Wilhelm Dancă

Duminica a IV-a din Postul Mare e numită Duminica „Laetare”. În primele veacuri creștine, la Roma, catecumenii sau candidații la botez își ofereau primii trandafiri ai primăverii. Gestul sublinia bucuria că momentul botezului lor este aproape. De aceea, astăzi, la liturghie, preotul a îmbrăcat veșminte de culoare roz. Evanghelia Ioan 9, 1-41 descrie unul din cele șapte semne săvârșite de Isus pentru a dovedi divinitatea sa. Este vorba despre semnul/vindecarea orbului din naștere, care primește de la Isus tină pe ochi, merge la baia Siloe (Trimisul) să spele și se vindecă. Acțiunea se desfășoară în săptămâna corturilor, când aveau loc la Ierusalim spălări rituale în bazinul Siloe, dar într-o atmosferă de bucurie și entuziasm. Nopțile din săptămâna corturilor erau luminată cu torțe. În acest context, Domnul Isus spune: „Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12).

Vindecarea orbului din naștere subliniază importanța a două elemente: apa și lumina. Dar, ceea ce marchează schimbarea vieții orbului este întâlnirea cu Christos. Astfel orbul vindecat devine model de pregătire pentru Sfintele Paști. Am dezvoltat patru caracteristici ale orbului: curajul, onestitatea, autoironia și simplitatea inimii. Aceste calități sunt ca o oglindă a mărturisirii lui de credință după vindecare. Treptele creșterii lui în credința în Domnul Isus sunt tot patru. Mai întâi spune că Isus este „omul acela”, apoi „profetul”, mai târziu că este „omul lui Dumnezeu” și, în final, că Isus este „Domnul”.

Actualizând mesajul Evangheliei, am arătat că mulți dintre noi suferă de orbire spirituală, deși au ochi buni. Pentru a face o schimbare a vieții, am propus o atitudine de reziliență la „cultura morții” din jurul nostru. Această cultură contrară vieții este o formă de întuneric din care trebuie să ieșim. Cum? Folosind bine timpul pe care îl avem la dispoziție (Tolkien) și ținând Biblia într-o mână și ziarul în cealaltă (K. Barth). Neîndoielnic, există forme de întuneric la nivel personal, care au de-a face cu obtuzitatea raportării noastre la viață, cu anumite prejudecăți consolidate în relațiile cu alții, cu rigorismul moral, cu egoismul „umflat în pene” și așa mai departe. Putem spune că „întunericul” are conotații personale. Să ne întrebăm care sunt formele de întuneric din viața noastră și să încercăm să ieșim din ele.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Nevăzători și văzători au fost dintotdeauna. Dar oare cine vede mai bine? Cine are privirea mai bună astfel încât să ajungă cu ușurință la lucrurile care contează? Nevăzătorii se împart în cel puțin două categorii. Unii nu văd lucrurile exterioare, iar alții nu văd lucrurile esențiale. Însă pot fi unii care suferă de nevederea atât a lumii interioare, cât și a lumii exterioare.

Au existat nevăzători și văzători în vremea lui Isus. Dar, atunci, nevăzătorii biologici erau mai mulți decât cei din în zilele noastre. Acest fapt are mai multe cauze. Printre altele, precaritatea instrumentelor și a tehnicilor de vindecare. Apoi, absența condițiilor de igienă și de tratament în caz de boală, discriminarea socială și marginalizarea religioasă. În Ierihonul din timpul lui Isus orbul din naștere era considerat vinovat pentru că participa prin boala lui la păcatele generațiilor anterioare.

Nevăzători și văzători există și în zilele noastre. Dar nevăzătorii lucrurilor esențiale sunt mai mulți decât nevăzătorii biologici. Această situație se explică, printre alte, prin dezinteresul crescând față de nevoia de a educa privirea interioară. Complăcerea multora dintre semenii noștri în a duce o viață inundată de banalități și de lucruri mărunte. Numărul tot mai mic al iubitorilor de artă, de lectură, de muzică clasică sau sacră etc. Bisericile care se golesc pe zi ce trece. Lipsa de apetit pentru celebrările liturgice și participarea din ce în ce tot mai mică a credincioșilor catolici, ca să nu mai vorbim de cei ortodocși, la viața sacramentală.

Neîndoielnic, cauzele orbirii spirituale pot fi chiar credincioșii care vin la Biserică sau/și preoții care slujesc sfintele taine. Aceștia ar trebui să fie indicatoare spre Christos, fascicole de lumină care să-i ajute pe alții să vadă Lumina. Dar, în realitate, devin un fel de paravane care ocultează manifestarea milostivirii divine.

Despre aceste aspecte, dar și altele, am vorbit astăzi, duminică, 28 octombrie 2018, în catedrala sf. Iosif din București la liturghia de la 12.15. Dacă cineva dorește să asculte predica, atunci să deschidă linkul de mai jos.