În seara de 31 martie 2021 am discutat împreună cu pr. Constantin Necula și Pr. Ștefan Lupu despre volumul publicat recent și intitulat „Meditații despre Postul Mare”. Este vorba despre volumul al II-lea din seria „Mysterium Christi”. Între timp a apărut și volumul al III-lea: „Meditații despre Paște”. Va urma o prezentare în luna aprilie 2021. Mai jos puteți să urmăriți dialogul de miercuri seară care a fost moderat de pr. Lucian Dîncă.
Mulțumesc din inimă moderatorului și invitaților la convorbiri spirituale despre Postul Mare.
Sărbători fericite!
- 31 martie 2021
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Postul Mare este un drum de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui. Biserica îl parcurge meditând marile momente ale istoriei mântuirii cu ajutorul lecturilor biblice. Astfel, trec prin fața ochilor minții noastre creația și căderea primului om, viața și mesajul patriarhilor, exodul sau ieșirea din Egipt, regatul lui David, viața și mesajele profeților. Lecturile ne arată cum Dumnezeu duce la bun sfârșit lucrarea lui de mântuire prin fapte concrete. Îl cheamă pe om la credință și la viață, îl invită să o încheie o alianță și îi trimite un ajutor în persoana Duhului Sfânt.
Lecturile biblice din prima duminică a Postului Mare conțin o sinteză scurtă a istoriei mântuirii. Astfel, istoria omenirii este văzută ca un loc al ispitirii. Primul om a cedat tentației diavolului și nu a acceptat să trăiască din cuvântul lui Dumnezeu și să se conformeze planului său de mântuire. Noul Adam, Christos, învinge ispita pentru că se hrănește cu tot cuvântul care iese din gura Tatălui și își asumă în mod liber voința lui. De aceea, Sfântul apostol Paul constată: „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul” (Rom 5, 20). De aceea, omul care vrea să învingă ispita trebuie să meargă pe urmele lui Isus, să intre în pustiu postind și împlinind voința Tatălui. Istoria noastră întreagă apare ca un drum prin pustiu, o căutare a Domnului și a cuvântului său dătător de viață pentru a putea ajunge la „țara promisă”.
În acest volum aprofundez drumul istoriei mântuirii potrivit temelor din fiecare an liturgic. Încep cu prima duminică din Postul Mare și termin cu Duminica Floriilor. Meditațiile din anul A sunt consacrate catecumenilor de ieri și de azi. Acestora le este adresată invitația de a (re)descoperi elementele ritului Botezului cu ajutorul catehezelor baptismale despre apă, lumină, viață, credință, simbolul credinței, rugăciunea Tatăl Nostru. Meditațiile din anul B dezvoltă tema alianței sau a legământului și a misterului pascal al lui Christos. Invitația are un conținut precis, și anume acela de a-l întâlni pe Christos care, prin misterul său pascal, se jertfește pe sine pentru mântuirea noastră. Meditațiile din anul C dezvoltă tema împăcării cu Dumnezeu în sacramentul spovezii ca pregătire pentru celebrarea Paștelui.
În spirit de continuitate cu structura din primul volum am început meditațiile cu trei modalități de raportare la cruce ale unor filosofi reprezentativi pentru cultura modernității. Este vorba despre Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Antonio Rosmini și Romano Guardini. Apoi am încheiat meditațiile cu câteva gânduri și sugestii de trăire a credinței în moartea și învierea Domnului cu ajutorul lui Vasile Voiculescu.
Textele biblice sunt luate din traducerea realizată de Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu. Mulțumesc și pe această cale pentru că mi-au pus la dispoziție varianta electronică a traducerii.
Referitor la metodologie nu am introdus note la subsolul paginilor, cu excepția meditației filosofice, pentru a nu îngreuna lectura. Am făcut trimitere, totuși, atunci când a fost cazul la volumul, cartea autorului citat. Coordonatele bibliografice complete ale lucrării le-am introdus în bibliografia de la sfârșit. Nota bene! Am trecut în bibliografie doar lucrări scrise sau traduse în limba română.
Am pregătit un ghid liturgic pastoral căutând să vin în întâmpinarea acelora care doresc să mediteze temele specifice ale Postului Mare potrivit succesiunii duminicilor din anii liturgici A, B, C. Nu am propus același număr de meditații pentru o aceeași duminică. Numărul acestora este rezultatul firesc al implicării mele în proiecte pastorale diferite de celebrarea duminicală a liturghiei.
Meditațiile sunt adaptări după omiliile rostite la liturghia de la 12.15 în catedrala „Sfântul Iosif” din București în timpul Postului Mare (2014-2020). Pentru realizarea acestei lucrări am fost ajutat de mai multe persoane generoase. Au fost ca un fel de „Simon din Cirene”. M-au ajutat să-mi duc Crucea – Mysterium Christi – până pe Calvar. Le port o recunoștință profundă. Sunt convins că sunt printre cei care se bucură de o atenție deosebită din partea Domnului Răstignit-Înviat. Mulțumesc din inimă editurii Ratio et Revelatio din Oradea, domnului Otniel Vereș, pentru că găzduiește cu multă prietenie proiectul Mysterium Christi.
Istoria oamenilor manifestă dorința de reînnoire la nivel personal, schimbarea în bine a moravurilor și revigorarea spiritului binelui comun. Această dorință o simte fiecare dintre noi. Momentele tari sunt atunci când observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență sau de nedreptate. Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire.
Meditațiile despre Postul Mare vor să fie un ghid care conduce la schimbare. Sper ca acest volum să hrănească speranța creștină a înnoiriii sufletești. De asemenea, sper ca lecturând aceste meditații să putem suporta mai ușor enigma morții și drama păcatului.
București, Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” 2 februarie 2021
- 28 februarie 2021
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii