Wilhelm Dancă

Am ascultat în această duminică (28 iunie 2020) câteva cuvinte tari.  Isus ne-a spus: „Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10, 37). Într-adevăr sunt tari pentru că răstoarnă ordinea în care trăim aceste iubiri aici pe pământ. Cuvintele nu sunt metafore sau formulări literare. Cine vrea să fie discipolul lui Isus este obligat să regândească ierarhia potrivit căreia trebuie să-și trăiască iubirile față de părinți, copii, frați și surori etc. Prioritate absolută are iubirea lui Christos. Ar trebui să aibă! Dacă sunt înrădăcinate în această iubire, iubirile ucenicilor față de rude, prieteni, etc. devin autentice, puternice, eficace.

Discipolul care trăiește prioritatea absolută a iubirii lui Christos este „vrednic de mine”, adică de Isus. Cine este vrednic de Domnul înseamnă că trăiește în starea de har sfințitor, har pe care creștinii îl primesc la botez. Acest har este o favoare, un privilegiu unic pe care Dumnezeu Unul și Întreit îl acordă făpturilor umane. Lucrarea lui constă în faptul că oamenii devin părtași la viața Sfintei Treimi sau, în cuvintele evangheliei de astăzi, devin vrednici de iubirea lui Isus, de iubirile din sânul Sfintei Treimi. Fiind vorba despre o realitate sacramentală, această „vrednicie” nu poate fi văzută decât cu ochii credinței. În plan empiric are două efecte.

Primul efect este renunțarea sau distanțarea de afecțiunile care hrănesc mândria, egoismul, individualismul, pe scurt, păcatul. Primind harul îndumnezeitor, omul se golește de sine și-i face loc lui Dumnezeu în viața lui. Al doilea efect este receptivitatea sau deschiderea inimii față de celălalt. Receptivitatea ca efect al harului sfințitor se traduce prin gesturi de ascultare a celuilalt, dispoziție sufletească pentru dialog, disponibilitate pentru găzduirea celuilalt în interiorul propriului eu etc. Această deschidere a inimii se mai numește ospitalitate. Când are incidență asupra iubirii lui Isus și a aproapelui, ospitalitatea se traduce la nivelul societății umane în spirit de prietenie, empatie, simpatie anticipată. Oare societate românească este marcată de spiritul prieteniei izvorâte din demnitatea de a fi vrednic de iubirea lui Isus?

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.