Wilhelm Dancă

Încep cursul prezentând câteva date biografice din viața lui Edith Stein. Subliniez faptul că a fost 1) evreică, 2) filosoafă, 3) călugăriță și 4) martiră.

Apoi descriu conținutul a două cărți care stau la baza prelegerii. Prima, „Edith Stein. Philosophe crucifié” de Joachim Bouflet, o biografie. A doua, „Știința Crucii. Un studiu asupra lui Ioan al Crucii” de Edith Stein. Studiul are trei părți – Mesajul Crucii, Învățătura Crucii și Pe urmele Crucii. Partea a treia nu a fost finalizată. Analizez „datoriile” filosofice pe care Edith Stein le-a avut față de Edmund Husserl (metoda fenomenologică) și Max Scheler (filosofia personalistă a valorilor).

În cadrul prelegerii propriu-zise pun accentul pe căutarea adevărului în orizontul fenomenologiei și al eticii valorilor. De asemenea, arăt efortul lui Edith Stein de a uni adevărul obiectiv cu adevărul subiectiv. În continuare descriu rolul lui Christos ca persoană a conștiinței transcendental purificate. Este vorba despre Isus Christos reprenzentant al fiecărui subiect în parte, al subiectelor luate la un loc și al lumii. În fine, vorbesc despre știința crucii care unește teologia crucii ca teorie cu experiența crucii ca trăire. Cum se poate explica așa ceva? Fiind vorba despre o experiență mistică Edith Stein recurge la simbol, nu la concept ca în filosofie.

În concluzie, persoana care participă la suferința umană a lui Isus răstignit participă și la viața lui divină. De obicei omul vrea să aibă parte doar de bucuria divină, fără cruce, dacă s-ar putea așa ceva. Pe scurt, nimic fără cruce, așa după cum sugerează și numele lui Edith Stein din viața de mănăstire: Tereza Benedicta a Crucii! Crucea este speranța mântuirii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Dragi prieteni,

În sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci” din acest an, 14 septembrie 2017, la catedrala sf. Iosif din București, am vorbit la predică despre crucea simbol al mântuirii ce străjuiește altarele pe care se celebrează sfânta liturghie, îndemnându-i pe credincioșii prezenți ca, ori de câte ori vin la biserică, să-și îndrepte privirea spre Cristos răstignit, mort și înviat, și să se lase copleșiți de iubirea fără margini a lui Dumnezeu pentru noi. Înainte de a asculta predica, vă invit să meditați câteva reflecții ale sfintei Edith Stein despre crucea simbol sau semn distinctiv al celor care cred în Cristos.

«Principiul de „simbol” est utilizat cu înțelesuri multiple. Uneori se folosește într-un sens foarte larg, astfel încât, prin el, se înțelege orice lucru perceptibil cu simțurile, prin care se denumește ceva spiritual; sau se înțelege orice lucru cunoscut din experiența naturală, prin care se desemnează ceva necunoscut, poate chiar ceva imposibil de înțeles cu ajutorul experienței naturale. În acest sens larg al cuvântului, atât crucea cât și noaptea pot fi numite simboluri. Totuși, ținând cont de diferența dintre semn și imagine, apare deja o contradicție. Imaginea – înțeleasă în sensul unei reproduceri – face referire la obiectul reprodus datorită unei asemuiri interioare. Cine vede reproducerea, este imediat direcționat cu gândul către original, pe care fie că îl recunoaște, fie că îl cunoaște prin tocmai acea reprezentare. Între semn și obiectul desemnat nu este necesară o concordanță de conținut. Relația dintre semn și conținut se bazează pe o înserare arbitrară, despre care trebuie să fie informat cel care dorește să înțeleagă semnul. Crucea, evident, nu este o imagine în sensul propriu al cuvântului. (Dacă o numim „imagine cu sens”, sau „alegorie”, nu înseamnă cu mult mai mult decât dacă o numim „simbol” în acel sens larg al cuvântului, pe care tocmai l-am explicat: este ceva vizibil, care indică către un sens aflat dincolo de ceea ce se poate vedea). Între cruce și suferință nu există nici o asemănare direct perceptibilă, nici vreun raport de semn arbitrar stabilit. Crucea a fost încărcată cu propria ei însemnătate datorită istoriei sale. Ea nu este un oarecare „obiect natural”, ci este o „unealtă” confecționată și utilizată de mâna omului în vederea unui scop bine definit. Ca unealtă, crucea a jucat în istorie un rol de o importanță incomparabilă. Oricine trăiește în incinta culturii creștine cunoaște câte ceva legat de acest rol. Din acest motiv, dar și datorită formei sale intuitive, crucea îl transpune, pe cel care o privește, nemijlocit în abundența sensurilor legate de ea. Este deci un semn, dar unul al cărei însemnătate nu i-a fost aplicată artizanal, ci pe care o merită realmente datorită efectelor produse de ea, cât și a istoriei sale. Forma ei vizibilă indică raportul între ea și sensul legat de ea. Acestei stări de fapt îi vom corespunde, numind crucea o emblemă (sau semn distinctiv)».

Din Edtih Stein, Știința crucii. Un studiu asupra lui Ioan al Crucii, trad. Ricarda Maria Terschak OCDS, Editura Carmelitană, București 2012, pp. 81-82.

Mai jos puteți să ascultați predica din sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”: