Wilhelm Dancă

În Duminica „Divina Milostivire” am commentat Evanghelia după Ioan 20, 19-31. Am spus că sunt necesari trei pași pentru a întâlni pe Isus Înviat sau Divina Milostivire. Însă cine are nevoie de milostivire, astăzi? Evident, doar cei care recunosc că sunt păcătoși.
Vorbind despre pași, primul e asumarea responsabilității, mereu și în orice împrejurare.
Alt pas e revigorarea simțului pudorii sau al rușinii.
În fine, ultimul pas e să avem grijă să nu se stingă licărirea speranței, binelui, adevărului și în noi, și în aproapele.
Găsiți alte detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica Tomei am comentat Evanghelia după Ioan 20, 19-31. Am luat drept cheie de lectură a precizarea despre Toma, „zis Geamănul”. Da, duminica trecută, Duminica Învierii Domnului, lecturie biblice și rugăciunile liturgice vorbeau despre Învierea lui Christos. În duminica Tomei se vorbește despre învierea completă a lui Toma. Cum „completă”? Despre ce este vorba?

Fratele geamăn al lui Toma poate fi Nataniel, căci are o mărturisire de credință similară cu cea a lui Toma. Vezi Ioan 1, 49. Însă nu m-am oprit la acest aspect biblic. Am vorbit despre faptul că „geamănul” desemnează un antagonism ce există în ființa noastră. Toți suntem un amestec de frică și curaj, de credință și necredință, de generozitate și închistare în sine etc. Cand venim la biserică, de obicei, venim cu partea bună – curajul, credința, generozitatea. Fratele geamăn sau sora geamnă rămâne acasă. De aceea, Toma recunoaște astăzi că trebuie să vină la Isus și cu fratele său geamăn pe care îl poartă în inima sa.

Pentru a aprofunda mesajul Evangheliei am privit tabloul lui Caravaggio despre „Necredința sfântului Toma” (1600-1601). Am constatat mai multe lucruri. Primul, că Isus poartă veșminte specifice epocii sale, iar apostolii sunt îmbrăcați în haine din vremea lui Caravaggio. Asta înseamnă că, pentru pictor, Învierea lui Isus este un eveniment istoric. Cu alte cuvinte, poate fi cercetat empiric sau științific de orice generație. Sfântul Ioan Paul al II-lea spune că există în fiecare generație credincioși empirici. Poate așa suntem și noi. Așadar, dacă vrem, putem ajunge științific la nucleul credinței – Învierea lui Christos. Cum? Căutând dovezi începând de la mărturisirea primilor apostoli. Ele există. Am indicat câteva în această meditație.

Apoi, că Isus înviat îl invită pe Toma să-și apropie degetul și mâna de urma cuielor, rănilor. Avem aici o manifestare clară a milostivirii divine. Pe scurt, milostivirea înseamnă că Dumnezeu are inițiativa mântuirii. Omul trebuie să răspundă lăsându-se atins de iubirea divină. Sau, cum spune sfântul Augustin, să se trezează din somn, să se ridice și să meargă …. spre Viață. De ce? Fiindcă Viața a venit la el.

În concluzie, am subliniat nevoia de a celebra Paștele omului întreg. Paștele trebuie să-l facă și omul care vine la biserică, și fratele său geamăn rămas aiurea pe undeva. Dar, încă o dată, care frate geamăn sau soră geamnă? Acela care e victima lașității, duplicității, fricii, instinctului, necredinței etc. Învierea nu este participată deplin decât împreună cu „geamănul” din noi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Duminica Divinei Milostiviri a fost instituită în anul 2000 de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Pornind de la Evanghelia duminicii – Ioan 20, 19-31 – am dezvoltat patru momente ale revelării divinei milostiviri. Premisa a fost tipologia cuvintelor din Sfânta Scriptură. Astfel aflăm că în Biblie avem cuvinte scrise, cuvinte mărturisite și cuvintele lui Isus însuși. În Evanghelia duminicii divinei milostiviri avem mai multe cuvinte rostite de Isus însuși. Merită de ținut minte! Printre acestea sunt și cuvintele „Pace vouă!”.

Am arătat că în Evanghelia Duminicii Divina Milostivire se revelează treptat.

Mai întâi avem salutul „Pace vouă!”. Pacea e darul principal al lui Isus înviat. Aici darul păcii e oferit de două ori. De aceea, se poate spune că această duminică e duminica păcii. M-am întrebat ce înseamnă pacea? Pace cu cine? Și cu Dumnezeu Tatăl, și cu noi înșine, și cu semenii?

Apoi, Isus înviat își arată urmele răstignirii. De ce? Pentru cine? Nu cumva din cauza păcatelor lumii pe care Isus le-a luat în serios? Noi luăm în serios păcatele?

După acest gest urmează suflarea Duhului Sfânt asupra ucenicilor. Am făcut o legătură cu Geneză 2, 7, unde ni se spune că Dumnezeu a suflat în nările lui Adam suflarea de viață și, astfel, a devenit ființă vie.

În fine, am ajuns la puterea de a lega și de a dezlega acordată discipolilor. Este vorba despre iertarea păcatelor și începutul sacramentului spovezii, locul în care trăim pe viu milostivirea lui Dumnezeu.

Mi s-a părut important de remarcat că astăzi Isus înviat a apărut în mijlocul discipolilor. Dacă avem încredere în Isus, cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Paul al II-lea și Sfânta Faustina, atunci El este în mijlocul nostru. Sau, altfel spus, în mijlocul nostru este mereu acela în care avem încredere. De aceea, întreb: cine e astăzi în mijlocul nostru? Detalii în articolul postat mai jos.

Am celebrat astăzi Divina Îndurare. Am meditat la predică despre unul dintre semnele distinctive ale Bisericii, și anume comunitatea. Am pornit de la episodul întâlnirii lui Isus înviat cu apostolul Toma. Reticența lui Toma în a se încrede în mărturia celorlalți a devenit izvor de fericire pascală. Astfel toți cei care vor crede în Isus fără să fi văzut semnul concret al învierii lui, comunitatea credincioșilor, vor fi fericiți. Sper că și dumneavoastră faceți parte dintre aceștia.

Ce înseamnă pentru noi Divina Îndurare, astăzi? Cum putem să manifestăm fericirea pascală promisă de Isus înviat? Păstrând Spiritul sau simțul duminicii, ziua Domnului, chiar și atunci când nu putem participa public la liturgia Bisericii. A pune pe tine hainele de sărbătoare în zi de duminică, chiar când nu te vede nimeni, întreține în interiorul tău Spiritul Învierii. De asemenea, același Spirit al Învierii se concretizează în grija față de cei săraci și vulnerabili în timpul crizei Coronavirus. Cum ne comportăm față de persoanele care au mai mult de 65 de ani? Ele sunt actualmente discriminate. Au voie să iasă din casă doar într-un anumit interval orar. Spiritul Învierii cultivă viața în toate formele ei, chiar și atunci când solidaritatea față de cei bolnavi și vulnerabili înseamnă distanțare socială. Cum ne purtăm față de bătrâni, bolnavi, săraci? Suntem empatici, solidari cu cei care suferă din cauza virusului, dar și a altor boli, nevoi?

Da, devoțiunea Divinei Îndurări poate contribui eficace la umanizarea sau creștinarea relațiilor dintre oameni. Divina Îndurare este o invitație la exercițiul concret al compasiunii față de cei suferinzi din toate punctele de vedere. Mai multe detalii în predica postată mai jos.

De-a lungul istoriei omenirii au fost mulți cei ce au încercat să-i facă pe oameni mai buni prin respectul riguros al legii, prin frica de pedeapsă și de condamnare. Chiar și Biserica a predicat un Dumnezeu al fricii. Dar, așa cum putem constata astăzi, nici un om nu s-a schimbat vreodată sub presiunea fricii sau a pedepsei. Frica nu convertește pe nimeni. Frica nu-i face pe oameni mai buni. Frica poate să-l oprească pe un om de la săvârșirea faptelor rele, dar nu-l poate face mai bun sau mai drept. Oare iertarea sau milostivirea ar putea să-i facă pe oameni mai responsabili?

Da, așa cred, pentru că Isus a propus iertarea ca drum de schimbare a omului. Despre această cale a vorbit Papa Ioan al XXIII-lea în discursul de deschidere a Conciliului Vatican II, pe 11 octombrie 1962. Printre altele, Papa cel Bun spunea că în trecut „Biserica a condamnat cu severitate maximă erorile. Acum Mireasa lui Christos preferă medicina milostivirii și nu pe cea a severității”.

Așadar pe drumul cel nou al schimbării omului în bine, drum pe care Isus l-a introdus în istorie, cuvintele de ordine sunt iertarea, nu frica; milostivirea, nu pedeapsa. Acest suflu nou pastoral a fost confirmat de Papa Paul al VI-lea la încheierea lucrărilor Conciliului, când a spus că, astăzi, Biserica nu trebuie să se adreseze omului contemporan prezentându-i o listă de „condamnări deprimante”, ci o ofertă de „remedii încurajatoare”.

Recent Papa Francisc a lansat o adevărată campanie de evanghelizare în cheia milostivirii, propunând un An Jubiliar al Milostivirii, între prima duminică din Advent 2015 și sărbătoarea „Christos Rege” din 2016. În Scrisoarea apostolică „Misera et Misericordia” („Mizerabila și Mizericordia”) din 20 noiembrie 2016, actualul Suveran Pontif propune o serie întreagă de gesturi pastorale prin care dorește să promoveze cultura milostivirii. În inima acestei culturi stă iertarea lui Dumnezeu, necondiționată și nelimitată față de toți oamenii. Stă gestul de îndurare al lui Dumnezeu Tatăl, care s-a aplecat asupra noastră prin Christos și ne-a îmbrățișat cu iubirea sa milostivă. Astfel, ori de câte ori „mizeria” umană este copleșită de „mizericordia” divină, omului păcătos, trist și deprimat i se deschide un orizont de speranță și de fericire. Detalii în predica din 7 aprilie 2019 pe care o postez mai jos.