Astăzi am meditat la liturghia de la 12.15 despre furtunile din Biserică și din viața proprie. Am căutat remedii la furtunile care vizează învățătura creștină, tradiția ori autoritatea ecleziastică.
Ascultând evanghelia duminicii (Mc 4, 35-41) am constatat contrastul dintre credința adolescentină a ucenicilor și îndemnul lui Isus de a avea o credință matură. Pornind de aici am definit încrederea împreună cu Sfântul Toma de Aquino, adică acceptarea pur și simplu a Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră. Aceasta se traduce printr-o stare sufletească de deschidere față de perspectiva lui Dumnezeu asupra lumii. Încrederea ca rezultat al întâlnirii credinței cu speranța înseamnă relație, viață bazată pe relația cu Cineva.
Am sugerat trei pași pentru educația încrederei personale și colective. În contextul actual marcat de furtună spirituală, eclezială, umană etc., încrederea înseamnă capacitatea de a trece din prezentul furtunii de pe mare pe malul speranței din viitor.
Primul pas pentru a recupera încrederea constă în a vedea „patrimoniul” de bunătate din fiecare om. Atât cât este el. Mai mult sau mai puțin. Să dezvoltăm relația cu viitorul omului/oamenilor pornind de la bunătatea din ei.
Al doilea pas să facem cât mai des experiențe cosmice ale infinitului privind cerul înstelat pe timp de noapte când cerul este senin. Aceste experiențe ne vor scoate din îngustimea prezentului furtunilor existențiale. Se vor constitui în adevărate guri de oxigen pentru credința și speranța noastră.
Al treilea pas se referă la încrederea în noi înșine. Împreună cu sfântul John Henry Newman să medităm asupra faptului că suntem chemați să ne ridicăm deasupra materiei, deasupra naturii și să o stăpânim în folosul nostru. Sau, folosind cuvintele lui Gustave Flaubert, să căutăm să fim nu materie sau ceva, ci să fim Cineva.
Pentru mai multe detalii vă invit să ascultați/vizionați materialul posta mai jos.
- 20 iunie 2021
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii