Wilhelm Dancă

În timpul pelerinajului meu în Țara Sfântă am ajuns și la râul Iordan. Acolo mi-am reînnoit făgăduințele de la Botez. Apoi un preot mi-a turnat pe cap apă din Iordan spunând: „Wilhelm, amintește-ți de Botezul primit! În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh! Amin!”. Mi-a făcut mult bine spiritual această comemorare! M-a făcut să simt un sentiment puternic de comuniune cu Domnul Christos botezat în apele Iordanului de către Sf. Ioan Botezătorul. Mi-am zis: AICI a fost botezat Isus! Extraordinar! Poate nu chiar în locul acesta, adică acolo unde mă aflam eu, poate nu chiar în această apă, dar AICI s-a botezat Isus. Experiența este unică! Merită să încercați să o trăiți!

Am văzut cu această ocazie un bărbat italian îmbrăcat în haină albă de botez care avea intenția să intre în apa Iordanului. Voia să primească botezul prin scufundare sau să rememoreze Botezul primit? Nu știu. A pus un picior în apă, apoi l-a pus pe celălalt, dar cu teamă. Se uita înapoi la confrații lui italieni rămași pe mal care strigau: „Curaj! Mergi mai la adânc!” Săracul de el! Mai făcea un pas, iar se uita înapoi. Și tot așa până când a pus piciorul unde era apa mai adâncă și s-a scufundat cu totul. O dată, de două ori, de trei ori! Botezul în numele persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Mi s-a părut emblematică teama bărbatului italian de a intra în apa Iordanului. Am văzut în comportamentul lui relația noastră obișnuită cu botezul primit. Se întâmplă ca mulți dintre noi de la botez încoace să ne balansăm între dorință și decizie. Pe de o parte dorim să fim purificați de apa de botez, iar pe de alta ne temem și nu ajungem să luăm decizia de a intra în adâncul apei. Ne e teamă să devenim frați cu Isus botezat și solidari cu păcătoșii botezați. Pentru ca Botezul nostru să nu rămână la nivel de dorință de schimbare, să căutăm acel AICI al botezului primit.

Câteva sugestii. Să vizităm biserica unde am fost botezați, dacă se poate. Să încercăm să dăm un telefon nașilor de la botez, de ce nu și părinților, dacă mai trăiesc, dacă nu să ne rugăm pentru ei. Refacerea legăturii cu partea concretă a sacramentului (locul, martorii, amintirea etc.) ne va ajuta să descoperim mai bine ceea ce este în adâncul Botezului. Este vorba de acea chemare de a vesti împreună cu Christos împărăția iubirii îmbinând bunătatea și puterea, calmul și fidelitatea față de valori. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Dacă folosim expresia „Treceți Iordanul!” în lumea germană, să știți că nu e bine. S-ar putea să jignim pe cineva sau să fim considerați ciudați pentru că iubim umorul negru. Într-adevăr, vorbitorii de germană, pentru a spune că cineva a murit, folosesc și această formulare: a trecut Iordanul. Adică, a trecut la cele veșnice. Nu este cazul aici, în contextul duminicii a II-a din Advent. Dimpotrivă. Cine nu trece Iordanul înseamnă că alege să rămână în pustiul Iudeii și acolo să moară în locul de purificare a păcatelor. În același timp refuză să intre în țara promisă a iertării și a milostivirii.

Pentru a-i determina pe cei păcătoși să fac acest gest sfântul Ioan Botezătorul folosea cuvinte dure, aspre, ironice, la granița cu sarcasmul și disprețul. Nu știu dacă această „tehnică de evanghelizare” îi poate convinge pe „saduceii” și „farizeii” din zilele noastre să părăsească pustiul păcatelor și să treacă Iordanul. Faptul că limbajul lui Ioan Botezătorul era disproporționat în raport cu efectul pe care îl urmărea, și anume convertirea, este confirmat de Isus: „nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mt 11, 11).

Pornind de la evanghelia duminicii (Mt 3, 1-12), am propus două căi pentru a-i determina pe cei indeciși să iasă din pustiul purificator al păcatelor. Prima este umorul. Starea psihologică a celui care trăiește în păcat este confuză. Se amestecă în interiorul lui tot felul de sentimente: rușine, slăbiciune, dorință de schimbare, lehamite de propriul sine, neîncredere, disprețuirea sinelui sau orgoliu etc. O glumă bună poate deveni un colac de salvare pentru omul care se ia prea mult în serios.

A doua cale este exemplul viu al milostivirii pe care îl putem da față de cel păcătos, neputincios, neajutorat, indecis. Astfel, după ce a făcut experiența iubirii gratuite și dezinteresate, omul conștient de păcatele sale poate să-l vadă dincolo de Iordan pe Domnul Isus Christos, iubirea milostivă întrupată pentru noi. Și, totodată, poate să treacă Iordanul pentru a-l urma pe Isus. Mai multe detalii în predica postată mai jos. Advent binecuvântat!