Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Două femei însărcinate model de pregătire pentru Crăciun

Astăzi ni s-a propus femeia însărcinată ca model de pregătire pentru Nașterea Domnului. De fapt, în Evanghelia duminicii a IV-a din Advent (Luca 39-48), sunt chiar două femei însărcinate, Maria și Elisabeta. Ele reprezintă două generații de femei, dar legate una de alta. Au calități comune și trăsături specifice.

Ambele sunt femei curajoase, determinate. Maria înfruntă greutățile fizice ale unei călătorii periculoase. Elisabeta rezistă la presiunea psihologică a comunității care o vorbea de rău.

Elisabeta este femeia discernământului. S-a întrebat cum poate să vină la ea Maica Domnului. Apoi, a făcut deosebire în viața Mariei între lucrarea lui Dumnezeu și calitățile personale.

Maria este femeia care trăiește a noua fericire. Fericiți cei care vor crede fără să fi văzut! De aceea să reținem că, la Crăciun, fără credință nu-L vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu în fiul Mariei.

Ambele femei ne invită să ne schimbăm perspectiva asupra istoriei. Dumnezeu a ales lumea lipsită de relevanță pentru a se întrupa. Asta înseamnă că Nașterea Domnului va avea loc la periferia existenței. Chiar și astăzi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 19 decembrie 2021