Wilhelm Dancă

Astăzi, în „Duminica Bucuriei” (simbolizată de haina roz), am comentat Evangelia după Matei 11, 2-11. Meditația are un ritm ce marchează o anumită creștere de intensitate.

Am început cu nedumerirea lui Ioan Botezătorul, care îi trimite pe ucenicii săi să-l întrebe pe Isus dacă El este Mesia. Înțelegem de la acești mesageri că Ioan avea dubii. De ce? Pentru că el credea că Mesia este altfel. Și anume, Mesia este un restaurator al dreptății lui Dumnezeu pe pământ. Atât și nimic altceva. Cum va restabili dreptatea? Folosindu-se de puterea sa divină, va îndepărta orice fărădelege, păcat, formă de nedreptate. Pe scurt, Ioan avea o concepție oarecum „justițiară” despre Mesia. Am remarcat că dubiile sunt de mai multe feluri. Unele provin din opinia vehiculată de mass media, altele din privirea radicală a lumii în alb și negru, altele dintr-o defecțiune de caracter sau de comportament public. Toate aceste forme de dubii nu permit „înflorirea” speranței sau a bucuriei așteptării Domnului. Doar dubiul lui Ioan este rodnic, pentru că el se întreabă dacă are o imagine adevărată sau proprie despre Fiul lui Dumnezeu. Care e imaginea noastră despre Dumnezeu?

În partea a doua am comentat răspunsul lui Isus la întrebarea ucenicilor lui Ioan. El își dezvăluie identitatea vorbind despre faptele de milostivire pe care le săvârșea. Și anume, „orbii văd, șchiopii umblă, surzii aud, leproșii se curăță, morții învie, iar săracilor li se vestește Evanghelia” (v. 5). Avem aici șase fapte de milostenie. A șaptea va fi victoria Iubirii divine asupra păcatului și morții prin Cruce. Aceasta este schimbarea profundă pe care o aduce Dumnezeul creștin cu privirea la înțelegerea ființei sale. Dumnezeu vestit de Isus se deosebește, dar nu radical, de Dumnezeu mărturisit de Ioan. Dumnezeu este Iubire, în cazul lui Isus, iar în cel al lui Ioan, Dumnezeu este Dreptate. Discipolii lui Isus vor purta mereu în suflet și „sinagoga”, și „biserica”. În lumina iubirii revelate, prima este umbra, iar a doua imaginea realității lui Dumnezeu iubire. Viața ucenicilor este o trecere continuă de la dreptate spre iubire.

În partea finală am meditat a zecea fericire din Evanghelii. Domnul spune: „Fericit acela care nu va găsi în mine un prilej de poticnire” (v.6). Această sentință este de mare actualitate. Din păcate, mulți se poticnesc de Christos și decid să coboare din barca Bisericii. Fie că este vorba de alegeri morale cu valențe publice, fie că intră în joc decizii din interiorul Bisericii, Domnul Christos provoacă și invită la asumarea unui risc de apartenență. Se observă că numeroși „ucenci” intimidați sau manipulați de curentele culturale la modă nu-și mai asumă riscul de a fi cu Christos, prin Christos și în Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Duminica a III-a din Advent este numită „Duminica Bucuriei”. Fiind și ziua de naștere a Papei Francisc, am comentat exhortația „Bucuria Evangheliei”. Aici se vorbește despre evanghelizarea omului contemporan. Printre altele, Papa spune că bucuria este cauza evanghelizării eficiente. Bucuria este una specială. Ea este rezultatul întâlnirii cu Christos sau sentimentul că El este aproape. Am comentat Evanghelia duminicii, Ioan 1, 6-8.19-28. Am subliniat trei calități ale vestitorului Evangheliei.

Prima, să predice despre Christos pregătind terenul inimii omului contemporan. Cum? Sfântul Ioan Botezătorul sugerează o cale. Căutând eliberarea omului de prejudecăți. El spune „îndreptați calea Domnului”. Am apelat la ajutorul unui filosof, Francis Bacon (1561-1626). Pentru a cunoaște adevărul, spunea acest filosof, trebuie să eliberăm omul de idoli. Aceștia sunt de patru feluri. Unii țin de natura umană, alții de educație. Unii țin de viața publică, alții de stilul de viață bazat pe falsitate, prefăcătorie.

A doua, să fie un martor sau un mărturisitor credibil. Să nu se vestească pe sine. Să fugă de protagonism. Să fie fereastră, nu zid în raport cu Christos. Să facă un pas într-o parte și să-L lase pe Christos să iasă în evidență.

A treia, să aibă răbdare, dar și bunul simț al creșterii omului în bine. Sfântul Ioan Botezătorul nu s-a propus pe sine ca model. Nu a cerut ucenicilor să-l urmeze pe el, ci pe Christos. Când unii dintre ei l-au descoperit pe Christos, i-a lăsat să meargă după El. Spiritul de pregătire pentru Crăciun trebuie să fie marcat de bucurie. Dar nu orice fel de bucurie, ci aceea care provine din întâlnirea cu Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Nu putem spune că ne bucurăm mereu. Câteodată uităm, altădată nu știm sau, în fine, poate că nu avem puterea să ne bucurăm. Cauzele sunt multe de la cele materiale până la cele spirituale. De exemplu, astăzi, contextul social actual marcat de austeritate și restricții poate fi una dintre cauzele majore ale absenței bucuriei. Dar bucuria despre care vorbește liturghia duminicii de astăzi este de altă natură. Seamănă cu bucuria părinților care așteaptă un copil.

Sfântul Ioan Botezătorul din evanghelia duminicii ne ajută să ajungem la această bucurie. Să ne asumăm împreună cu el faptul că „nu sunt eu Christos” (In 1, 20). Știm că unii s-au substituit lui Christos și au spus că ei sunt lumina, calea, adevărul, viața. Apoi, să coborâm în inimă trecând de la un Dumnezeu noțional la un Dumnezeu real. Așa ne propune să facem sfântul J.H. Newman. Cum? Cu ajutorul imaginației și al iubirii față de aproapele. Prin imaginație devenim contemporani cu familia sfântâ în drum spre Betleem. Prin iubire ieșim din noi înșine și-l restituim pe aproapele lui însuși. Dacă reușim lucrul acesta atunci în inima noastră se creează atmosfera așteptării în bucurie a Nașterii Domnului. Mai multe detalii în omilia postată mai jos. Bucurați-vă în Domnul!