Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Ieșirea din „religie” prin credință, empatie și recunoștință

În această duminică, 12 octombrie 2025, am meditat Evanghelia după Luca 17, 11-19. Aici este vorba despre vindecarea a zece leproși. Dintre toți, unul singur se întoarce la Domnul Isus și-i mulțumește. Și acesta era un străin, adică un samaritean. Mesajul fragmentului biblic este că nicio religie nu mântuiește dacă îl respinge pe Domnul Christos.

Am subliniat trei aspecte importante.

Mai întâi am spus că suntem invitați să părăsim „religia” care nu vindecă sau nu mântuiește și să trecem la credința în Isus. Se poate întâmpla ca religia noastră să fie egoistă, uscată, rigidă sau să fi devenit ideologie. În cazul acesta religia nu-și mai împlinește menirea, adică nu mai face legătura între om și Dumnezeu, între om și ceilalți oameni.

Al doilea lucru remarcat a fost în legătura cu figura „străinului”. În timpul lui Isus străinul era considerat mesager divin. Străinul era purtător de revelație, de noutate, prospețime. Lumea civilizată a început în momentul în care străinul a devenit oaspete. Civilizația iubirii inaugurată de Domnul Isus se bazează pe empatie față de străin. Am spus că trebuie să fim empatici față de străinii de lângă, de exemplu față de sri-lankezi. Au multe să ne spună în priviță trăirii religioase.

În fine am atins și problema recunoștinței sau a aducerii de mulțumire. Cicero spune că recunoștința este mama tuturor virtuților. Pentru creștini, aducerea de mulțumurie este un semn de umilință, de încredere în Domnul, de la care vin toate darurile. Printre aceste daruri sunt viața ca atare și faptele bune ale omului. Ne-am amintit un gând al Fericitului Vladimir Ghika. El spune că prin ingratitudinea celorlalți față de noi ne asemănăm cu Dumnezeu. Am invitat pe cei prezenți să multiplice actele de mulțumire, așa cum facem la Rugăciunea euharistică, miezul Sfintei liturghii. Actele de mulțumire, oricare ar fi ele, dezvoltă în noi o putere specială, și anume puterea euharistică.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 12 octombrie 2025
Viața este o sărbătoare să nu o transformăm în concurs

Am meditat astăzi Evanghelia după Luca 14, 1.7-14. Am arătat, printre altele, că legătura dintre vizibilitatea publică și stima de sine începe să fie cultivată încă din anii de școală. Din păcate.

Am pledat pentru o școală bazată pe spirit de colaborare, de empatie, nu pe spiritul de competiție sau pe dorința de câștig în orice condiție. Școala modernă vrea că toți elevii să fie nu doar mai buni, ci cei mai buni. Unii încearcă și după ce își dau seama că nu reușesc cad în invide, frustrare, depresie. Alții doresc să fie pe podium chiar dacă nu sunt capabili și, de aceea, recurg la înșelăciune, minciună, furt intelectual, plagiat. În această privință scena vieții publice e plină de exemple (negative). În fine alții își acceptă limitele, fac ceea ce pot și merg înainte. Așadar, din școală, funcție de cum se raportează la spiritul educației, empatic sau competitiv, oamenii se dezvoltă drept sau strâmb.

Evanghelia îi ajută pe cei care cred să corecteze distorsiunile caracterului cu rădăcini în anii de școală. Mai mult decât atât, le spune că viața este o sărbătoare și le oferă criterii de a întocmi lista invitaților. Regula principală este să nu fie invitați cei care pot să plătească biletul de intrare într-un fel sau altul.

Dacă vreți mai multe detalii, vă invit să ascultați meditația postată mai jos.

  • 28 august 2022