Wilhelm Dancă

Astăzi, în sărbătoarea „Sfinții Petru și Paul”, am aniversat 39 de ani de preoție. Cred că ziua hirotonirii a fost un destin. De ce? Pentru că am simțit de-a lungul celor 39 de ani cum rugăciunea Bisericii m-a salvat din mâna „lui Irod”. Sau, cum zice Sfântul Paul, m-a scăpat din „gura leului”. Rugăciunea Bisericii asigură nivelul înalt de credință la apostolii de ieri și de azi. Da, rugăciunea este canalul prin care Tatăl din ceruri se face cunoscut fiilor săi. Am auzit astăzi că Biserica este zidită de Domnul Christos pe credința lui Petru. De aceea, Isus spune că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Deci, Domnul își zidește Biserica sa, nu a lui Petru Am constat cu bucurie bilanțul lui Paul la finalul vieții. El spune: Am luptat lupta cea bună, mi-am păstrat credința. Putem spune același lucru despre noi? Ce înseamnă a păstra credința? Să o pui în formol sau în gips? Nicidecum. Am vorbit despre pericolele care amenință credința ucenicilor de astăzi. Unul este cinismul, iar altul e incredulitatea. Ori de câte ori traversăm momente de lașitate, de frică, de superficialitate, de mediocritate, credința riscă să se piardă. În fine, am comentat un verset din Isaia 51, 1-2. Aici se spune: „Să privim piatra din care am fost ciopliți!” „Să privim la Abraham, părintele nostru!”. Să privim la credința lui Petru din care am fost ciopliți! Să devenim părinți în credință! Mai multe detalii în articolul postat mai jos.