Wilhelm Dancă

Sigmund Freud spune că nu putem să-i iubim. E imposibil. De aceea, e bine să nu avem dușmani.

Plutarh (46-127) susține în „Despre utilitatea dușmanilor” că e bine să avem din când în când câte un dușman sau doi. De ce? Pentru că dușmanii ne fac să creștem în virtute.

Vechiul Testament laudă eroii care îi îndepărtează pe dușmani. Da, și-i laudă pentru că se încred în Dumnezeu. Dar nimeni din vechime nu îndeamnă la iubirea dușmanilor.

Isus a făcut lucrul acesta. Spune să-i iubim pe dușmani și, mai mult, să facem bine celor care ne urăsc. Cum se poate așa ceva? Nu avem de-a face cu un oximoron? Cum să iubim ura?

Am arătat câteva căi de iubire a dușmanilor. Mai întâi să nu ne fie teamă de dușmani. Apoi să facem deosebire între omul care a greșit și greșeala lui față de noi. În fine să moderăm răzbunarea din noi împărtășind unui prieten sau duhovnicului ofensa dușmanului. În final am pledat pentru învingerea răului prin bine. Minimal ar trebui să căutăm să nu fim dușmanii nimănui.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.