Wilhelm Dancă

Astăzi, la Sinaia, am meditat Evanghelia după Matei 14, 13-21, în care este vorba despre miracolul înmulțirii pâinilor. Titlul meditației se inspiră din concluzia predicii Sfântului Ioan Paul al II-lea cu ocazia sfintei liturghii din 5 februarie 1985, la Lima, în Peru, în fața a peste un milion de săraci. Am subliniat trei aspecte. Primul: există o diferență între banchetul lui Irod și banchetul lui Isus. Ospățul dat de Irod a fost bazat pe egoism, individualism, violență, plăceri în exces și a avut ca rezultat moartea Sfântului Ioan Botezătorul. Ospățul euharistic oferit de Isus a avut la bază compasiunea, împărtășirea, generozitatea, solidaritatea, grija față de cei înfometați și s-a terminat cu potolirea foamei a cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Banchetul egoismului se termină cu moartea, banchetul euharistic se finalizează cu viața împărtășită și deplină. Al doilea: cum să facem trecerea de la „pâinea mea” la „pâinea noastră”. Soluția se află la Domnul Isus, care a simțit milă față de mulțimea bolnavă și nevoiașă. Evanghelia spune că înainte de a le potoli foamea, i-a vindecat pe cei bolnavi și fără să țină cont de faptul dacă meritau sau nu să fie vindecați. Deci ucenicul bun față de cei în nevoie nu pune întrebări, ci anticipă situația precară în care se găsește cel sărac, îi vine în întâmpinare, nu așteaptă să fie solicitat. Al treilea: îndemnul Mântuitorului: „Dați-le voi să mânânce!”. Astăzi un sfert din populația globului suferă de foame și 40 000 de copii mor în fiecare zi din cauza faptului că sunt subnutriți. Am subliniat că Biserica nu are mijloacele necesare să rezolve problema foametei din lume, dar poate să împărtășească lumii pâinea Cuvântului. Această „pâine” dă sens și demnitatea vieții celor săraci și, totodată, îi mobilizează pentru schimbarea situației lor în bine. Dacă săracii nu sunt vindecați de „bolile” morale și religioase, sunt de două ori săraci. Biserica încearcă să-i vindeci pe acești „bolnavi”, revigorând în ei simțul religios, prezența lui Dumnezeu, sfințenia și unitatea familiei. De asemenea, Biserica atrage atenția că mulți săraci sunt victime ale nedreptăților sociale. De aceea, ucenicii lui Isus sunt de acord ca omul să fie înfometat de Dumnezeu, dar nu acceptă ca lumea să fie înfometată de pâine, adică denunță, sau trebuie să o facă, orice formă de nedreptate față de cei săraci. În concluzie, meditația are trei propuneri concrete. Mai întâi, să nu confundăm banchetul irodian cu banchetul euharistic. Apoi, să trecem de la „pâinea mea” la „pâinea noastră”. În fine, să le dăm celor înfometați de mâncare începând cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prin anii 1960 episcopul Fulton Sheen a inițiat o serie de cateheze la televiziunea americană cu titlu: „Viața merită trăită!”. Despre valoarea și demnitatea vieții a fost vorba și în Evanghelia duminicii din 2 august 2020 (Mt 14, 13-21). Isus s-a retras într-un „loc nelocuit” pentru „a fi singur” și a medita drama sfârșitului violent al vieții sfântului Ioan Botezătorul, victimă a răului pur. Lumea a aflat unde se găsea și a venit după dânsul. Isus a lăsat planurile lui deoparte și, fiind „cuprins de milă”, a început să vindece pe cei bolnavi, iar spre seară, să sature mulțimile înfometate.

Astfel am asistat la două feluri de minuni: vindecările celor bolnavi și înmulțirea pâinilor. În primul caz oamenii cooperează cu planul de mântuire al lui Dumnezeu. Se deschid iubirii divine și acceptă să intre în atracția Prezenței dragostei lui Christos. În al doilea caz materia primește un sens salvator prin puterea aceluia care s-a golit de divinitatea sa. Prin renunțarea la natura divină și îmbrăcarea firii omului Isus a intrat în posesia tuturor energiilor și materiilor cosmice pe care acum le orientează spre binele omului. Și această minune asupra și cu ajutorul materiei neînsuflețite este rodul iubirii divine. Astfel suntem îndemnați să ne asumăm responsabil acest adevăr divino-uman: viața merită trăită!

Așadar dragostea lui Dumnezeu față de oameni inaugurează prin Christos un fel de Prezență dincolo de timp și de spațiu. Suntem chemați să intrăm în circuitul iubirii divine și să exercităm la rândul nostru, prin, cu și în Christos, minuni ale dragostei față de cei nevoiași, suferinzi, bolnavi, flămânzi. Mai mult decât atât, suntem chemați să vindecăm materia inertă, cosmosul și să-i dăm un destin personalizat. În felul acesta participăm la cultura vieții și respingem cultura morții. Prima cultură este întemeiată pe iubirea comuniune personală cu aproapele și cu Dumnezeu dincolo de timp și de spațiu. A doua cultură este susținută de alegerile acelora care ignoră sau resping Prezența iubitoare a lui Dumnezeu. Pe scurt, cultura vieții este susținută de credința în evanghelia de azi: viața merită trăită!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.