Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi celebrele cuvinte ale lui Isus din Evanghelia după Matei 5, 13-16. Adresându-se ucenicilor, El le spune: „voi sunteți sarea pământului”. Apoi adaugă: „voi sunteți lumina lumii”. Am subliniat contextul în care sunt rostite aceste cuvinte, și anume Predica de pe Munte. Ea începe cu proclamarea fericirilor. Prin urmare, în raport cu lumea, ucenicul e „sare” și „lumină” dacă este sărac, blând, curat cu inima și făcător de pace.

Am dezvoltat rolul sării în viața oamenilor. Am observat că termenul „sal-is” din latină a intrat în rădăcina multor cuvinte din limba română. De exemplu, salvator, salvare, salutare, salariu și altele. Toate au de-a face cu funcția sării, și anume aceea de a conserva viața și de a da gust sau savoare bucatelor. În calitate de „sare a pământului”, ucenicii sunt chemați să dea savoare lumii în care trăiesc. Cum? Prin „faptele lor bune”, cum spune Evanghelia. Trăind și folosind limbajul carității, nu atât prin vorbe, cât prin fapte. Așadar, ucenicii sunt sarea pământului, dacă trăiesc „adevărul” lui Christos, care s-a jertifit pentru oameni din iubire. Orice formă de conformism la spiritul egoist al lumii face ca discipolii să nu mai fie relevanți, de aceea vor fi călcați în picioare. Viața zidită pe Adevărul/Iubirea de oameni fără rest a Domnului Christos dă savoare lumii.

Am aprofundat și tema luminii subliniind două aspecte, unul subiectiv și altul comunitar. Lumina ucenicului este Christos, care a spus „Eu sunt lumina lumii”. Dacă el participă la această lumină, ea trebuie să lumineze pe cei din jur. Lumina nu trebuie mușmalizată, nu trebuie acoperită, nu trebuie ascunsă. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci trăim la nivel subiectivist legătura cu Christos „lumina luminii”. Avem aici o influență a timpurilor marcate de individualism și relativism, fie cele trecute, fie cele prezente. Lumina este lumină dacă se distribuie, dacă face comunitate.

Pe scurt, ucenicii sunt „sare” și „lumină” în raport cu lumea, dacă sunt relevanți, dacă au ceva de „spus”. Dacă nu sunt criticați sau contraziși de lume, atunci ceva nu e în regulă cu identitatea și chemarea lor. Să ne rugăm ca toți discipolii lui Isus să redescopere pasiunea pentru adevăr și transparență. De asemenea, să o pună în practică, chiar dacă trebuie să sufere, căci, nu-i așa, orice pasiune doare.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Biserici goale se văd peste tot în Europa, deci și în România. Numărul credincioșilor practicanți este în scădere. Statisticile arată că „spiritul secolului XXI” e ruptura dintre cei botezați și instituția Bisericii. Cum s-a ajuns în această situație? Pornind de la Evanghelia după Luca 6, 17.20-26 am arătat că ucenicul lui Isus unește două lumi. Adică, lumea materială și cea spirituală, lumea prezentă și cea viitoare. Din păcate mulți au alunecat în abisul vieții într-o singură dimensiune, fie doar spirituală, fie doar materială. Discipolul lui Isus trăiește ca ființă umană la granița dintre lumea prezentă și cea viitoare. El știe să țină în echilibru cele două lumi. Am punctat trei aspecte.

Mai întâi omul poate trăi armonios la nivelul naturii umane, dacă ține cont de limitele sale creaturale. Aristotel este de părere că fiecare om tinde spre fericire. Dar omul trăiește fericit, dacă face alegeri bune. Sau, dacă se respectă pe sine pornind de la condiția sa naturală. Orice exces forțează natura umană și se întoarce împotriva omului. Ca să înțeleagă acest lucru, omul are nevoie de ajutor. De aceea, se propune educația umanistă sau formarea omului.

Apoi am arătat că omul din Vechiul Testament ajunge la fericire, dacă are credință în Dumnezeu și respectă poruncile divine. Aici este vorba despre „codul libertății”, adică să nu ucizi, să nu comiți adulter, să nu minți, să nu furi etc. Omul iudeu unește lumea prezentă și cea viitoare pe baza unui eveniment istoric. Adică, pornind de la rolul fundamental al eliberării din Egipt.

În fine, ucenicul lui Isus, ajunge la aceleași obiective, viața împlinită, în virtutea relației de încredere în Domnul „fericirilor”. Deci fundamentul este relațional, personal. Am dat ca exemplu doi sfinți promotori ai unității lumilor prezente și viitoare. Este vorba despre Sfântul Benedict – „ora et labora!”, „roagă-te și muncește!”. De asemenea, am vorbit despre Sfântul Toma, care unește natura și supranatura, de aici principiul „et, et” sau „și, și”. Această lecție de destin uman împlinit se deosebește de derivele modernității care pun accentul pe cantitate, avere, putere, distracție. Evident, separând radical lumea de aici și cea de dincolo.

În concluzie, bisericile sunt goale pentru că mulți ucenici trăiesc astăzi într-o singură dimensiune. Pentru mântuire, împlinire ca om, ucenic, trebuie unite cele două dimensiuni ale existenței. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.