Wilhelm Dancă

În duminica intitulată „Botezul Domnului”, creștinii catolici de rit latin au încheiat timpul Crăciunului sau al Nașterii Domnului. Am meditat Epifania de la botezul Domnului din Evanghelia după Matei 3, 13-17. Atunci cerurile s-au deschis și s-a auzit un glas din cer: „Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc bucuria”.

Am structurat meditația în trei părți.

Mai întâi, am pus întrebarea: Oare de ce s-a botezat Isus? Întrebarea se bazează pe rezerva Sfântului Ioan Botezătorul care zice: „Eu trebuie să fiu botezat de tine”. Aici avem două răspunsuri. Primul, ca să confirme ceea ce învăța Sfântul Ioan. Învățătura lui era constituită din trei elemente importante. Acestea sunt: împărăția lui Dumnezeu e aproape, omul are nevoie de curățarea de păcate și de convertire. Al doilea răspuns, Isus inaugurează un botez nou, și anume botezul în oceanul iubirii trinitare.

Apoi, am arătat că botezul lui Isus marchează începutul vocației sale de a-i sluji pe oameni în mod desăvărșit. Astfel a renunțat la sine, la binele său ca om, și în locul său i-a pus pe ceilalți și binele lor.

În fine, am subliniat că botezul lui Isus este misionar și la fel trebuie să fie botezul nostru. Dar, pentru a fi misionari se cere să trăim în adevăr. Astăzi nu este ușor, fiindcă suntem invadați de minciună, fake-news, jumătăți sau sferturi de adevăr. Pentru a fi misionar al dreptății în adevăr pe care a adus-o Isus sunt necesare câteva gesturi mari. De pildă, să combinăm fermitatea cu blândețea, frățietatea cu determinarea, adevărul cu umilitatea sau răbdarea.

În concluzie am sugerat (re)vizionarea filmului „Misiunea” din 1986, evident, pentru cei care au la îndemână mijloacele necesare. Pe scurt, în această duminică am fost invitați să devenim epifani ai iubirii trinitare prin asumarea promisiunilor de la botez. De aceea, cine vestește adevărul iubirii trinitare, deschide cerurile pentru sine și pentru alții.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am sărbătorit Sfânta Treime, potrivit calendarului latin. Am meditat la faptul că misterul Sfintei Treimi ar trebui să lase urme în viața noastră. Am folosit asemănarea Sfântului Patriciu, trifoiul. Dar, comparația este deficitară. Ea subliniază unitatea persoanelor în Sfânta Treime, însă lasă în umbră diversitatea. Am folosit și exemplul cu familia – tatăl, mama, copilul. Însă nici această imagine nu este completă. De ce? Pentru că, de multe ori, nu ține seama de valoarea unității pe care unii o confundă cu uniformitatea. O imagine bună ar trebui să salveze și unitatea, și diversitatea Persoanelor Sfinte. De aceea, am considerat că lumea din trei locuri e chemată să arate legătura cu Sfânta Treime.

Primul loc este familia. Aici se poate vedea unitatea dacă fiecare din familie respectă unicitatea celuilalt. Dacă da, atunci se respectă și valoarea diversității sau a varietății. Celălalt trebuie ascultat sau respectat pentru că este celălalt. Atât și nimic mai mult. Diversitatea stă la baza creativității și a dinamismului maturizării.

Al doilea loc este Biserica. Ea este icoană a Sfintei Treimi dacă promovează diversitatea. Din punct de vedere liturgic, lucrul acesta se întâmplă. De exemplu, în Biserica Catolică există șase familii sau rituri liturgice. Ritul cu cei mai mulți membri este cel latin. Dar, pe lângă acesta, există și ritul bizantin, alexandrin, antihoian, capadocian, armean. Diversitatea liturgică este un semn al creativității Duhului Sfânt în Biserică.

Al treilea loc este societatea. Aici întâlnim culturi, tradiții, mentalități sociale diferite. Unele sunt creștine, altele nu. Trebuie interpretate ca tot atâtea scântei ale iubirii divine. Viața e frumoasă dacă se trăiește în unitatea dorinței de Dumnezeu din oameni și în diversitatea religiilor și culturilor.

În final am subliniat că în fiecare om există urme ale prezenței Sfintei Treimi. Iubirea dintre cele trei Persoane Sfinte din lăuntrul nostru ar trebui să fie baza relațiilor cu cei din jur. Să nu reducem iubirea trinitară la iubirea autoreferențială sau narcisistă! Apoi, să nu echivalăm iubirea duală cu iubirea trinitară! Iubirea duală este reciprocă, dar închisă, nu rodește. Iubirea trinitară este debordantă, generoasă, jertfire de sine pentru celălalt, dăruire fără rest. De aceea, este și rodnică.

Pe scurt, Sfânta Treime ne cheamă să îmbrăcăm lumea în iubire trinitară. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.