Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Cuvântul s-a făcut trup și cade în gol, de ce?

Astăzi am meditat Prologul din Evanghelia după Sfântul Ioan 1, 1-18. Încă o dată în timpul sărbătorilor Nașterii Domnului. De ce? Mai întâi pentru a înțelege ceva din misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Apoi pentru a încerca împreună să devenim și noi fii ai lui Dumnezeu.

Am început cu o considerație asupra Înțelepciunii divine. S-a vorbit despre ea în Vechiul Testament. Dar, la împlinirea timpurilor s-a întrupat în Domnul Isus. Înțelepciunea este Cuvântul, iubirea-relație din Dumnezeu. Cuvântul stă la baza tuturor celor care s-au făcut în acest univers. Inclusiv omul.

Am centrat meditația pe această afirmație: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit în noi” (v. 14). Am spus că trebuie să-l repetem deseori și să ne gândim la ceea ce spunem. De ce? Pentru că ucenicii sunt chemați să manifeste și în exterior credința lor în Cuvântul întrupat. Dar, pentru că la discipoli există o ruptură între interior și exterior, „Cuvântul” cade în gol. Mulți oameni nu țin cont de Dumnezeu-Cuvântul în alegerile lor de viață. Cauzele sunt multe. Am subliniat două dintre ele.

Prima, Cuvântul nu este primit de omul contemporan din cauza Bisericii. Cum așa? Am răspuns folosind metafora soarelui și a lunii. Christos este soarele care luminează Biserica, luna. De aceea, Biserica răspândește lumină, dacă o primește de la Christos. Din păcate, astăzi, multe structuri, practici și rituri ale Bisericii sunt opace. Biserica a pierdut mulți credincioși și pentru că a propus un Dumnezeu fals. Este nevoie de reluarea dialogului cu cei care nu cred.

A doua, Cuvântul nu este primit din cauze personale. Metafora soarelui și a luminii poate fi aplicată și la nivel individual. Astfel, observăm că mulți oameni l-au eliminat pe Dumnezeu din orizontul cunoașterii și al iubirii. Aceste două facultăți umane au ceva în comun cu Dumnezeul cel Viu. Dar, dacă Dumnezeu a murit, atunci și omul a murit.

Lucrurile stau altfel în cazul celor care cred. Ei se bucură de cunoașterea lui Dumnezeu care s-a întrupat. Sfântul Bernard spune că Acela care s-a unit cu noi prin întrupare ne va face să devenim la fel ca El, adică spirit. Sau, asemenea Fiului Unul-născut al Tatălui, plini de har și de adevăr. De ce nu ne bucurăm de acest adevăr de credință? Pe lângă bucuria întrupării Fiului în noi este nevoie și de căutarea manifestării lui. Domnul se manifestă ca adevăr în multe feluri, chiar și în greșeala sau păcatul lumii. Dacă este așa sau nu, să verificăm și să-l căutăm pe Domnul ca adevăr. Apoi, descoperindu-l, să ne bucurăm.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 5 ianuarie 2025