Wilhelm Dancă

Sfântul Ioan Botezătorul este un model de mărturie publică a credinței în Christos. Tema e bine venită, fiindcă mulți creștini suferă de o anumită schizofrenie în această privință. Pornind de la Marcu 1, 1-8 am identificat trei direcții de recuperare a curajului mărturisirii.

Mai întâi creștinul să fie un vorbitor bun despre Christos. Poate vorbi direct sau indirect. Prin gânduri, cuvinte, fapte și viață. Dacă nu-l cunoaște și nu vorbește despre El, atunci numele de creștin nu i se potrivește.

Apoi creștinul devine victimă a curentelor anti-creștine din viața publică. De aceea observăm că trăiește fragmentat. Nu se potrivesc gândirea și cuvintele, faptele și viața. Una gândește, alta spune. Una spune, alta face. Una face, altfel trăiește. Pentru a recupera unitatea dintre gândire, vorbire, acțiune și viață este nevoie de umilință. Valea păcatului și a mizeriei morale se poate umple cu har, dacă se micșorează munții și dealurile mândriei.

În fine, în Advent, creștinul e chemat să repete experiența pustiului. Așa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Dar, în condițiile specifice ale omului de astăzi. Poate să facă liniște, tăcere în jurul său și în inima sa. Dacă reușește lucrul acesta, atunci aude mai limpede glasul lui Dumnezeu. A fi atenți la esențialul vieții și a micșora grija față de cele marginale! Așa poate să sune un program de reformă spirituală în Advent.

Ajungând aici am vorbit despre Fericitul Anton Durcovici. Am avut în vedere exemplul său de trăire și mărturie a credinței în public. El a făcut deosebire între credința simplă și credința inteligentă.

Oamenii obișnuiți au o credință simplă și, de multe ori, solidă. Dar ei nu știu cum să-și aprofundeze credința. Păstorii sufletești trebuie să-i întărească prin predici, meditații, misiuni, rugăciuni etc. În cazul lor există pericolul de a pierde credința sau de a fi manipulați.

Oamenii cu pregătire intelectuală pot avea o credință inteligentă, adică argumentată. Cum? Prin studiu și rugăciune. De aceea, Fericitul Anton Durcovici a înființat revista „Farul Nou” și a propus „Cursuri de religie pentru intelectuali”. Am editat și publicat aceste cursuri în anul 2008.

Pe scurt, în Advent putem să devenim far de credință trăită în public. Mai întâi să se țină cont de sugestiile Sfântului Ioan Botezătorul. Acestea sunt trei: vorbirea despre Christos, coerența vieții și experiența pustiului. Dar și Fericitul Anton Durcovici este inspirațional. El obișnuia să spună deseori: „Nimic fără Dumnezeu”. „Nihil sine Deo”. Putem spune și noi la fel?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Formarea discernământului este una dintre preocupările majore ale Papei Francisc. Într-adevăr, în multe din meditațiile, catehezele și intervențiile sale publice el insistă asupra nevoii de a dezvolta în noi puterea sau virtutea discernământului.

Am pornit de la această constatare și am comentat Evanghelia după Luca 14, 25-33. Am vorbit despre condiția obligatorie pentru a fi ucenici. Adică, trebuie să fim nu împreună cu El, alături de El sau în fața Lui, ci pe urmele lui Christos. Dar, pentru a ajunge aici, trebuie să discernem între Dumnezeu și oameni, între bine și rău. De asemenea, trebuie să ne asumăm în mod liber condiția de creatură.

Astfel, trebuie să punem în balanță pe Dumnezeu și omul, binele și răul și să vedem cui acordăm prioritate. Două exemple din Evanghelie: primul, regele care are de gând să pornească la luptă, iar al doilea, omul care vrea să construiască un turn. Fiecare trebuie să cumpănească posibilitățile pe care le are dacă vrea să câștige lupta sau să finalizeze construcția turnului.

Isus spune că libertatea (indiferența, potrivit Sfântului Ignațiu de Loyola) de a discerne poate fi atacată de trei factori. Primul este iubirea excesivă față de membrii familiei, al doilea, iubirea exagerată față de noi înșine și, apoi, iubirea morbidă față de lucrurile materiale. Am dezvoltat raportul dintre iubirea lui Dumnezeu, care trebuie să fie prioritară și celelalte forme de iubire enumerate mai sus.

Sfântul Augustin afirmă că, dacă în viața noastră iubirea față de Dumnezeu este pe primul loc, toate celelalte lucruri sunt la locul lor. Fericitul Anton Durcovici repeta că în viața ucenicului Dumnezeu trebuie să fie mai întâi. Sau, în termeni negativi și imperativi, „Nihil sine Deo” – „Nimic fără Dumnezeu”. Dacă ținem cont de aceste atenționări din Evanghelia de astăzi, se va întări în noi spiritul discernământului. Mai mult, va crește în noi convingerea că suntem pe drumul specific ucenicilor lui Christsos.

Să nu uităm, ucenicul Domnului nu se naște, ci devine. Și încă ceva, nu există viață creștină fără discernământ!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.