În sărbătoarea „Dedicarea bazilicii din Lateran” am meditat Evanghelia după Ioan 2, 13-22. Am subliniat trei lucruri.
Mai întâi, să respectăm „zidurile” bisericilor, pentru că ele delimitează un spațiu sacru al prezenței intense a lui Dumnezeu. Ele corespund caracterului spațial al ființei umane. De fapt, omul nu-l poate întâlni pe Dumnezeu doar la nivelul gândurilor sau ideilor, ci pornind de la simțurile exterioare. Astfel putem vorbi despre sensul antropologic al zidurilor unei biserici.
Apoi să adăugăm sensul teologic, care este exprimat de patriarhul Iacob în Geneză 28, 17. După ce a avut revelația îngerilor coborând și urcând pe scara ce duce la cer a spus că locul acela este înfricoșător. De asemenea, că este casa lui Dumnezeu și poarta cerului. Apoi am vorbit despre creștini ca temple ale lui Dumnezeu și prezențe ale Duhului Sfânt. Despre aceste lucru vorbește Sfântul Paul adresându-se corintenilor, dar și nouă, astăzi. Am dezvoltat relația sănătoasă față de corpul propriu și cel al altora. Am criticat situațiile în care trupul devine idol și seduce pe aproapele. Adică, îi confiscă sau reduce libertateatea de a fi.
În fine să ținem cont de chemarea Sfântului Petru de a deveni „pietre vii” în construcția Bisericii. Creștinul-piatră vie are în mod spontan experiența sacrului. Mulți au pierdut simțul divinului, dar au rămas cu un fel nostalgie ce se traduce, uneori, prin critica la adresa bisericii. De exemplu, unii care nu merg la biserică sunt degustați de „negustoriile” de multe feluri ce se propun în sau în jurul bisericii. Creștinul-piatră vie devine un reper pentru omul care caută un sens în lume. Experiența sacrului din interiorul bisericii conferă sens vieții. Să o propunem celor din jur în mod gratuit, adică potrivit „logicii” iubirii lui Christos, piatra din capul unghiului.
Mai multe detalii în articolul postat mai jos.
- 9 noiembrie 2025
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii