Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi celebrele cuvinte ale lui Isus din Evanghelia după Matei 5, 13-16. Adresându-se ucenicilor, El le spune: „voi sunteți sarea pământului”. Apoi adaugă: „voi sunteți lumina lumii”. Am subliniat contextul în care sunt rostite aceste cuvinte, și anume Predica de pe Munte. Ea începe cu proclamarea fericirilor. Prin urmare, în raport cu lumea, ucenicul e „sare” și „lumină” dacă este sărac, blând, curat cu inima și făcător de pace.

Am dezvoltat rolul sării în viața oamenilor. Am observat că termenul „sal-is” din latină a intrat în rădăcina multor cuvinte din limba română. De exemplu, salvator, salvare, salutare, salariu și altele. Toate au de-a face cu funcția sării, și anume aceea de a conserva viața și de a da gust sau savoare bucatelor. În calitate de „sare a pământului”, ucenicii sunt chemați să dea savoare lumii în care trăiesc. Cum? Prin „faptele lor bune”, cum spune Evanghelia. Trăind și folosind limbajul carității, nu atât prin vorbe, cât prin fapte. Așadar, ucenicii sunt sarea pământului, dacă trăiesc „adevărul” lui Christos, care s-a jertifit pentru oameni din iubire. Orice formă de conformism la spiritul egoist al lumii face ca discipolii să nu mai fie relevanți, de aceea vor fi călcați în picioare. Viața zidită pe Adevărul/Iubirea de oameni fără rest a Domnului Christos dă savoare lumii.

Am aprofundat și tema luminii subliniind două aspecte, unul subiectiv și altul comunitar. Lumina ucenicului este Christos, care a spus „Eu sunt lumina lumii”. Dacă el participă la această lumină, ea trebuie să lumineze pe cei din jur. Lumina nu trebuie mușmalizată, nu trebuie acoperită, nu trebuie ascunsă. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci trăim la nivel subiectivist legătura cu Christos „lumina luminii”. Avem aici o influență a timpurilor marcate de individualism și relativism, fie cele trecute, fie cele prezente. Lumina este lumină dacă se distribuie, dacă face comunitate.

Pe scurt, ucenicii sunt „sare” și „lumină” în raport cu lumea, dacă sunt relevanți, dacă au ceva de „spus”. Dacă nu sunt criticați sau contraziși de lume, atunci ceva nu e în regulă cu identitatea și chemarea lor. Să ne rugăm ca toți discipolii lui Isus să redescopere pasiunea pentru adevăr și transparență. De asemenea, să o pună în practică, chiar dacă trebuie să sufere, căci, nu-i așa, orice pasiune doare.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Toți Sfinții” este o sărbătoare a oamenilor care i-au făcut loc lui Dumnezeu în viața lor. Printre aceștia sunt și părinții, rudele, prietenii și cunoștințele noastre.

Toți Sfinții sunt propuși ca modele și mijlocitori. Dacă vorbim de mijlocitori, nu ar fi rău să ne adresăm rudelor și prietenilor răposați. De ce? Murind ei sub semnul credinței, acum se bucură de vederea lui Dumnezeu. Având acest privilegiu și cunoscând bine nevoille noastre, ne pot ajuta eficient. Dacă vorbim de modele, sfinții au ceva comun. Și anume, au învins dictatura clipelor de încercare. Cum? Făcându-i loc lui Dumnezeu în necazurile lor.

Am comentat Evanghelia după Matei 5, 1-12. Este vorba despre Fericiri. Am spus că fericirea evanghelică nu este un premiu (ca la greci), ci o stare sufletească. Am subliniat că sunt patru fericiri care constată lipsa a ceva din viața omului. Nu este vorba aici de a recomanda sărăcia materială, socială sau afectivă. Lipsurile sunt condiții de posibilitate ca Dumnezeu să intre mai ușor în viața proprie. Așadar, fericiți sunt cei săraci în duh, blânzi, care plâng sau le e foame de dreptate. Am dezvoltat alte patru fericiri care vorbesc despre relația cu aproapele. Milostivirea ca autocontrol în graba de a-i judeca pe ceilalți. Opțiunea pentru pace într-o lume a conflictelor. Curăția inimii care te face să vezi binele aproapelui și nu interesul propriu. Determinarea de a fi pentru adevăr și dreptate într-o lume superficială și strâmbă.

În fine, prima treaptă pentru a accede la Fericirea evanghelică este asumarea slăbiciunilor proprii. Se mai numește umilință sau smerenie.

Am recomandat romanul lui Joseph Roth, „Legenda Sfântului băutor”. S-a turnat un film în 1989 cu același titlu. Personajul principal, Andreas, este o pledoarie pentru demnitatea umană și victoria bunătății. De asemenea, argumentează rolul mijlocirii sfinților. În cazul lui este vorba despre mijlocirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Se roagă înainte de a muri ca toți oamenii să aibă o moarte ușoară și senină. El era împăcat cu Dumnezeu și cu semenii, în ciuda faptului că a trăit o viață zbuciumată.

Mai multe detalii despre Toți Sfinții în articolul postat mai jos.