Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi Evanghelia după Ioan (14, 6) unde Isus spune că este „Calea, Adevărul și Viața”.

Am pornit de la un cuvânt al Papei Ioan Paul al-II-lea despre vizita sa în România. Vizita a avut loc între 7 și 9 mai 1999. Astfel, episcopul Romei a spus în 12 mai 1999: „Onoare ție, Biserica a lui Dumnezeu care ești în România! Ai suferit mult pentru Adevăr, iar Adevărul te-a făcut liberă!”. Am înțeles de la Sfântul Ioan Paul al II-llea că mărturisirea Adevărului poate să conducă la suferință, la cruce. Lucrul acesta s-a întâmplat în Biserica lui Dumnezeu din România în timpul comunismului. Dar se poate întâmpla, și se întâmplă, și astăzi, la noi sau în alte părți ale lumii.

Așadar, credința în adevăr comportă asumarea suferineți care conduce la libertate. Pare ceva paradoxal, de neînțeles, dar așa stau lucrurile. Dar, ca să ajungem la această concluzie, trebuie să primim Cuvântul lui Isus în rugăciune.

Fără rugăciune Cuvântul lui Isus nu este Cuvântul lui Isus. Fără rugăciune nu putem vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Fără rugăciune nu putem primi Cuvântul ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Am commentat la sfârșit două simboluri deteriorate din cauza lipsei de rugăciune în raport cu Cuvântul Domnului. Este vorba despre simbolul casei și simbolul căii.

Cum le trăim astăzi? De ce nu avem o relație vie cu Isus? De ce rămânânem blocați în formule de viață creștină derapate în egoism, individualism, abuz de putere? De ce confundăm Biserica cu Christos?

Detalii în articolul postat mai jos.