Wilhelm Dancă

În prima duminică din Postul Mare am meditat la ispitirile Domnului Isus din Evanghelia după Matei 4, 1-11. Am afirmat că ele trebuie puse în legătură cu Botezul Domnului din Iordan. Am luat această idee de la sfântul John Henry Newman. De asemenea, am remarcat că ele au ceva în comun și cu ispitirea primilor oameni din Paradisul pământesc despre care se vorbește în prima lectură a Duminicii, și anume Geneza 2, 7-9; 3,1-7. Astfel înțelegem că, pe de o parte, Duhul Sfânt îl „împinge” pe Isus, Noul Adam, în pustiu ca să repare ceea ce a stricat primul Adam. Iar, pe de altă parte, ispitirile lui Isus sunt o actualizare a mizei din Paradisul pământesc. În Eden, într-adevăr, diavolul îi sugera (ispita) omului să-și depășească limita de creatură și să fie Dumnezeu însuși. În pustiu, acolo unde Duhul l-a condus pe Fiul lui Dumnezeu ce a îmbrăcat natura umană, diavolul îl invită/ispitește să se comporte ca și cum ar fi Dumnezeu însuși.

Am luat ispitirile pe rând.

Prima tentație a fost despre transformarea pietrelor în pâini. Diavolul îi spune Domnului că prin acest gest ar dovedi că este Fiul lui Dumnezeu. Însă Domnul Isus îi răspunde că „nu numai cu pâine trăiește omul”. Ispita vizează pervertirea misiunii lui Isus. El, în loc să se ocupe de hrana spirituală, ar fi trebuit să aibă grijă de hrana materială a oamenilor. Ispita a revenit de multe ori în istoria Bisericii și în in istoria sistemelor politice ale lumii. De exemplu, când Biserica a derapat în activismul social sau Statul și-a propus „să dea pâine la toată lumea”, confiscând libertatea oamenilor.

A doua tentație este în legătură cu spectacolul puterii divine. Isus e invitat/ispitit să se arunce de pe coama templului, adică să facă un fel de show prin care să demonstreze identitatea/puterea lui divină. Domnul va recurge la atotputernicia sa, dar o va face mereu în mod motivat și cu un scop precis. Va vindeca bolnavi, va merge deasupra apelor, va învia morți, va înmulți pâinile etc., dar mereu cu intenția de a-i învăța pe ucenici și de a-i invita să creadă în El. Astfel, puterea se primește și se exercită cu scopul de a face binele, nu de a face show sau spectacol.

A treia tentație este în legătură cu libertatea iresponsabilă sau demonică. Această libertate este „fără limite” sau „fără Dumnezeu”, pentru că nu ține cont de condiția de creatură a omului. Dar libertatea umană primită de la Dumnezeu are drept limită binele aproapelui, de aceea spunem că libertatea adevărată nu înseamnă libertinaj. Omul creat de Dumnezeu este liber în sensul că are puterea să facă binele. Prin întrupare, Domnul Isus, deși are o putere nelimitată, s-a limitat la condiția de creatură umană ca să-i arate omului că a fi liber înseamnă să faci binele.

Trăim astăzi într-o cultură marcată de sloganul „go beyond your boundaries”, cu orice preț. Mulți devin victime ale competitivității duse la extrem sau ale trăirii libertății fără limite. De aceea, unii se substituie lui Dumnezeu și decid potrivit propriilor interese/competențe genul sau durata vieții biologice a semenilor lor.

În concluzie am spus că Postul Mare e un timp potrivit pentru convertire. M-am referit din nou la Sfântul John Henry Newman. El afirmă că momentul convertirii este acela când înțelegem cu mintea noastră că „erezia” sau sistemele de gândire care falsifică/marginalizează conținutul credinței sunt o problemă.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.