Wilhelm Dancă

Bartimeu, adică fiul lui Timeu era orb și a fost vindecat de Isus pentru că a avut credință. Am interpretat credința lui Bartimeu (Marcu 10, 46-52) ca încredere. Pentru noi, în contextul pandemiei, încrederea în Domnul poate fi alterată de trei ideologii. Acestea sunt libertinismul, științismul și spiritualismul. Mai mult decât atât ele pot provoca un fel de orbire care ne împiedică să avem credință deplină în Isus.

Libertinismul înseamnă libertatea de a face orice. Susținătorii acestei ideologii cred că omul este liber și poate face orice. Dar libertatea noastră este o libertate întrupată. Pentru cei care cred în Isus libertatea înseamnă opțiune pentru valori.

Științismul înseamnă a crede orbește în știință. Dar adevărurile de știință se verifică mereu și se schimbă încontinuu. Nu pot fi aplicate oricum la oameni, la natură. Adevărurile științifice trebuie asimilate și puse în practică cu smerenia ce îi caracterizează pe oamenii de știință.

Spiritualismul înseamnă să crezi orbește în valorile spirituale, ignorând cele naturale. Am exemplificat cu principiul: „Dumnezeu iartă întotdeauna, omul iartă câteodată, natura nu iartă niciodată”. Prin urmare, legile naturale trebuie respectate mereu. Sau, păcatele împotriva naturii nu se iartă prin recursul la valorile spirituale. Spiritualismul înseamnă derapaj în magie, taumaturgism și altele asemenea.

În contextul pandemiei să reținem un alt principiu de moralitate publică. Suntem chemați în calitate de ucenici ai lui Isus să promovăm binele public. Acesta include și sănătatea concetățenilor noștri. Adeptul libertinismului greșește pentru că vrea să facă orice. Nu consideră sănătatea aproapelui ca o limită a libertății lui. Adeptul științismului greșește fiindcă aplică adevărurile științifice, inclusiv cele medicale, într-un mod universal. Acesta ignoră că nu există boli, ci bolnavi. Adeptul spiritualismului greșește deoarece confundă legile spirituale cu cele naturale. El consideră că cele spirituale pot să suplinească ceea ce lipsește în lumea naturală. Viața spirituală se referă la destinul nostru etern, nu la infantilismul relațiilor noastre cu natura. Încrederea în Isus se cultivă prin familiaritatea cu Biserica și Cuvântul lui Dumnezeu. Să încercăm să renunțăm la libertinism, științism, spiritualism – „haina” lui Bartimeu pentru noi astăzi. Astfel vom putea avea mai multă credință în Domnul. Și, de ce nu, vom putea vedea lumea și pandemia cu ochii lui Isus. Se vor vedea altfel.

Anul acesta de Rusalii am celebrat evenimentul coborârii Duhului Sfânt împreună cu turiștii și credincioșii din Sinaia. Adresându-mă celor prezenți, care nu erau foarte mulți dar toți entuziaști, am dezvoltat o idee teologică pornind de la comportamentul creștinilor în timpul pandemiei din anii 180.

Cu acel prilej grupurile mici de ucenici ai lui Isus au dat dovadă de un curaj „nebun”. I-au ajutat pe toți bolnavii infectați riscându-și viața proprie. Amintesc aici că acea pandemie a durat vreo șapte ani și printre victimele bacteriei aduse din Orientul mijlociu de soldații romani a fost și împăratul Marc Aureliu. Creștinii s-au afirmat în acele împrejurări ca „oameni deosebiți”, în special prin trei valori non negociabile și înnoitoare: promovarea demnității femeii, respingerea avortului și solidaritatea concretă între membrii comunității. Însuflețiți de Duhul lui Isus Christos înviat au schimbat fața pământului, chipul lumii.

Din Evanghelia sărbătorii am aflat că Isus înviat, în seara primei zile a săptămânii, i-a întâlnit pe ucenici și a suflat asupra lor zicând: „Primiți pe Duhul Sfânt!” (In 20,22). La aceste Rusalii după evanghelistul Ioan sunt de față doar ucenicii. Este prima narațiune a evenimentului Coborârii Duhului Sfânt. A doua are un caracter universal. Este descrisă în cartea Faptele Apostolilor 2, 1-11. Suflarea lui Isus înviat îndreptată spre ucenici ne trimite cu gândul la începuturile creației. În cartea Genezei 2, 7 putem citi aceste cuvinte: „Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit ființă vie”.

Dacă punem în oglindă cele două Rusalii, suflarea Duhului Sfânt asupra ucenicilor din Duminica Învierii poate fi înțeleasă drept început al unei noi creații. Da, lumea se face din nou prin moartea și învierea lui Christos. Această lucrare este încredințată Duhului Sfânt. Iar gestul concret al începutului de viață nouă este iertarea păcatelor.

Iertarea este o formă de profundă iubire de aproapele. Dumnezeu s-a făcut aproapele nostru în Isus, Fiul său, mort și înviat pentru noi, și ne-a iubit cu o iubire iertătoare. Vrem să primim această nobilă iubire de aproapele? Mai mult, vrem să facem la fel față de cei ce sunt aproapele nostru? Vrem să punem în practică această minunată iubire de aproapele, adică iubirea iertătoare? Dacă da, atunci Duhul Sfânt a coborât peste noi.

Mai mult detalii în omilia postată mai jos.