Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat Evanghelia despre ospitalitatea oferită de Marta și Maria lui Isus. Vezi Luca 10, 38-42. Am subliniat trei puncte.

Primul, ospitalitatea este pasul pe care l-a făcut omenirea de la barbarie la civilizație. Diferința este de o literă, t, adică ostilitate sau barbarie, ori p, adică ospitalitate sau civilizație. Balanța între „t” și „p” a fost mereu greu de ținut. În zilele noastre riscăm să cădem în barbarie.

Al doilea, față de ospitalitatea ca lege sacră întâlnită la toate popoarele, avem ospitalitatea ca datorie de credință. Astfel, la evrei, străinul aduce aminte despre faptul că și ei au fost străini și sclavi în Egipt. Experiența ospitalității evreiești conduce la primirea „Străinului” prin excelență, care este Dumnezeu. Abraham este un exemplu în prima lectură de astăzi. Vezi Geneza 18, 1-10.

Al treilea, pentru creștini, ospitalitatea este un exercițiu christologic. Pe această cale ucenicii îl primesc pe Isus nu doar în casă, ci și în inimă. Maria din Evanghelia duminicii este exemplu în această privință.

În final ne-am întrebat dacă vrem să avem o casă de obiecte, de lucruri sau de persoane, ori de relații. Pentru a ajunge aici, la „casa” ca loc de întâlnire, să încercăm să fim gazde bune. Sau, să-i primim pe străini nu doar în casă ci și în suflet. Pe această cale, din casă obișnuită, casa noastră devine sfântă, adică fântână de civilizație.

Am terminat cu aceste versuri din poezia „Din casă …” de Tudor Arghezi: „Când vii, pășește slobod, râzi și cântă/ Necazul tău îl uită-ntreg pe prag/ Căci neamul trebuie să-ți fie drag/ Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă!”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Cuvânt-înainte

Evanghelia după Marcu este cea mai scurtă evanghelie din Noul Testament. Titlul și rezumatul cărții le găsim în primul capitol. Titlul în versetul 1: „Începutul Evangheliei lui Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu” și rezumatul în versetele 14 și 11: „După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu și spunând: «S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în evanghelie»”.

Tema principală a Evangeliei

Tema principală a Evangheliei după Marcu este identitatea lui Isus, răspuns la întrebarea ,,Cine este Isus?” pe care o pun cele mai multe dintre personajele Evangheliei: discipolii, lumea, demonii, Irod, marele preot, Pilat și centurionul. La început, Isus dorește ca identitatea lui să rămână ascunsă, de aceea Marcu a lăsat faptele să vorbească. În a doua parte, după mărturisirea lui Petru (8, 29), Isus începe să-și descopere progresiv identitatea apelând la titlul de Fiul Omului sau Slujitorul lui Iahwe, care aduce mântuirea în lume prin jertfirea propriei vieți. Drumul către descoperirea identității lui Isus nu este accesibil tuturor căci nu toți îndeplinesc condiția necesară unui discipol de a intra și de a rămâne în comuniune personală cu Isus și misterul persoanei sale. Mergând pe urmele lui Isus, discipolul îl cunoaște mai bine și i se aseamănă mai mult pentru că învață să renunțe la sine, la legăturile de familie, la bogățiile pământești, ba chiar și la propria viață.

Evenimentele din prima parte a Evangheliei după Marcu, se desfășoară în Galileea. Aici, după ce i-a chemat pe primii patru discipoli, care erau pescari, Isus a început să învețe, să predice, să vindece și să scoată demoni. În Galileea a atins cea mai înaltă cotă de popularitate, deși a vestit Evanghelia și în alte sate de pe malurile Iordanului sau din preajma Ierihonului, ori chiar din teritorii păgâne. În Galileea, pe un munte (3, 13-19), a ales doisprezece discipoli care să-l ajute la predicarea Evangheliei și la alungarea demonilor.

Viața lui Isus se sfârșește la Ierusalim unde este condamnat de sinedriu și dat la moartea prin răstignire de Pilat. Aceste evenimente dramatice sunt prefațate de intrarea solemnă în Ierusalim, dialogurile controversate care au avut loc acolo, Ultima Cină a lui Isus cu discipolii și arestarea în Ghetsemani (vezi capitolele 14 și 15). Potrivit celor mai vechi manuscrise, Evanghelia după Marcu se termină cu scena impresionantă a mormântului gol (capitolul 16, 1-8).

În această carte găsim titluri christologice importante, care-l numesc pe Isus Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Christos sau Fiul Omului. În condiția lui umană, Isus are sentimente asemănătoare sentimentelor oricărui om: milă (1, 41), mânie (3, 5), victorie (4, 40), simpatie (5, 36), uimire (6, 6), admirație (10, 21), tristețe și neliniște interioară (14, 33-34), indignare (14, 48-49).

Autorul și destinul Evangheliei după Marcu

În mod tradițional se spune că autorul acestei evanghelii este Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, fiul Mariei, o femeie din Ierusalim în casa căreia se adunau creștinii de la începuturile Bisericii. Se vorbește despre Marcu în scrisorile pauline și petrine. În jurul anului 125, Papias spune că Marcu era tălmaciul lui Petru. A murit ca martir, iar relicvele lui sunt păstrate în bazilica „San Marco” din Veneția.

Tot potrivit tradiției, evanghelia a fost scrisă înainte de anul 70, la Roma, iar primii ei destinatari au fost creștinii proveniți dintre neamurile păgâne, care nu cunoșteau obiceiurile iudaice și nu auziseră de persecuția dezlănțuită la Ierusalim. Tocmai de aceea, Evanghelia își propune să întărească credința ucenicilor ca să reziste în timpul persecuțiilor care păreau să fie iminente.

Soarta acestei mici cărți biblice este destul de curioasă, multe secole la rând fiind Evanghelia cel mai puțin citită, comentată și foarte rar folosită în celebrările liturgice. Oare de ce? Pentru că nu dedică niciun rând evenimentelor legate de nașterea lui Isus sau pentru că nu descrie aparițiile lui Isus înviat? Poate că da. Fapt e că acum se bucură de mare atenție atât din partea exegeților, cât și din partea publicului larg. Biserica i-a acordat onoarea de a-i fi pusă la dispoziție un an întreg, anul B, pentru a fi meditată de credincioși în cadrul liturghiilor de duminică.  Sunt mai multe motive. M-aș opri la câteva dintre ele. Mai întâi, Marcu inventează genul literar numit „evanghelie”. Înainte de Marcu, de exemplu la Paul, se folosește termenul „vestea” mântuirii. Apoi, și acesta pare să fie motivul principal, Marcu nu insistă asupra învățăturii lui Isus, ci asupra persoanei Lui, asupra vieții sale, asupra activității sale mesianice și răscumpărătoare. De aceea, stilul plin de culoare, căldură umană și simplitate narativă nu se găsește în celelalte evanghelii căci, în principal, prezentarea lui Marcu are scopul de a-l invita pe cititor să aibă o întâlnire personală cu Christos. În fine, ultimul motiv constă în faptul că evanghelia e scurtă, simplă, incitantă, cu o structură clară în descrierea evenimentelor și faptelor lui Isus.

Conținutul Evangheliei

Între coperțile volumului de față, cititorul găsește meditațiile care au rezultat din omiliile ținute în catedrala „Sfântul Iosif” din București, dar și în alte câteva biserici din Arhidieceza de București, între anii 2018 și 2021. Ele provin dintr-o comunicare directă, vie, în biserică, unde credincioșii participă la explicarea Cuvântului lui Dumnezeu și prin atenție cristalizată în momente de tăcere glacială, dar și prin neatenție marcată prin tuse, foială și privit la ceas. Nu am modificat nimic din aceste urme ale realității concrete, vitale, interumane, în care s-au născut meditațiile. Nu am eliminat niciuna din omilii, nu am adăugat niciuna elaborată la birou. Am explicat în altă parte că meditațiile provin din schemele de predici pe care le aprofundez în rugăciune, uneori multă rugăciune, până când schema devine clară pentru mine, cu o zi sau două înainte de a fi rostite în fața credincioșilor. Sper ca aceste aspecte să se poată identifica în textele publicate în seria „Mysterium Christi”, ca un drum spre realitățile spirituale care se percep la nivel spiritual, după ce urcăm scara care produce fenomenul, după cum spune Mircea Eliade.

Mulțumiri

Rămân profund îndatorat persoanelor care m-au ajutat să transcriu omiliile din formatul audio în formatul scris. Vreau să adresez cuvinte de mulțumire și recunoștință și persoanelor care au avut răbdarea plină de credință, la fel, de altfel, ca și cele care au transcris predicile din formatul audio în formatul scris, că prin această colaborare participă la o lucrare de zidire sufletească a unor oameni pe care nu-i vom vedea niciodată în această viața pământească, dar pe care nădăjduim să-i vedem dincolo, în lumea frumoasă a lui Dumnezeu, spre care am încercat să atrag atenția și să înalț inimile cititorilor.

Mulțumesc din inimă doamnelor Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu pentru că mi-au îngăduit să preiau traducerea lor la Evanghelia după Marcu și la Evanghelia după Ioan. De ce și Ioan? Pentru că sunt câteva duminici din anul B în care liturgia Bisericii preia pericope din Evanghelia după Ioan cu scopul de a aprofunda semnificația unor evenimente mântuitoare, cum ar fi Botezul Domnului și instituirea Euharistiei, sau sărbătoarea „Christos Rege”.

Și, nu în ultimul rând, mulțumesc domnului Otniel Vereș, directorul editurii Ratio et Revelatio, care găzduiește acest proiect și știe să înțeleagă și nerăbdarea autorului care vrea să-și vadă volumul publicat cât mai repede și în condiții grafice excelente, și exigențele tipografului care depinde în ceea ce face de factori de piață și de speranțe de supraviețuire, uneori, la propriu.

Sper ca, prin meditațiile publicate aici, pasiunea Sfântului Marcu pentru Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, să atingă inimile cititorilor și să le transforme în așa fel încât să mărturisească identitatea lui divino-umană, oriunde și fără teamă, și să spună împreună cu Sfântul Petru: „Tu ești Christos !”.

În Duminica Învierii, 17 aprilie 2022