Wilhelm Dancă

De Ziua Recunoștinței am fost în satul meu natal. Am celebrat liturghia în fața casei parohiale. În biserică sunt lucrări de renovare.

În cadrul omiliei m-am oprit la dialogul lui Isus cu saduceii din Evanghelia după Luca 20, 27-38. Saduceii nu cred în înviere. În luna noiembrie lecturile și rugăciunile de la liturghie se concentrează pe lucrurile de pe urmă ale omului. Adică, se vorbește despre moarte, judecată, rai sau iad. Astăzi a fost vorba despre moarte. Toți vom muri. Fără excepție. Cum ne comportăm în fața morții noastre? Sau a morții celor dragi? Sau a morții celor necunoscuți? Sunt unii care afirmă că nu există moarte, nici judecată, nici rai sau iad. Și totuși …

Cu privire la moarte am subliniat trei gânduri importante.

Mai întâi faptul că murim așa cum trăim. De aceea, să încercăm să ne gândim la moarte atunci când facem alegeri importante. Moartea responsabilizează și atrage atenția asupra lucrurilor esențiale.

Apoi realitatea că unii fug de moarte și de ceea ce urmează după moarte. Vezi exemplul saduceilor, care erau preocupați doar de lucrurile materiale. Căutau să supraviețuiască numai prin patrimoniul material distribuit fiilor. De aici perspectiva utilitaristă și pragmatistă asupra vieții. Printre consecințele acestei viziuni sunt persoanele transformate în obiecte de uz casnic. Ni se întâmplă și nouă să fim în această situație?

În fine faptul că viața este un dar și toate cele din viața noastră sunt daruri. Însă izvorul darurilor este Dumnezeu. Astfel cine trăiește cu Dumnezeu în viața aceasta nu va muri. De ce? Fiindcă fiecare om ajunge acolo unde „crede” că va ajunge. Omul credincios în rai, cu Dumnezeu. Omul necredincios sau ateu în nimicul în care crede că va urma după moarte.

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.