Wilhelm Dancă

În duminica intitulată „Botezul Domnului”, creștinii catolici de rit latin au încheiat timpul Crăciunului sau al Nașterii Domnului. Am meditat Epifania de la botezul Domnului din Evanghelia după Matei 3, 13-17. Atunci cerurile s-au deschis și s-a auzit un glas din cer: „Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc bucuria”.

Am structurat meditația în trei părți.

Mai întâi, am pus întrebarea: Oare de ce s-a botezat Isus? Întrebarea se bazează pe rezerva Sfântului Ioan Botezătorul care zice: „Eu trebuie să fiu botezat de tine”. Aici avem două răspunsuri. Primul, ca să confirme ceea ce învăța Sfântul Ioan. Învățătura lui era constituită din trei elemente importante. Acestea sunt: împărăția lui Dumnezeu e aproape, omul are nevoie de curățarea de păcate și de convertire. Al doilea răspuns, Isus inaugurează un botez nou, și anume botezul în oceanul iubirii trinitare.

Apoi, am arătat că botezul lui Isus marchează începutul vocației sale de a-i sluji pe oameni în mod desăvărșit. Astfel a renunțat la sine, la binele său ca om, și în locul său i-a pus pe ceilalți și binele lor.

În fine, am subliniat că botezul lui Isus este misionar și la fel trebuie să fie botezul nostru. Dar, pentru a fi misionari se cere să trăim în adevăr. Astăzi nu este ușor, fiindcă suntem invadați de minciună, fake-news, jumătăți sau sferturi de adevăr. Pentru a fi misionar al dreptății în adevăr pe care a adus-o Isus sunt necesare câteva gesturi mari. De pildă, să combinăm fermitatea cu blândețea, frățietatea cu determinarea, adevărul cu umilitatea sau răbdarea.

În concluzie am sugerat (re)vizionarea filmului „Misiunea” din 1986, evident, pentru cei care au la îndemână mijloacele necesare. Pe scurt, în această duminică am fost invitați să devenim epifani ai iubirii trinitare prin asumarea promisiunilor de la botez. De aceea, cine vestește adevărul iubirii trinitare, deschide cerurile pentru sine și pentru alții.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

A fi misionar înseamnă multe lucruri. Depinde de obiectul vorbirii. Dacă discutăm despre creștinism și creștini, atunci misionar înseamnă să fii botezat în numele Sfintei Treimi. Iar la botez ți se încredințează, printre altele, misiunea de a vesti că „împărăția lui Dumnezeu este aproape”. Bref, a fi misionar (creștin) înseamnă să vestești împărăția lui Dumnezeu.

Dar cine să fie? Cui să-i vorbească? Unde? Cine se mai gândește la așa ceva astăzi? Câți dintre cei botezați cred că lucrurile acestea sunt legate de identitatea lor creștină? Pornind de la Evanghelia (Lc 10, 1-20) duminicii din 7 iulie 2019, în ritul latin, am meditat împreună cu credincioșii de la catedrala „sfântul Iosif” din București asupra acestor întrebări.

Le-am propus trei direcții de reflecție. În prima am căutat să explic ce înseamnă să fii misionar în lumina versetului „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini” (Lc 10, 2). M-am oprit asupra faptului că se întâmplă să citim acest verset neînțelegând cum se cuvine termenul „seceriș” și rămânem la dimensiunea cantitativă.

Astfel „secerișul” ar fi puțin și lucrătorii puțini. Cu alte cuvinte, în lume ar fi prea multe structuri de păcat și de nedreptate, prea mulți păcătoși, iar preoții, persoanele consacrate, misionarii specializați foarte puțini. Nu despre asta este vorba. În ciuda păcatelor lor, în oameni pulsează mereu dorința de Dumnezeu, de sens, de împlinire. Această dorință trebuie să fie obiectul misiunii misionarului din zilele noastre.

Apoi am meditat asupra sensului misiunii potrivit versetului „Nu luați nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte” (Lc 10, 4). Aici este vorba de structurile pastorale, instituțiile ecleziale care promovează chemarea misionară. S-a întâmplat de multe ori în istoria Bisericii, poate se întâmplă și astăzi, ca structurile să blocheze elanul misionar. Sau, ca ferestrele Bisericii să devină ziduri zidite etanș. Nu pătrund prin ele lumina, profeția, curajul, visul. Instituțiile ucid profeția, atunci când mijloacele (banii, sacul de provizii, sandalele) devin mai importante decât mesajul.

Ultimul aspect subliniat a fost legat de îndemnul cam ciudat „nu salutați pe nimeni pe drum” (Lc 10, 4). De data aceasta am arătat că misionar înseamnă să fii determinat, decis să mergi pe drumul mărturiei, orice s-ar întâmpla. Am tradus în practică toate aceste trei direcții de meditație dând un exemplu din viața slujitoarei lui Dumnezeu, Catherine Doherty (1896-1985).

Exemplu s-a referit la tema dominantă a vieții spirituale a acestei misionare, și anume „duty of the moment” (datoria momentului), ca datoria lui Dumnezeu. Le cer scuze celor care vor asculta predica pentru pronunția greșită a prenumelui Doherty. În loc să spun Doherty, am spus Dorothy. Detalii în predica postată mai jos.