Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat Prologul din Evanghelia după Sfântul Ioan 1, 1-18. Încă o dată în timpul sărbătorilor Nașterii Domnului. De ce? Mai întâi pentru a înțelege ceva din misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Apoi pentru a încerca împreună să devenim și noi fii ai lui Dumnezeu.

Am început cu o considerație asupra Înțelepciunii divine. S-a vorbit despre ea în Vechiul Testament. Dar, la împlinirea timpurilor s-a întrupat în Domnul Isus. Înțelepciunea este Cuvântul, iubirea-relație din Dumnezeu. Cuvântul stă la baza tuturor celor care s-au făcut în acest univers. Inclusiv omul.

Am centrat meditația pe această afirmație: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit în noi” (v. 14). Am spus că trebuie să-l repetem deseori și să ne gândim la ceea ce spunem. De ce? Pentru că ucenicii sunt chemați să manifeste și în exterior credința lor în Cuvântul întrupat. Dar, pentru că la discipoli există o ruptură între interior și exterior, „Cuvântul” cade în gol. Mulți oameni nu țin cont de Dumnezeu-Cuvântul în alegerile lor de viață. Cauzele sunt multe. Am subliniat două dintre ele.

Prima, Cuvântul nu este primit de omul contemporan din cauza Bisericii. Cum așa? Am răspuns folosind metafora soarelui și a lunii. Christos este soarele care luminează Biserica, luna. De aceea, Biserica răspândește lumină, dacă o primește de la Christos. Din păcate, astăzi, multe structuri, practici și rituri ale Bisericii sunt opace. Biserica a pierdut mulți credincioși și pentru că a propus un Dumnezeu fals. Este nevoie de reluarea dialogului cu cei care nu cred.

A doua, Cuvântul nu este primit din cauze personale. Metafora soarelui și a luminii poate fi aplicată și la nivel individual. Astfel, observăm că mulți oameni l-au eliminat pe Dumnezeu din orizontul cunoașterii și al iubirii. Aceste două facultăți umane au ceva în comun cu Dumnezeul cel Viu. Dar, dacă Dumnezeu a murit, atunci și omul a murit.

Lucrurile stau altfel în cazul celor care cred. Ei se bucură de cunoașterea lui Dumnezeu care s-a întrupat. Sfântul Bernard spune că Acela care s-a unit cu noi prin întrupare ne va face să devenim la fel ca El, adică spirit. Sau, asemenea Fiului Unul-născut al Tatălui, plini de har și de adevăr. De ce nu ne bucurăm de acest adevăr de credință? Pe lângă bucuria întrupării Fiului în noi este nevoie și de căutarea manifestării lui. Domnul se manifestă ca adevăr în multe feluri, chiar și în greșeala sau păcatul lumii. Dacă este așa sau nu, să verificăm și să-l căutăm pe Domnul ca adevăr. Apoi, descoperindu-l, să ne bucurăm.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În duminica a doua după Crăciun am meditat rosturile Întrupării potrivit Prologului Sfântului Ioan 1, 1-18. „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (Iona 1, 14). Este pentru a doua oară când Biserica proclamă această Evanghelie în timpul Crăciunului. De ce această insistență? Pentru a înțelege mai bine miza Întrupării Cuvântului.

Am început omilia subliniind trei mesaje importante pe care le conține acest text biblic despre Nașterea Mântuitorului. Primul e că se deosebește de Evanghelia copilăriei de la Matei și de la Luca, care are un caracter profetic, istoric și geografic. Prologul lui Ioan este mai mistic, mai poetic, dar ne vorbește tot despre Întruprea lui Isus.

Al doilea mesaj este că universul întreg e pătruns de lumina divină și lumina va învinge întunericul. De aici izvorăște bunătatea creației divine și caracterul pozitiv, optimist al religiei creștine.

Al treilea mesaj subliniază caracterul relațional al credinței creștine. Isus este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, iar noi, după și prin Întrupare, suntem constituiți fii în Fiul. Acesta este marele beneficiu al Crăciunului.

Am ilustrat această învățătură cu ajutorul Sfântului Augustin. Potrivit episcopului de Hippona, Isus este „Verbum interius” în sânul Sfintei Treimi și „Vox”, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl în exterior. Prin urmare nu există altă cale spre Dumnezeu decât Cuvântul, care se primește. Nimeni nu-l merită.

Sfântul Toma de Aquino subliniază patru motive pentru care Cuvântul s-a făcut trup (Ioan 1, 14). Primul ca să ne ferească de ispita de a disprețui materia, corpul sau natura, așa cum au învățat Mani și discipolii săi, maniheiștii. Cosmosul este bun, materia este bună, natura este bună în mod radical, fiindcă au fost create de Dumnezeu. Al doilea motiv e pentru a ne dovedi bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu Tatăl să-l trimită în lume pe Fiul său spre mântuirea tuturor. Al treilea motiv e pentru a specifica relația omului cu Dumnezeu, și anume prin, cu și în Christos. Astfel, comuniunea cu Dumnezeu este specifică pentru creștini, adică se realizează prin Christos, care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Al patrulea motiv e avantajul mântuirii umanității prin Nașterea lui Isus Christos din femeie, și anume omenirea devine mai rațională. Aici este vorba despre „raționalitatea” făpturii care e chemată să-l preamărească pe Dumnezeu Creatorul prin propria viață.

Origen explică lucrul acesta afirmând că prin Întruparea Fiului omul a fost eliberat de ceea ce se opune rațiunii sale sau logos-ului său. Mai mult decât atât, omul a devenit mai rațional, mai conform cu adevărul ființei sale, care constă în glorificarea lui Dumnezeu.

În concluzie am arătat că acest adevăr se primește, nu este meritat de niciun un om. Însă primirea, deschiderea inimii este un gest care ne aparține. Să ne pregătim purificând pereții „grajdului” interior în care s-a născut sau se naște Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.