Parabola zâzaniei/ neghinei are menirea de ne invita pe un drum spiritual de vindecare a (re)surselor vieții. Ucenicii lui Isus înțeleg prin această „poveste edificatoare” (parabola) că răul fundamental nu provine de la alții, cel puțin într-un prim moment. Apoi, că rezistența la răul din noi și/sau din afară noastră înseamnă răbdare și discernământ.

Răbdarea este specifică „servitorilor” din parabolă care, după ce au semănat, merg să vadă cum cresc plantele. Chiar dacă printre spicele de grâu apar și cele de zâzanie, nu-și pierd calmul, pacea interioară. Știu că sunt simpli servitori, iar stăpânul secerișului este altcineva.

Discernământul presupune un timp suficient de lung în care se maturizează deciziile responsabile. Prin puterea lui, omul desparte grâul de zâzanie. Trăim vremuri marcate de indolență față de rău, viteză în acțiune, care diluează diferența dintre bine și rău, superficialitate în alegerile majore de viață. Cum să ieșim din aceste fundături?

Am propus răspunsuri și explicații în omilia de mai jos. Dacă vă interesează, dați click pe imaginea atașată și veți putea asculta omilia în format audio. Săptămână bună tuturor!