Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Miercurea Sfântă 2024. Procesiune penitențială la Cadiz (II)

În Miercurea Sfântă, la Cadiz, a avut loc și procesiunea cu Maica Domnului cu titlu „Buen Fin” sau Maria Preasfântă a unei „Morți Bune”. Statuia este lucrarea lui Miguel Lainez din 1950. Au participate peste 300 de penitenți. Muzica reușește să redea stările sufletești contradictorii ale Maicii Domnului. Dar, se poate spune, ale fiecărui creștin care este solidar cu Domnul Isus în Pătimirea sa.

Miercurea Sfântă 2024. Procesiune penitențială la Cadiz (I)

În Miercurea Sfântă 2024, am văzut la intrarea în catedrala din Cadiz două procesiuni penitențiale. Prima îl purta pe Isus care primește sentința lui Pilat/Senatului Roman, iar a doua pe Maica Îndurerată. Aici puteți urmări o secvență de la prima procesiune din Miercurea Sfântă. Procesiunea este intitulată Isus „Legat de Stâlp”. Statuia care îl reprezintă pe Domnul în această postură a fost realizată de Jacinto Pimentel în 1660. Tot din acela an provine Fraternitatea. Numărul penitenților a fost de peste 200. Muzica este impresionantă, tonalitățile minore sugerează suferința lui Isus și compătimirea Maicii Domnului. Printre participanți am văzut foarte mulți tinerii, care reprezentau nu doar o pată de culoare remarcabilă ci chiar o mare surpriză (pentru mine, evident!). Tradițiile pascale din Spania conțin multe elemente de teologie/spiritualitate populară. Ele sunt pe înțelesul tuturor și într-un fel sau altul formează conștiința/ inima participanților. Un preot spaniol din Cadiz mi-a spus că aceste devoțiuni religioase din Săptămâna Sfântă sunt tot mai mult apreciate și participate. Se observă o dezvoltare/îmbogățire de la an la an. Vom vedea cât de mult se vor schimba în viitor. Acum sunt fascinante, edificatoare și emoționante.

Merită să participați, dacă aveți ocazia!