Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi revenirea la viață a lui Lazăr, prietenul lui Isus. Textul despre acest eveniment se găsește în capitolul 11 din Evanghelia după Ioan. L-am citit în întregime, de aceea și înregistrarea este mai lungă decât de obicei.

Am constatat de la bun început că aproape toată acțiunea din acest capitol se desfășoară în jurul unui mormânt. Abia la sfârșitul capitolului se vorbește despre revenirea la viață a lui Lazăr.

În prima parte am dezvoltat ideea că mulți dintre noi trăiesc deja acum într-un mormânt, deși nu au murit. Aici este vorba despre mormintele problemelor nerezolvate din diferite motive. Riscăm să trăim deja acum o viață în subterană, adică în mormânt. Cum ieșim din procesiunile funerare ale vieții, fie cele reale, fie cele fictive?

În partea a doua am arătat că toți suntem în postura „aceluia pe care Isus îl iubește”, adică a lui Lazăr. Isus a venit în ajutorul lui Lazăr, dar vine și în ajutorul nostru. Isus ne cheamă să ieșim din morminte.

Apoi am dezvoltat trei tipologii comportamentale în fața mormântului. Marta care știe toate, știe că Isus este Christos, că este Învierea și Viața. Totuși, nu crede în Înviere sau nu crede suficient. Ea trebuie să treacă de la știință la credință. Maria care stă imobilizată în casă și plânge. Învățătorul o cheamă să iasă din casa lamentațiunilor. Lazăr care este readus la viață, dar are pânzele mortuare în jurul corpului. Nu poate să trăiască liber dacă nu este ajutat sau dacă nu se lasă ajutat. S-ar putea să fim în rolul Martei, sau al Mariei, ori al lui Lazăr. Îl lăsăm pe Isus să ne ajute? Suntem dispuși să plătim prețul pe care l-a plătit Isus ca să-i ajutăm pe frații noștri din casa suferinței?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.