Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat Evanghelia despre ospitalitatea oferită de Marta și Maria lui Isus. Vezi Luca 10, 38-42. Am subliniat trei puncte.

Primul, ospitalitatea este pasul pe care l-a făcut omenirea de la barbarie la civilizație. Diferința este de o literă, t, adică ostilitate sau barbarie, ori p, adică ospitalitate sau civilizație. Balanța între „t” și „p” a fost mereu greu de ținut. În zilele noastre riscăm să cădem în barbarie.

Al doilea, față de ospitalitatea ca lege sacră întâlnită la toate popoarele, avem ospitalitatea ca datorie de credință. Astfel, la evrei, străinul aduce aminte despre faptul că și ei au fost străini și sclavi în Egipt. Experiența ospitalității evreiești conduce la primirea „Străinului” prin excelență, care este Dumnezeu. Abraham este un exemplu în prima lectură de astăzi. Vezi Geneza 18, 1-10.

Al treilea, pentru creștini, ospitalitatea este un exercițiu christologic. Pe această cale ucenicii îl primesc pe Isus nu doar în casă, ci și în inimă. Maria din Evanghelia duminicii este exemplu în această privință.

În final ne-am întrebat dacă vrem să avem o casă de obiecte, de lucruri sau de persoane, ori de relații. Pentru a ajunge aici, la „casa” ca loc de întâlnire, să încercăm să fim gazde bune. Sau, să-i primim pe străini nu doar în casă ci și în suflet. Pe această cale, din casă obișnuită, casa noastră devine sfântă, adică fântână de civilizație.

Am terminat cu aceste versuri din poezia „Din casă …” de Tudor Arghezi: „Când vii, pășește slobod, râzi și cântă/ Necazul tău îl uită-ntreg pe prag/ Căci neamul trebuie să-ți fie drag/ Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă!”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Ospitalitatea este o calitate a poporului român. Asta nu înseamnă că nu mai sunt și alte popoare ospitaliere. Dar noi ținem atât de mult la această trăsătură umană încât ajungem să credem că numai românii sunt ospitalieri. Din prima lectură de astăzi și din Evanghelie (Lc 10, 38-42) aflăm că ospitalitatea este și o valoare biblică, orientală.

Evreii apreciau ospitalitatea pentru că au făcut de multe ori experiența de a fi străin și de a fi primit bine/rău de alții. Creștinii au practicat ospitalitatea de-a lungul istoriei mai ales din rațiuni practice. Lumea mergea pe jos sau călare pentru a ajunge la diferite locuri de pelerinaj. În Evul Mediu oferirea casei pentru găzduirea pelerinilor devenise un fel de datorie sacră.

Astăzi ospitalitatea nu mai înseamnă atât punerea casei la dispoziția străinilor, cât mai ales acordarea de timp din timpul nostru acelor care vin la noi pe neașteptate. Într-adevăr, ospitalitatea contemporană înseamnă atenție, iubire, ajutor, simpatie față de cel care sosește neinvitat. Ospitalitatea în cazul de față conduce la schimbarea planurilor proprii sau modificarea agendei de priorități. Astfel, fiindcă suntem ospitalieri, lăsăm deoparte datoriile, binele pe care „trebuie” să-l facem și ne ocupăm de străinul de lângă noi. Oare chiar așa facem?

Marta și Maria din Evanghelia de azi ne arată cum trebuie să fie ospitalitatea în zilele noastre. Mai întâi să reținem că în cele două femei Isus ne prezintă două atitudini față de străini care trebuie unificate. Pe de o parte trebuie să „alergăm” ca Marta și să-l primim cum se cuvine pe oaspetele sosit în viața noastră. Pe de alta, pe urmele Mariei, să fim atenți la noutatea pe care o aduce străinul, să vedem în el darul lui Dumnezeu, binecuvântarea Lui, care va rodi în timp, așa cum s-a întâmplat în viața lui Abraham și Sara. Unificarea celor două atitudini conduce la vindecarea lor de eventuale derapaje. Nici acțiune fără contemplație, pentru că atunci ajungem la uscăciune, sterilitatea spirituală. Nici contemplație fără acțiune, fiindcă riscăm să eșuăm în narcisism spiritual sau, mai grav, în cinism religios.

Știm din experiență că putem cădea victime ale datoriei astfel încât să nu ne mai mire nimic. Sau, nimic să ne mai bucure. Obsedați mereu de respectarea angajamentelor sau obligațiilor asumate! Ce viață urâtă și plictisitoare! Sterilitatea sufletească poate fi întâlnită la mulți sclavi ai „binelui”. Oare nu suntem și noi printre aceștia? Posibile căi de ieșire din aceste situații găsiți în predica postată mai jos.