Wilhelm Dancă

Omul care se naște într-un mediu creștin este învățat de mic să se roage. Știm asta. Fiecare poate să povestească cum și de la cine a învățat primele rugăciuni. Evident, lucrul acesta se întâmplă și-n alte tradiții religioase. Dar rugăciunea nu trebuie să rămână ceva „învățat” de la alții, de exemplu de la părinți, de la prieteni sau de la preoți. Rugăciunea este autentică dacă e asumată personal sau individual. Atunci constatăm că nu știm să ne rugăm așa cum se cuvine. Sau, observăm că rugăciunea noastră este superficială, pătată de egoism, ambiții caraghioase sau mândrie. Pentru a crește în relația cu Dumnezeu Tatăl e important să cerem cuiva să ne învețe să ne rugăm bine. Așa au făcut ucenicii în Evanghelia după Luca 11, 1-13 pe care am ascultat-o duminica trecută. Cu acea ocazie am subliniat trei lucruri. Mai întâi am afirmat că ucenicii i-au cerut lui Isus să-i învețe să se roage după ce l-au văzut că El se ruga personal, timp îndelungat și de multe ori. Părinții pot să desprindă din acest episod un lucru, și anume că nu e suficient să-i învețe pe copiii lor să se roage, ci să se roage ei înșiși. Dacă o vor face, cu siguranță, se vor ruga și copiii lor. De asemenea, preoții sau episcopii nu trebuie să fie stresați de faptul că sunt puțini creștini care-și trăiesc credința. Ei, adică preoții, să o trăiască în mod atractiv și atunci vor vedea că și cei încredințați păstoririi lor vor face la fel. Pe scurt, în privința rugăciunii și a credinței, exemplul contează mai mult decât învățătura teoretică. Apoi am vorbi despre „sfântul deranj” cu referire la legătura dintre cei botezați/creștini și Dumnezeu Tatăl. Dacă trăim filiațiunea divină, în Fiul Isus Christos, Dumnezeu este pentru noi un Tată iubitor. Cine are un tată iubitor știe că-l poate deranja oricând cu orice fel de cerere. Și, neîndoielnic, tatăl iubitor nu se va supăra. Dimpotrivă. Oare am descoperit faptul că Dumnezeu este un Tată iubitor care poate fi deranjat oricând? În fine am vorbit despre insistența în rugăciune. Am spus, citându-l pe Sfântul Grigore cel Mare, că timpul de așteptare pentru împlinirea rugăciunii se prelungește de cele mai multe ori cu un scop precis. Este vorba despre nevoia de a mări dorința noastră, care în raport cu obiectul cerut, este prea mică. Dumnezeu amână împlinirea rugăciunii pentru că dorințele noastre sunt mici, superficiale sau nepotrivite. De asemenea, am arătat că rugăciunea insistentă duce la asumarea privirii lui Dumnezeu asupra lucrului cerut. Astfel, prin rugăciune repetată și determinată creștem în felul în care Domnul privește lucrurile, persoanele și lumea din jur. Ce ideal frumos! Să vezi lumea și tot ceea ce este în ea cu ochii lui Dumnezeu! Se poate atinge această culme spirituală prin rugăciune, multă rugăciune bună, așa cum ne-a învățat Domnul Nostru Isus Christos. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.