Wilhelm Dancă

În trecut creștinii au fost deseori tentați de două extreme ale iubirii, filantropia fără Dumnezeu și mistica ruptă de realitate. Istoria se repetă. Și astăzi mulți discipoli ai lui Isus nu reușesc să armonizeze cele două feluri principale de iubire, iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Care dintre ele să aibă prioritate? Care este mai importantă? Filantropia sau mistica?

Am pornit meditația duminicală de la Marcu 12, 28-34. Am subliniat că în Sfânta Scriptură iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele este o singură iubire. Sau o singură lucrare. Filantropia fără iubirea lui Dumnezeu, care ar trebui să devină model și izvor, poate să se degradeze până la nivelul unui slogan. Sau să adopte violența pentru a fi impusă. De pildă, politicile absurde pentru diminuarea populației pe pământ. Iubirea de Dumnezeu fără iubirea de aproapele poate să devină refugiu pentru frustrați sau pentru cei inflamați la imaginație.

Am argumentat că iubirea corectă față de Dumnezeu și față de aproapele este iubirea față de sine însuși. De fapt, așa spune Isus în Evanghelia de astăzi. Cum arată această iubire corectă față de sine? Am căutat un răspuns pornind de la ”Comentariul la Evanghelia după Ioan” al Sfântului Toma de Aquino.

Toma spune aici ceva important despre viața contemplativă. Astfel, vederea lui Dumnezeu este posibilă în condiția prezentă a lui homo viator. Această privire are ca obiect ”Trupul” Domnului care este Sfânta Scriptură. Și încă ceva. Contemplarea lui Dumnezeu umanizat în Scriptură are două avantaje.

Primul este că ne purifică de născocirile imaginației cu privire la ambițiile noastre de putere, bani, plăceri și ne aduce cu picioarele pe pământ.

Al doilea e că ne oferă o imagine completă a lui Dumnezeu potrivită capacității noastre actuale de receptare a Ființei divine. Astfel, în lumina textului din Isaia 6, 1, Toma ne spune că Dumnezeu este așezat pe un tron înalt și zidit, iar poalele mantiei lui umplu templul. Adică, potrivit interpretării lui Toma, „poalele mantiei” semnifică iubirea divină care umple templul sfânt. În concluzie, contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu, „vederea trupului Domnului”, care este Sfânta Scriptură, conduce iubirea față de aproapele la modelul și izvorul care e iubirea lui Dumnezeu. Prin contemplarea Cuvântului din Sfânta Scriptură iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele devine una și eficace.

Detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi, 6 iunie 2021, la catedrala „Sfântul Iosif” din București am vorbit despre păcatul împotriva Duhului Sfânt. Evanghelia după Mc 3, 20-35 trage un semnal de alarmă în privința aceasta. „Dacă cineva zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată” (Mc 3, 29).

De ce? Pentru că cine păcătuiește împotriva Duhului Sfânt nu se află în condițiile de a fi iertat, spune Sfântul Toma de Aquino. Care sunt acestea? Să recunoască faptul că a păcătuit și să-și ceară iertare. Cum putem evita păcatul împotriva Duhului Sfânt? Am propus trei direcții de acțiune spirituală.

Prima este să se practice mai des spovada sau mărtursirea păcatelor. Astfel omul poate observa mai ușor fermenții de moarte veșnică din fiecare păcat.

A doua este controlarea voinței pentru a o îndrepta mai ușor să aleagă binele. Acest control se face prin ascetică – renunțare, sacrificii, și mistică, adică rugăciune. În felul acesta devenim bărbați și femei puternici, antrenați în lupta cu Cel Rău sau Satana.

A treia este exercițiul cererii de iertare în familie, dar nu doar în relația dintre soți, ci și în relația dintre părinți și copii. În familie se practică asumarea responsabilă a fragilității umane. De ce? Când? Cum?

Aflați răspunsuri în omilia postată mai jos.