Wilhelm Dancă

În sărbătoarea Epifaniei am meditat vizita și adorația Magilor. Este vorba despre episodul din Evanghelia după Matei 2, 1-12. Am subliniat că Magii îl „căutau” pe Dumnezeu. Sau pe Pruncul divin. De aceea, am vorbit despre două feluri de căutare.

Prima este căutarea exterioară, în sensul că implică relații cu lumea din exterior. De pildă, faptul că suntem „departe” de Dumnezeu. Sau, atunci când îl căutăm și întrebăm unde e suntem ridiculizați. De asemenea, unii nu ies din ei înșiși, cum au făcut regele Irod, cărturarii și preoții de la Ierusalim.

A doua este căutarea interioară, care se poate numi adorația. Este drumul cel mai greu. Pelerinajul către interiorul nostru este anevoios. Totuși, este indispensabil pentru întâlnirea cu Pruncul divin.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea Epifaniei, potrivit calendarului romano-catolic, am sărbătorit arătarea Domnului la Sfinții Magi. Am explicat la începutul omiliei istoricul sărbătorii. Astfel, în antichitatea creștină, în ziua de 6 ianuarie erau celebrate trei evenimente revelatoare ale divinității lui Isus. Acestea erau Adorația Magilor, Botezul Domnului și Nunta din Cana Galileii. După reforma liturgică a Conciliului Vatican II cele trei evenimente se celebrează separat.

Evenimentul adorației Magilor ce și-au manfiestat credința în divinitatea Pruncului Isus născut la Betleem conține mai multe provocări. Am desprins trei chemări ținând cont de semnele timpului pe care îl trăim astăzi.

Mai întâi Sfinții Magi sunt modele ale căutării sensului și găsirii vieții împlinite. Pruncul Isus întruchipează iubirea necondiționată a lui Dumnezeu Tatăl față de noi. Sfinții Magi au căutat această iubire săracă, fragilă, care se oferă în continuu pe sine și au găsit-o.

Apoi Sfinții Magi ilustrează profetic că mântuirea aparține tuturor oamenilor, tuturor popoarelor, fără discriminare. Pe urmele lor creștinii de astăzi sunt chemați să instituie dialogul mântuirii cu toți oamenii, indiferent de orientarea lor religioasă/confesională, politică, socială, sexuală etc. Lucrul acesta nu înseamnă că suntem de acord cu păcatele și nelegiuirile publice și/sau personale din jurul nostru. Dar nu putem să tăcem pentru că, în calitate de adoratori ai lui Dumnezeu manifestat în Pruncul Isus, avem ceva de spus fiecărui om în parte. Ce anume? Că iubirea lui Isus față de noi este măsura iubirii față de alții. Trebuie să spunem lucrul acesta mai ales celor ce se simt părăsiți de Dumnezeu și de Biserică.

În fine Sfinții Magi motivează credința în viitorul Bisericii ca și comunitate de credincioși trimiși de Dumnezeu să manifeste în lume iubirea sa. De fapt Biserica este în prelungirea a două trimiteri fundamentale. Prima este trimiterea Fiului, a doua este trimiterea Duhului Sfânt. Astfel Biserica este credibilă nu atât ca instituție sau carisme personale cât mai ales în măsura în care trăiește condiția de „comunitate trimisă” de Dumnezeu Tatăl să arate iubirea Lui în lume.

În concluzie i-am îndemnat pe credincioși să devină prezențe epifanice ale iubirii necondiționate, universale sau „catolice” în lumea de azi. Detalii în omilia postată mai jos.

Epifania sau Arătarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Cu acest titlu, sărbătoarea se celebrează în ziua de 6 ianuarie și dezvoltă tema manifestării divinității lui Isus Christos în fața magilor, a iudeilor și a ucenicilor. În fața magilor epifania a avut loc la Betleem, în fața iudeilor, la botezul lui Isus în Iordan, iar în fața ucenicilor, la nunta din Cana Galileei.

Biserica Catolică de rit latin pune accentul în rugăciunile și lecturile din ziua de 6 ianuarie pe epifania de la Betleem, unde Isus Christos li s-a arătat magilor ca Fiu al Mariei și Fiu al lui Dumnezeu. La liturghia de la 12.15, de la catedrala sf. Iosif din București, în prezența a numeroși credincioși, pornind de la evanghelia zilei (Mt 2, 1-12), am subliniat importanța căutării lui Isus Christos în viața noastră creștină. În momentul de față, unul din cinci locuitorii ai planetei nu au auzit nimic despre Christos. De asemenea, mulți dintre cei care au fost botezați nu mai vin la biserică. Sunt ca un fel de stele stinse, moarte, care nu mai luminează, nu mai răspândesc în jur pacea și iubirea lui Christos.

Epifania mi-a dat prilejul, printre altele, să ridic aceste întrebări: cum putem deveni stele strălucitoare pentru cei din jur? Cum putem lumina calea celor care vor să-l cunoască pe Christos? La cine este Christos mai prezent: la cei care îl au în inima lor în mod formal, ritualist, exterior (au fost cândva botezați și miruiți) sau la cei care îl caută din toată inima (chiar dacă nu fac parte din Biserica lui Christos)? Ce se întâmplă cu cei care îi simt prezența lui Christos în inima lor și în același timp îl caută cu sinceritate?

Darurile magilor sunt un fel de hârtie de turnesol a luminozității noastre creștine. Aur îi oferă lui Christos doar regii, cei stăpâni pe viața lor. Oare noi suntem liberi și stăpâni pe viața noastră? Tămâie îi oferă cei care au simțul rugăciunii și al adorației. Oare noi îl adorăm doar pe Dumnezeu? Nu cumva avem și câțiva dumnezei falși? Smirna poate fi oferită de cel ce cunoaște greutățile vieții omenești. Oare noi suntem dispuși să le acceptăm pentru o cauză mai mare sau preferăm lenea, divertismentul și altele asemenea alunecând într-o viață banală? Despre toate acestea puteți să aflați mai multe ascultând predica postată mai jos. Vă doresc tuturor un An Nou mai bun, cu sănătate, pace și multă binecuvântare!