Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat metafora muntelui sfânt. Am pus în oglindă muntele Moria și muntele Tabor. Despre primul e vorba în Geneză 22, 1-18. Despre al doilea vorbește Marcu 9, 2-10.

Am pus în oglindă acești doi munți. Astfel am aflat cine este Dumnezeu adevărat și ce vrea El de la noi sau pentru noi. Dumnezeul lui Abraham este singurul Dumnezeu adevărat. Nu este la fel ca zeii popoarelor vecine care cereau sacrificii umane. Dumnezeul care își prezintă propriul Fiu pe Tabor este un Dumnezeu al slavei. Vrea să devenim și noi fii ai slavei. Dar, nu putem ajunge aici fără Calvar. Cu alte cuvinte, nu există slavă fără jertfă sau sacrificiu.

Ucenicii pe Tabor au observat la un moment dat că Isus a rămas singur. Același lucru se va întâmpla cu Isus pe Calvar. Doar ucenicii cu privirea limpede, curățată de aerul muntelui sfânt, l-au văzut pe „Isus singur”. „Iesum solum” este firul roșu al unui curent bogat de spiritualitate în creștinism. El motivează eforturile noastre de asceză, de rugăciune, de renunțare. Postul Mare ne învață să-L găsim pe „Isus singur” și să stăm împreună cu El.

Revenind la muntele Moria, în timp ce urcau, Isaac are un dialog interesant cu Abraham. Isaac îl întreabă: „Unde este animalul pentru jertfă?” Abraham îi răspunde: „Dumnezeu va avea grijă!”. Avem aici o profeție a sacrificiului lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Această jertfă se reactulizează ori de câte ori se celebrează Euharistia.

De aceea, am concluzionat cu invitația de a participa personal la sacrificiul lui Isus. Mă refer la o participare vie, deplină, conștientă. Întrebare-temă: ce trebuie să sacrificăm din viața noastră ca să avem privirea curată? Adică să putem vedea sacrificiul lui Isus pe altar?

Ce trebuie să sacrificăm ca să-L vedem pe Isus singur pe Tabor și pe Calvar? Dar, mai ales, pentru a rămâne alături de El singur?