Wilhelm Dancă

O anumită cultură din zilele noastre abuzează de trupul uman. Susține ideea că omul poate să facă orice cu trupul său. Dar, de fapt, ajunge să-l instrumentalizeze și, în cele din urmă, să-l trateze cu dispreț sau indiferență.

Am meditat astăzi la aceste lucruri pornind de la Evanghelia după Ioan 6, 60-69. Aici Domnul Isus vorbește despre prezența sa reală, cu trupul și sângele Său, în Euharistie. Într-adevăr, dacă Domnul a luat trup omenesc și s-a jertfit pentru noi în trupul Său, dăruirea de sine este demnitatea fiecărui trup uman. Pentru a ajunge la această convingere, trebuie să facem „saltul credinței”, cum spune Kierkegaard. Adică, să trecem de la credința-ritual la credința întâlnire personală cu Isus, Sfântul lui Dumnezeu.

În Evanghelia de mai sus vedem cum Sfântul Petru face acest pas. De aceea, în altă parte, Domnul Christos i-a spus că este piatră și pe această piatră va zidi Biserica Sa.

Comunitatea din Cafarnaum nu a reușit să facă pasul spre credință, la fel și mulți dintre ucenicii care l-au părăsit. Aceștia au spus că Domnul are un cuvânt „greu” despre Euharistie. Cum să accepți că în pâinea consacrată este Trupul Domnului? Cum să primești adevărul că în vinul consacrat este Sângele Domnului? Cum să fii de acord cu așa ceva? Într-adevăr, este greu. Dar să facem deosebire între opinie și credință. În privința Euharistiei se cere credință, nu păreri personale, imaginație sau înțelepciune omenească. Iar credința înseamnă să iei drept adevărate cele spuse ție de cineva care are „autoritate”. Domnul Isus are autoritate pentru că este Fiul lui Dumnezeu sau Sfântul lui Dumnezeu. De asemenea, Domnul Isus are autoritate dacă este prietenul nostru și-l putem „tutui”. Așa a făcut Petru în dialogul final din Evanghelia de azi.

Cum să facem pasul de la credința-ritual la credința-legătură personală cu Isus? Prin saltul credinței, care este un răspuns liber la atracția Tatălui. Dacă îl facem, atunci primim o revelație extraordinară cu privire la Trupul Domnului și la demnitatea trupului nostru. Într-un anumit fel și trupul uman are „autoritatea” proprie; ea este revelată de Domnul în Sfânta Euharistie. Această „autoritate”/demnitate constă în a dărui trupul nostru spre binele celorlalți. De aceea, trupul nu trebuie abuzat, manipulat sau folosit în scopuri josnice. Demnitatea trupului se dezvoltă prin participarea frecventă și conștientă la Euharistie. Cine se hrănește cu Trupul Domnului devine tot mai asemenea Lui.

Am încheiat cu o imagine de la Sfânta Liturghie. În timpul consacrării pâinii și vinului, preotul se apleacă asupra lor. Apoi spune „în persoana lui Christos”: „Luați și mâncați, luați și beți! Acesta este Trupul meu, acesta este Sângele meu!” Dacă ne aducem aminte de această imagine, am putea să fim mai atenți cu trupul nostru. Vom înțelege că nu trebuie abuzat, instrumentalizat, manipulat sau abandonat în spitale sau la marginea drumurilor. Trupul are o demnitate specifică și unică. Să o prețuim!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Christos înviat continuă să se arate discipolilor săi. De ce? Pentru a le întări credința în Înviere și a-i face martori credibili. Astăzi am meditat la cele două semne prin care Domnul rămâne cu ucenicii. Este vorba despre semnul Cuvântului și semnul Euharistiei. Ele le spun celor care cred că Domnul este viu. Dar pentru a crede asta, este nevoie de interpreți ai Scripturii. La început a mai existat un semn, și anume mormântul gol. Primii ucenici care au avut o legătură strânsă cu Domnul „au văzut și au crezut”. De exemplu, sfântul apostol Ioan, ucenicul iubit.

Am pornit de la Evanghelia după Luca 24, 35-48. Aici este vorba despre doi ucenici care mergeau triști spre Emaus. Când le-a apărut Domnul Înviat, nu L-au recunoscut. Am pus accentul pe „recunoașterea” lui Isus și am subliniat trei pași importanți.

Primul, să ne familiarizăm cu Cuvântul Domnului. Cuvintele Scripturii nu sunt dovada în sine a Învierii. De ce? Pentru că ele pot fi abordate și în mod erudit, nu doar spiritual. De exemplu, unii caută în Biblie elemente culturale, folclorice, informații istorice sau geografice. Însă, cine crede, cine îl iubește pe Domnul, acela îl vede pe Isus Viu în Scripturi.

Al doilea, să căutăm și să ascultăm interpreții credibili ai Scripturi. În cazul de față credibilitate înseamnă competență dobândită prin trăirea Cuvântului. Ucenicii în drum spre Emaus au fost privilegiați. Isus însuși le-a explicat Scripturile cu privire la El. Interpreții credibili, asemenea lui Isus, aprind focul dragostrei față de Christos.

Al treilea, să nu fugim la Emaus. Astăzi, din păcate, sunt mulți cei care fug din Biserică. Fug spre Emausul descurajării și al indiferenței. Uneori au motive întemeiate, căci Biserica și interpreții nu sunt credibili. Isus ne îndeamnă să întreținem focul iubirii față de El. Poate la mulți dintre noi s-a stins. Cu siguranță, sub cenușă, mai există cărbuni aprinși. Să nu lăsăm să se stingă de tot.

În concluzie, Christos e viu. De aceea, să nu fugim la „Emaus”, să fim veseli!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi creștinii romano-catolici au sărbătorit „Corpus Domini” sau Trupul Domnului. Celebrarea caută să stimuleze credința în prezența reală a a lui Isus Christos, Cuvântului Întrupat în Euharistie.

Am vorbit în prima parte a omiliei despre începuturile sărbătorii. Sfânta Iuliana de Liege (sec. XIII) a avut o viziune mistică. În luna plină dar cu o pată de întuneric pe ea a văzut chemarea divină la promovarea unității Bisericii și a lumii. Sfânta Iuliana a înțeles că această unitate se poate realiza prin Euharistie, care este lucrarea Sfintei Treimi. Pornind de la Evanghelia sărbătorii (Mc 14, 12-16. 22-26) am identificat trei locuri în care trebuie să verificăm dacă Trupul Domnului este în Euharistie.

Primul este legământul cu Dumnezeu Unul și Întreit care trebuie ținut, păstrat. Legământul este dovada prezenței reale a lui Isus în noi. Al doilea este masa. De la masa de altar la masa din casele noastre. Aceste mese trebuie să fie semne al comuniunii. Al treilea este iertarea. Nu se poate sta la masă în tensiune sau cu sufletul plină de dușmănie. În final am arătat că, astăzi, există riscul spiritualizării Euharistiei.

Printr-un consum excesiv de imagini, de internent și de spirit lumesc, care este un spirit individualist și rupt de realitate, se ajunge la zădărnicirea realismului Euharistiei. Conștiința că Trupul Domnului este prezent în mod real în Euharistie ne conduce la întâlnirea cu El în cei săraci, bolnavi, marginalizați. Am dat un exemplu de legătură vie cu Isus, Mielul lui Dumnezeu. Este vorba de cântecul lui Bob Dylan: „Saved” sau Mântuit.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Dragi prieteni,

Astăzi, 13 mai 2018, am asistat la un argument în desfășurare că Diavolul există. Ce s-a întâmplat? M-am pregătit să predic la liturghia de la 12.15 despre lucrarea Satanei în lumea de azi și despre rugăciunea sacerdotală a lui Isus care îi cerea lui Dumnezeu Tatăl să aibă grijă de discipolii săi. Printre altele, Domnul Isus zicea: „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de Cel Rău” (In 17, 15). Când am început liturghia, în catedrală erau mulți credincioși, dar nu chiar atât de mulți ca în celelalte duminici. Am avut o tresărire: cu siguranță s-a întâmplat ceva! Diavolul și-a băgat coada! A simțit că vreau să vorbesc despre el, de aceea a stricat treburile. În fine, după ce am făcut semnul sfintei cruci, am observat că, de la un minut la altul, au început să intre în biserică, mereu tot mai mulți, parcă se spărsese o țeavă, așa curgea lumea. Am mai trăit experiența asta în anii anteriori când au fost anumite blocaje în trafic din cauza maratonului București sau, cum spunea azi cineva după liturghie, „maratonul lu’ pește prăjit”. Am început predica la 12.25, dar credincioșii încă mai intrau în biserică. De aceea, am lungit ceva mai multa tema principală a predicii. Vă rog să nu vă supărați nici pe mine, nici pe credincioșii care au întârziat la liturghie.

Încă o chestie frumoasă. Am avut la liturghie mai mulți ministranți decât de obicei. L-am întrebat pe unul dintre, Eric, parcă mi-a zis că se cheamă. „Cum de ai venit azi la liturghia de la 12. 15?” Mi-a răspuns sec: „din greșeală!” „O, fain!”, i-am zis. Iar el a continuat: „am venit cu părinții pentru liturghia de la 10. 30, dar, din cauza blocajului în trafic, nu am ajuns la timp pentru acea liturghie și am rămas la liturghia dvs.” Atunci, l-am întrebat: „știi ce înseamnă felix culpa?” „Nu”, mi-a răspuns. „O fericită vină”, am continuat eu. Și am adăugat: „Bravo!, azi ai săvârșit un păcat frumos, ai venit la liturghie din greșeală. Cred că și Dumnezeu râde acum când aude conversația noastră”.

Dragi prieteni, participarea la liturghie sau la euharistie este leacul cel mai puternic împotriva tentațiilor Satanei. De aceea, să încercăm să venim la biserică în zi de duminică și de sărbătoare, fie că suntem pregătiți, fie că nu suntem nepregătiți, să venim chiar și din greșeală, pentru că roadele le vom culege mai târziu.

Christos s-a înălțat!

Aici se poate asculta predica: