Wilhelm Dancă

Astăzi am sărbătorit Sfânta Treime, potrivit calendarului latin. Am meditat la faptul că misterul Sfintei Treimi ar trebui să lase urme în viața noastră. Am folosit asemănarea Sfântului Patriciu, trifoiul. Dar, comparația este deficitară. Ea subliniază unitatea persoanelor în Sfânta Treime, însă lasă în umbră diversitatea. Am folosit și exemplul cu familia – tatăl, mama, copilul. Însă nici această imagine nu este completă. De ce? Pentru că, de multe ori, nu ține seama de valoarea unității pe care unii o confundă cu uniformitatea. O imagine bună ar trebui să salveze și unitatea, și diversitatea Persoanelor Sfinte. De aceea, am considerat că lumea din trei locuri e chemată să arate legătura cu Sfânta Treime.

Primul loc este familia. Aici se poate vedea unitatea dacă fiecare din familie respectă unicitatea celuilalt. Dacă da, atunci se respectă și valoarea diversității sau a varietății. Celălalt trebuie ascultat sau respectat pentru că este celălalt. Atât și nimic mai mult. Diversitatea stă la baza creativității și a dinamismului maturizării.

Al doilea loc este Biserica. Ea este icoană a Sfintei Treimi dacă promovează diversitatea. Din punct de vedere liturgic, lucrul acesta se întâmplă. De exemplu, în Biserica Catolică există șase familii sau rituri liturgice. Ritul cu cei mai mulți membri este cel latin. Dar, pe lângă acesta, există și ritul bizantin, alexandrin, antihoian, capadocian, armean. Diversitatea liturgică este un semn al creativității Duhului Sfânt în Biserică.

Al treilea loc este societatea. Aici întâlnim culturi, tradiții, mentalități sociale diferite. Unele sunt creștine, altele nu. Trebuie interpretate ca tot atâtea scântei ale iubirii divine. Viața e frumoasă dacă se trăiește în unitatea dorinței de Dumnezeu din oameni și în diversitatea religiilor și culturilor.

În final am subliniat că în fiecare om există urme ale prezenței Sfintei Treimi. Iubirea dintre cele trei Persoane Sfinte din lăuntrul nostru ar trebui să fie baza relațiilor cu cei din jur. Să nu reducem iubirea trinitară la iubirea autoreferențială sau narcisistă! Apoi, să nu echivalăm iubirea duală cu iubirea trinitară! Iubirea duală este reciprocă, dar închisă, nu rodește. Iubirea trinitară este debordantă, generoasă, jertfire de sine pentru celălalt, dăruire fără rest. De aceea, este și rodnică.

Pe scurt, Sfânta Treime ne cheamă să îmbrăcăm lumea în iubire trinitară. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am aniversat ieri o sută de ani de la nașterea lui Karol Jozef Wojtla, actualul Sfânt al Bisericii Catolice, Ioan Paul II, papă. Ținând cuvântul de învățătură la liturghia de la 18.30, în curtea catedralei „Sfântul Iosif” din București, m-am oprit asupra importanței familiei în formarea preotului filosof care a contribuit prin învățătura lui la dărâmarea comunismului.

Am arătat cum l-a purtat Domnul de mână de-a lungul întregii lui vieți și a avut grijă de el. A fost un mistic care, prin unirea cu voința divină, a scăpat din trei pericole de moarte, unul în copilărie, când un coleg de joacă a găsit pistolul unui militar și a tras asupra lui. Dar glonțul a trecut pe lângă el. Avea doar 6 ani. A doua oară când a un camion al armatei germane a dat peste el și l-a trântit aproape mort pe stradă. O altă mână a intervenit la propriu și l-a scăpat după două săptămâni de spitalizare. Avea 24 de ani. În fine, a treia oară a fost atentatul din 13 mai 1981, din piața „Sfântul Petru”. Și de data aceasta mâna providenței l-a scăpat pe Ioan Paul II, adică pe Karol Wojtla, care între timp a ajuns episcop al Romei.

Aș fi voit să vorbesc despre faptul că a fost un Suveran Pontif reformator care reușit să dea echilibru Bisericii catolice în furtuna de după Conciliul Vatican II. Dar nu era momentul. De aceea, am pornit de la alt aspect din viața lui, și anume de la faptul că a fost băiatul lui Karol și al Emiliei Wojtla din Wadowice. Am subliniat drumul Crucii din viața proprie constituit dintr-o treptată despuiere de unele forme de iubire umană pentru că să rămână în final puternica iubire de Christos și de Biserică. Mai întâi a fost despuiat de iubire maternă. Mama i-a murit bolnavă de inimă și de rinichi pe când Lolek avea 9 ani, iar ea era în vârstă de 45 de ani. Apoi a fost despuiat de iubirea fraternă. Edmond, fratele lui medic, a murit infectat de scarlatină, în timpul unei epidemii. Fratele avea 26 de ani, iar Karol, 12. În fine, când Karol avea 20 de ani l-a pierdut pe tatăl său. Astfel a fost sărăcit și de iubirea paternă. Rămas orfan, văduvit de iubirile membrilor familiei în care s-a născut, s-a gândit serios ce drum să urmeze. Domnul i-a purtat pașii spre preoție. A vorbit mereu despre importanța familiei în formarea iubirii responsabile a unui om. Fără familie, lumea nu are viitor. Fără familie, Biserica nu are viitor. Iar viitorul începe azi.

Mai multe detalii în evocarea lui Ioan Paul II postată mai jos.

Familia este celula de bază a societății. Așa am învățat cândva la școală. Astăzi se pare că lucrurile s-au schimbat. Cultura dominantă a societății globaliste înregistrează mai multe variante de familie. Unele dintre ele sunt artificiale, altele sunt naturale. Familia naturală este rodul căsătoriei dintre un bărbat și femeie. Căsătoria instituie o comunitate de viață, familia, în care se promovează binele soților și se asigură creșterea și educarea copiilor.

Familiile artificiale sunt acele legături care contrazic sau diluează dinamica naturală a iubirii dintre un bărbat și o femeie. Conviețuirile prematrimoniale sau postmatrimoniale, uniunea civilă a persoanelor de același sex etc. separă sexualitatea de iubire. Trebuie spus că în Constituțiilor multor state europene până a doua jumătate a secolului XX s-a stipulat că familia se bazează pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și femeie. În a doua jumătate a aceluiași secol, mai exact după 1968, mai multe state europene au renunțat la această definiție a familiei în Constituțiile lor. În 1968 a avut loc revolta studenților de la Paris care, printre altele, cereau legalizarea sexului liber. După revoluția sexuală din 1968 și legalizarea sexului liber, pasul următor a fost legalizarea avorturilor. Ceva mai târziu s-au legalizat legăturile civile sau „căsătoriile” dintre persoanele de același sex.

În Evanghelia de astăzi, luată din Mc 10, 2-16, dar și în celelalte lecturi, a fost vorba despre planul divin al creației omului. Acesta a fost înzestrat încă de la început cu o natură uni-duală, marcată de o iubire dinamică. „Bărbat și femeie l-a creat pe om” (Mc 10, 6-7). Notați simbolistica numerelor de la versetele comentate: 10 – luna octombrie, 6 și 7 zilele în care are loc referendumul pentru căsătorie în România. Ce coincidență! Potrivit Sfintei Scripturi, familia este locul prin excelență în care persoanele diferite din punct de vedere sexual se primesc reciproc una pe alta și se dăruiesc reciproc una alteia. Relația de iubire gratuită este oxigenul sau pâinea familiei. Nu putem rămâne indiferenți în fața atacurilor la adresa familiei, la adresa iubirii umane în toată profunzimea ei. Rezistența creștinilor la impunerea prin violență mediatică și financiară a modelelor artificiale de familie este mărturia. Ea trebuie să se vadă nu doar în mediul privat, în casă, în familie, ci și în public. Referendumul pentru definirea familiei în Constituția României este (sau a fost?) o bună ocazie pentru exprimarea publică a valorii familiei naturale.

Mai multe detalii în predica postată mai jos: