Wilhelm Dancă

În sărbătoarea „Sfântul Ștefan, protomartir” am aprofundat trei idei/invitații. Dar, înainte de a trece la descrierea lor, am prezentat pe scurt viața Sfântului Ștefan. S-a născut în anul 5, d.Ch. A murit în anul 34/36, deci foarte tânăr, în jurul vârstei de 30 de ani. Cauza morții lui e faptul că și-a asumat două trăsături ale urmării lui Isus. Este vorba despre coerență și foame după concret. Am meditat două capitole din Faptele Apostolilor, capitolul 6 și 7. Ștefan a încercat să fie cât mai asemănător cu Isus. Din multe puncte de vedere. De pildă, cel al slujirii, mărturiei, curăției, înțelepciunii, curajului și al iubirii dușmanilor. Lucrul acesta l-a costat viața. Se întâmplă să întâlnim cazuri similare și în zilele noastre. De altfel istoria Bisericii e plină de discipoli care au plătit cu viața urmarea lui Christos.

Prima idee/invitație e să fim atenți la „relația cu cei de lângă noi”. Cele mai multe certuri și neînțelegeri apar între oamenii apropiați, nu între cei îndepărtați. Așa s-au petrecut lucrurile în „sinagoga liberților”.

A doua idee/invitație e de a-l urma pe Sfântul Ștefan. Cum? Să unim faptele de caritate cu vestirea Evangheliei. Din păcate se constată astăzi o ruptură între aceste două trăsături ale vieții creștine.

În fine, ultima idee/invitație e de a îmbrăca cu iubire „martiriul alb”. Am spus că există o diferență între martiriul roșu și cel alb. Primul este stropit cu sânge. Al doilea este constituit din sacrificii nesângeroase, dar zilnice. Din acest punct de vedere sunt foarte mulți martiri în viața noastră. Poate chiar noi avem o viață de martiriu alb. Dacă este așa, să-l îmbrăcăm cu iubire, asemenea Sfântului Ștefan.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

CATEHISMUL BISERICII CATOLICE DESPRE MĂRTURIE

(2471) «În fața lui Pilat, Cristos proclamă că „a venit în lume ca să dea mărturie adevărului” (In 18, 37). Creștinul nu are a „se rușina în a da mărturie Domnului” (2 Tim 1, 8). În situațiile care cer atestarea credinței, creștinul trebuie să o mărturisească fără echivoc, după exemplul Sfântului Paul în fața judecătorilor. Trebuie să-și păstreze „un cuget fără prihană în fața ui Dumnezeu și a oamenilor” (Fapte 24, 16).

(2472) Datoria creștinilor de a lua parte la viața Bisericii îi determină să acționeze ca martori ai Evangheliei și ai obligațiilor ce decurg din aceasta. O astfel de mărturie este transmitere a credinței în cuvinte și în fapte. Mărturia este un act de dreptate care stabilește sau face cunoscut adevărul: „Toți creștinii, oriunde trăiesc, sunt datori să manifeste, prin exemplul vieții și prin mărturia cuvântului, omul cel nou în care s-au îmbrăcat prin Botez și puterea Duhului Sfânt cu care au fost întăriți prin Mir” (AG 11).

(2473) Martiriul este mărturia supremă dată adevărului credinței; el desemnează o mărturie care merge până la moarte. Martiriul îi dă mărturie lui Cristos, mort și înviat, cu care este unit prin iubire. Dă mărturie adevărului credinței și învățăturii creștine. Îndură moartea printr-un act de tărie. „Lăsați-mă să fiu pradă fiarelor. Prin ele îmi va fi dat să ajung la Dumnezeu” (Sf. Ignațiu de Antiohia).

(2474) Biserica a adunat cu cea mai mare grijă amintirile celor care au mers până la capăt mărturisind credința. Acestea sunt Actele Martirilor. Ele constituie arhivele adevărului scrise cu litere de sânge: „La nimic nu-mi folosesc desfătările lumii sau împărățiile veacului acestuia. Mai bine îmi este să mor (pentru a mă uni) cu Cristos Isus decât să domnesc peste marginile pământului. Îl caut pe Acela care a murit pentru noi. Îl vreau pe Acela care a înviat pentru noi. Clipa nașterii mele se apropie” (Sf. Ignațiu de Antiohia). „Te binecuvântez că m-ai învrednicit de ziua aceasta și de ceasul acesta, m-ai învrednicit să fiu numărat printre martirii tăi (…). Ți-ai păstrat făgăduința, Dumnezeule al fidelității și al adevărului. Pentru acest har și pentru toate, te laud, te binecuvântez, te preamăresc prin Marele Preot veșnic din ceruri, Isus Cristos, Fiul tău preaiubit. Prin El, care viețuiește și domnește cu tine și cu Duhul, să-ți fie slavă acum și în vecii vecilor. Amin”»

Din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2471-2474.

Mai jos puteți să ascultați predica din 26 decembrie 2016: