Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi parabola talanților (5, 2, 1) din Matei 25, 14-30. Scopul parabolei este să înțelegem că toți suntem fii ai lui Dumnezeu. Diversitatea darurilor primite de la Domnul nu trebuie să ne transforme în competitori sau concurenți. Am subliniat trei idei din parabolă.

Prima, tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mândrim, nu trebuie să ne plângem. Fiecare dintre noi este un caz unic. Fiecare este chemat să devină ceea ce este și ceea ce are bun de la Dumnezeu. În cazul acesta orgoliile și lamentațiunile nu-și au rostul. Am sugerat lectura cărții „Drumul omului” de Martin Buber. Filosoful evreu spune că Dumnezeu cheamă pe fiecare om să fie ceea ce este. Cine se compară cu alții nu crește, nu se împlinește. La judecata finală va trebui să răspundem: Adame, de ce nu ai fost tu Adam?

A doua, darurile trebuie fructificate. Ele trebuie să aducă rod. Asemănarea cu dobânda banilor depuși la bancă. Faptele bune sunt semnul rodniciei darurilor. În privința aceasta păcătuim prin omisiune. Poate avem grijă să nu facem răul, dar avem grijă să facem binele? Sau îl omitem din cauza lenei sau a indiferenței?

A treia, oamenii toți, fără excepție, vor da cont de viața lor. Tema judecății este prezentă în toată activitatea publică a lui Isus. Judecata finală poate fi un moment înfiorător sau un moment de bucurie. Bucuria este cauzată de prezența lucrului sau a persoanei iubite. L-am iubit pe Dumnezeu? Dacă da, atunci judecata universală va fi o mare bucurie pentru noi. Tema pentru acasă: am fructificat darurile lui Dumnezeu în relațiile cu alții? Altfel spus, Adame, unde ești? Ce ai făcut cu darurile lui Dumnezeu?

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.