Wilhelm Dancă

Aseară am ieșit până la un magazin alimentar din Piața Amzei. Am traversat și am văzut Calea Victoriei din București pustie. Sinistră senzație! Nicio mașină, nicio bicicletă, niciun pieton! În depărtare am văzut că semafoarele funcționau. Deci e cineva acolo, undeva, care le supraveghează, chiar dacă nu-l pot vedea. Mi-a venit un gând tulburător. Într-un oraș pustiu nu se poate trăi. L-am alungat repede. Criza va trece în curând și vom reveni la normal.
Neîndoielnic frica de Coronavirus ne-a izolat în casele noastre. În condiții de (auto)claustrare la domiciliu există riscul de a transforma locuința într-un fel de mormânt. Adică într-un loc în care să nu mai poți să relaționezi cu nimeni. Da, există acest risc. Cum îl abordăm?
Evanghelia duminicii la liturghia din catedrala goală, iarăși, a fost despre învierea lui Lazăr. M-a impresionat acest gest al lui Isus. A venit mai întâi motivat de iubirea de prieten la ușa mormântului lui Lazăr și strigând cu glas puternic l-a scos afară. Desigur, și de iubirea de Fiu al lui Dumnezeu Mântuitor. Asemenea lui Lazăr noi avem nevoie de iubirea lui Christos, ca prieten și ca Mântuitor, pentru că mare este riscul de a rămâne izolați, prea izolați, în mormintele noastre de multe feluri.
Printre altele, m-am referit la mormântul păcatelor, la mormântul fricii de Coronavirus și la mormântul indiferenței.
Comentând tabloul învierii lui Lazăr de Rembrandt, am subliniat faptul că depinde de noi încotro înclinăm balanța destinului nostru final, spre lumină sau spre întuneric, spre viață sau spre moarte.
Mai multe detalii în predica postată mai jos.

Frica este un sentiment tulburător. În funcție de circumstanțe, caracter, educație, credință, convingeri etc., frica poate deveni sursa unor alegeri morale eronate. De exemplu, în timp de prigoană, oricare ar fi natura acesteia, religioasă, politică, economică etc., oamenii își pot trăda părinții, frații, rudele și prietenii. Mai mult decât atât, unii ajung chiar să ucidă. Așa scrie în Evanghelia de azi: Lc 21, 5-19.

Frica este de multe feluri. Frica reală se deosebește de cea indusă de delincvenții ideologici. Din păcate în istorie au fost mulți asemenea delincvenți. Există și astăzi. De aceea, pentru că trăim într-o lume ambiguă, iar binele este subminat de rău, suntem invitați la vigilență și educarea discernământului.

Frica poate fi utilă în anumite circumstanțe. Poate deveni o ocazie de auto-depășire. Solicită fidelitatea noastră față de anumite valori, imaginația este provocată pentru a găsi soluții pentru a spori devotamentul. Astfel putem învinge frica și devenim mai puternici.

Potrivit Evangheliei de azi, când este în joc destinul nostru pământesc și ceresc, frica trebuie privită în față. Nu trebuie să căutăm soluții de ieșire, precum apostolii care, auzindu-l pe Isus vorbind despre Ierusalim și despre suferința care îl așteapta acolo, căutau soluții de ieșire sau de fugă. Războaiele, revoltele, cutremurele, foametea și epidemiile, faptele înfricoșătoare și semnele mari din cer „trebuie să se întâmple” (Lc 21, 9). Dar, Domnul Christos ne spune: „nu vă temeți!” (Lc 21, 9).

Dacă vom fi statornici în credință, perseverenți în rugăciune, dacă vom rămâne uniți cu Domnul Isus, vom învinge frica, toate fricile. Este vorba de prelungirea gestului văduvei despre care se vorbește în Luca 21, 1-4. Aceasta „a oferit tot ce avea la viața ei” pentru templu. Văduva îl simbolizează pe Christos care s-a oferit pe sine pentru mântuirea noastră pe Muntele Măslinilor. Aceste eforturi aparent inutile, pentru că templul a fost dărâmat în cele din urmă, sunt dovada unei determinări care învinge frica.

Mai multe detalii și aplicații ale acestei învățături cu referire la societatea în care trăim, la relațiile din familii, găsiți în articolul postat mai jos. Nu vă fie frică! Domnul Christos este cu noi până la sfârșitul lumii (Mt 28, 20).