Wilhelm Dancă

Nu putem spune că ne bucurăm mereu. Câteodată uităm, altădată nu știm sau, în fine, poate că nu avem puterea să ne bucurăm. Cauzele sunt multe de la cele materiale până la cele spirituale. De exemplu, astăzi, contextul social actual marcat de austeritate și restricții poate fi una dintre cauzele majore ale absenței bucuriei. Dar bucuria despre care vorbește liturghia duminicii de astăzi este de altă natură. Seamănă cu bucuria părinților care așteaptă un copil.

Sfântul Ioan Botezătorul din evanghelia duminicii ne ajută să ajungem la această bucurie. Să ne asumăm împreună cu el faptul că „nu sunt eu Christos” (In 1, 20). Știm că unii s-au substituit lui Christos și au spus că ei sunt lumina, calea, adevărul, viața. Apoi, să coborâm în inimă trecând de la un Dumnezeu noțional la un Dumnezeu real. Așa ne propune să facem sfântul J.H. Newman. Cum? Cu ajutorul imaginației și al iubirii față de aproapele. Prin imaginație devenim contemporani cu familia sfântâ în drum spre Betleem. Prin iubire ieșim din noi înșine și-l restituim pe aproapele lui însuși. Dacă reușim lucrul acesta atunci în inima noastră se creează atmosfera așteptării în bucurie a Nașterii Domnului. Mai multe detalii în omilia postată mai jos. Bucurați-vă în Domnul!

Am vorbit în prima parte despre convertirea lui J.H. Newman (1801-1890), făcând deosebire între convertirea la Biserică și convertirea la credință. Am subliniat că întâlnirea -moment unic – cu Dumnezeu în rugăciune a fost rodul căutărilor personale.

După convertire a rămas cu dorința puternică de a căuta adevărul. Aceasta este trăsătura de bază a vieții lui. J.H. Newman. A constatat cu părere de rău cum sărăcia culturală făcea ravagii mai mari decât cea materială. Mulți dintre contemporanii lui păreau că stau în fotolii și așteaptă vizita lui Dumnezeu. A criticat raționalismul îngust și concepțiile empiriste dominante în acea epocă.

Celor care căutau credința le recomanda să găsească lungimea de undă potrivită. În acest sens a pledat pentru trecerea de la un Dumnezeu noțional, conceptual la un Dumnezeu real, concret. Trecerea sau „illatio” (în latină) a fost analizată în cartea lui de mare succes Gramatica asentimentului. Această operație implică persoana întreagă și pornește din interior, din conștiință. De fapt, conștiința este locul întâlnirii dintre om și Dumnezeu.

În partea a doua am arătat că, potrivit lui J.H. Newman, credința nu este rodul raționamentelor logice, deși este profund rațională. Credința apelează deseori la inimă, dar nu este o chestiune care ține doar de sentiment. Credința este înrădăcinată în conștiință, însă nu este o atitudine care are de-a face doar cu morala. Credința este un adevăr acceptat în mod liber, dar nu cu ochii închiși.

Pentru a putea să-l descoperim pe Dumnezeu trebuie să mergem pe drumurile normale ale ființei umane. Să verificăm modul nostru de a trăi, de a gândi și să încercăm să revitalizăm puterea de uimire. De asemenea să dăm valoare și să ascultăm glasul interior al conștiinței. Să ne hrănim poftele și curiozitățile spirituale trecând dincolo de ceea ce ne oferă cultura dominantă din zilele noastre. Există o cultură mai profundă care implică și atinge omul întreg. Imaginația hrănită bine poate fi de mare ajutor în dialogul dintre credință și rațiune.

Astfel ne putem pregăti pentru primirea credinței. Iar pregătirea, să fii pregătit este totul (Shakespeare). Mai multe detalii în cursul înregistrat și postat mai jos. Pe curând!