Wilhelm Dancă

A fi misionar înseamnă multe lucruri. Depinde de obiectul vorbirii. Dacă discutăm despre creștinism și creștini, atunci misionar înseamnă să fii botezat în numele Sfintei Treimi. Iar la botez ți se încredințează, printre altele, misiunea de a vesti că „împărăția lui Dumnezeu este aproape”. Bref, a fi misionar (creștin) înseamnă să vestești împărăția lui Dumnezeu.

Dar cine să fie? Cui să-i vorbească? Unde? Cine se mai gândește la așa ceva astăzi? Câți dintre cei botezați cred că lucrurile acestea sunt legate de identitatea lor creștină? Pornind de la Evanghelia (Lc 10, 1-20) duminicii din 7 iulie 2019, în ritul latin, am meditat împreună cu credincioșii de la catedrala „sfântul Iosif” din București asupra acestor întrebări.

Le-am propus trei direcții de reflecție. În prima am căutat să explic ce înseamnă să fii misionar în lumina versetului „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini” (Lc 10, 2). M-am oprit asupra faptului că se întâmplă să citim acest verset neînțelegând cum se cuvine termenul „seceriș” și rămânem la dimensiunea cantitativă.

Astfel „secerișul” ar fi puțin și lucrătorii puțini. Cu alte cuvinte, în lume ar fi prea multe structuri de păcat și de nedreptate, prea mulți păcătoși, iar preoții, persoanele consacrate, misionarii specializați foarte puțini. Nu despre asta este vorba. În ciuda păcatelor lor, în oameni pulsează mereu dorința de Dumnezeu, de sens, de împlinire. Această dorință trebuie să fie obiectul misiunii misionarului din zilele noastre.

Apoi am meditat asupra sensului misiunii potrivit versetului „Nu luați nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte” (Lc 10, 4). Aici este vorba de structurile pastorale, instituțiile ecleziale care promovează chemarea misionară. S-a întâmplat de multe ori în istoria Bisericii, poate se întâmplă și astăzi, ca structurile să blocheze elanul misionar. Sau, ca ferestrele Bisericii să devină ziduri zidite etanș. Nu pătrund prin ele lumina, profeția, curajul, visul. Instituțiile ucid profeția, atunci când mijloacele (banii, sacul de provizii, sandalele) devin mai importante decât mesajul.

Ultimul aspect subliniat a fost legat de îndemnul cam ciudat „nu salutați pe nimeni pe drum” (Lc 10, 4). De data aceasta am arătat că misionar înseamnă să fii determinat, decis să mergi pe drumul mărturiei, orice s-ar întâmpla. Am tradus în practică toate aceste trei direcții de meditație dând un exemplu din viața slujitoarei lui Dumnezeu, Catherine Doherty (1896-1985).

Exemplu s-a referit la tema dominantă a vieții spirituale a acestei misionare, și anume „duty of the moment” (datoria momentului), ca datoria lui Dumnezeu. Le cer scuze celor care vor asculta predica pentru pronunția greșită a prenumelui Doherty. În loc să spun Doherty, am spus Dorothy. Detalii în predica postată mai jos.

Dragi prieteni,

Am întâlnit câțiva misionari anul acesta, cu ocazia Rusaliilor, când am fost la Sololo, în Kenya. Dar și la Maikona, în a două zi de Rusalii. M-au impresionat profund. Atât cei mai în vârstă cât și cei mai tineri, misionarii care lucrează în teritoriile de primă evanghelizare mi s-au părut oameni speciali. Oameni plini de Dumnezeu, dar și de alți oameni pe care îi poartă în minte, în inimă! Experiența mea în cele două misiuni încredințate preoților din arhidieceza de București (Sololo) și celor din dieceza de Iași (Maikona) a fost scurtă, dură, obositoare, solicitantă, dar s-a meritat. Am fost răsplătit cu multe mângieri spirituale și m-am îmbogățit cu bucuria misionarilor și a băștinașilor din triburile Borana și Gabra care știu să trăiască cu intensitate lucrurile esențiale ale vieții. La orizontul predicii din duminica de astăzi, a XI-a de peste an, pe care o prezint mai jos, se află această experiență. Înainte de a o asculta, vă invit, ca de obiecei, să meditați câteva explicații patristice ale Cuvântului lui Dumnezeu dintr-o sinteză făcută de Sfântul Toma de Aquino.

«Chrisostom: Dar bunătatea lui Christos nu se oprește aici, ci manifestă o altă grijă față de ei întinzând asupra lor sânul milostivirii; de aceea (se spune) ceea ce urmează: Văzând mulțimile, lui Isus i s-a făcut milă de ele. Remigiu: În felul acesta Christos manifestă în sine misiunea de păstorul cel bun și nu pe aceea de mercenar. Faptul că i-a fost milă reiese din cuvintele: căci erau istovite și părăsite, ca niște oi care nu au păstor; istovite de diavoli, pentru că erau lovite de diferite infirmități și boli. Raban: (Glossa): Sau istovite de diferite erori, și fără putere, adică lâncede, incapabile să se ridice; și deși aveau păstori, parcă nu ar fi avut. Chrisostom: Aceasta era acuzația adusă mai marilor iudeilor, că fiind păstori se comportau ca lupii; de fapt nu doar că nu corectau mulțimile, dar împiedicau și creșterea lor. În timp ce aceia se uimeau și ziceau: Nu s-a mai văzut ceva asemănător în Israel, aceștia spuneau contrarul: că alungă demonii cu ajutorul principelui demonilor. Remigiu: Din momentul în care Fiul lui Dumnezeu și-a îndreptat privirea spre pământ pentru a auzi glasul celor legați în lanțuri, îndată secerișul mare a început să crească. Mulțimile neamului omenesc nu s-ar fi apropiat de credință dacă autorul mântuirii umane nu ar fi privit din cer spre pământ. De aceea (se spune) ceea ce urmează: Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Glossa: Seceriș sunt numiți oamenii care pot fi adunați de predicatori și despărțiți de grupul celor pierduți, după cum grâul despărțit de pleavă este pus în grânare. Ieronim: Secerișul mare indică multitudinea popoarelor, iar lucrătorii puțini penuria de învățători. Remigiu: Într-adevăr numărul apostolilor era mic în comparație cu un semănat atât de abundent. Domnul îi îndeamnă pe predicatorii săi, adică pe apostoli și pe urmașii lor să ceară în fiecare zi creșterea numărului lor, de aceea adaugă: Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui. Chrisostom: Domnul se manifestă în mod ascuns; el este, de fapt, stăpânul secerișului. Dacă i-a trimis pe apostoli să secere ceea ce nu au semănat este clar că nu i-a trimis să secere lucrurile altuia, ci acelea pe care el le-a semănat prin profeți. Dar apostolii fiind doisprezece, a spus: Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui; totuși nu a adăugat pe nimeni la numărul lor, pentru că i-a înmulțit pe cei doisprezece fără să mărească numărul lor, ci dăruindi-le o putere mai mare. Remigiu: Sau a mărit numărul lor fie când i-a desemnat pe ceilalți șaptezeci și doi, fie când au fost constituiți mai mulți predicatori la coborârea Spiritului Sfânt asupra credincioșilor. Chrisostom: Arată apoi că acesta e un mare dar, adică acela care are virtutea de a predica așa cum se cuvine, de aceea spune că trebuie să ne rugăm pentru acesta. Amintește apoi, aici, cuvintele lui Ioan despre arie și vânturătoare, pleavă și grâu. Ilariu: În sens mistic mântuirea fiind oferită neamurilor, toate orașele și satele sunt luminate de puterea și de intrarea lui Christos și scapă de toate infirmitățile oboselii celei vechi. Domnul are milă de poporul său chinuit de violența duhului necurat și bolnav sub greutatea legii; îi dăruiește privegherea Spiritului Sfânt după ce l-a găsit fără păstor. Rodul acestui dar era mult mai abundent, iar abundența a depășit necesitățile tuturor acelora care erau însetați; într-adevăr, cu cât lua cineva din el, cu atât sporea mai mult. Și, deoarece, este nevoie de un mare număr de lucrători pentru a-l împărți, ne poruncește să-l rugăm pe Domnul secerișului să trimită un mare număr de slujitori ai darului Spiritului Sfânt. Prin rugăciune, acest dar este revărsat de Dumnezeu asupra noastră.»

« … și spune: Chemându-i pe cei doisprezece discipoli. Remgiu (Aimon): Într-adevăr, evanghelistul a spus mai înainte că Domnul i-a îndemnat pe discipoli să-l roage pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul său; și ceea ce a cerut, se pare că aici el îl face. Într-adevăr, doisprezece este un număr perfect: se naște din șase, care are perfecțiunea întrucât este format din părțile sale, care sunt unul, doi și trei; dar, doisprezece se naște din dublul lui șase. Glossa: Această dublare pare să țină de cele două precepte ale iubirii sau de cele două testamente. Raban (Beda): Apoi numărul doisprezece, care este format din trei și din patru, îi desemnează (pe discipoli) ca predicatori ai Sfintei Treimi în cele patru părți ale lumii. (Raban): Acest număr apoi este indicat de multele figuri ale Vechiului Testament. De cei doisprezece fii ai lui Iacob, de cei doisprezece conducători ai fiilor lui Israel, de cele douăsprezece izvoare de apă de la Elim, de cele douăsprezece pietre de pe pectoralul lui Aron, de cele douăsprezece pâini ale punerii înainte, de cei doisprezece exploratori trimiși de Moise, de cele douăsprezece pietre luate din Iordan, de cei doisprezece boi care susțineau bazinul de bronz. Și în Noul Testament, de cele douăsprezece stele din coroana miresei, de cele douăsprezece temelii ale Ierusalimului, pe care Ioan le-a văzut, și de cele douăsprezece porți.»

Din S. Tommaso d’Aquino, Catena aurea. Glossa continua super Evangelia, vol. 1. Vangelo secondo Matteo, cap. 9, 36-38; 10, 1, ESD, Bologna 2006, pp. 757-761. Traducere Wilhelm Dancă

Mai jos puteți să ascultați predica: