Wilhelm Dancă

În a treia duminică din Postul Mare am vorbit despre convertire. Pe scurt, convertirea înseamnă schimbarea direcției de viață, de mentalitate. Pentru creștini, convertirea se traduce printr-o mai mare apropiere de Domnul și de oameni. Am vorbit despre două feluri de convertire, una imediată și alta lentă sau de lungă durată. Sfântul Paul exemplifică convertirea imediată, la fel Sfântul Augustin. Convertirea lungă presupune asumarea conștiințiinței de sine. De aceea, Sfântul Ignațiu a scris „Exerciții spirituale pentru a se controla pe sine”.

În lumina Evangheliei, Luca 13, 1-9, am identificat două obstacole în calea convertirii. Primul, „cultul virtualului” sau „cultul non-realității”, care are idoli precum televizorul, tik-tok, instagram etc. Omul este scos din realitatea vieții lui concrete și „pus” să rezolve problemele altora. Ce ciudățenie! Al doilea obstacol, este „cultul distracției”, care astăzi a devenit o adevărată industrie. Omul este momit prin multe „produse mediatice” ca să iasă din sine și să trăiască în altă parte sau în altă lume. Am dat ca exemplul situația din spitalele din România. Aici bolnavii cred că medicii români nu sunt profesioniști. De aceea, ei caută să ajungă în altă parte, în altă lume. Desigur, cei care au posibilități materiale. Dar, de fapt, vindecarea este o lucrare comună, și a medicului și a bolnavului. Fiecare are misiunea lui. Nu poate vindeca doar medicul, sau doar bolnavul. Am spus că la fel stau lucrurile în lucrarea de mântuire, unde intervine și Dumnezeu, și omul. Am apelat la un argument al Sfântului Augustin. El spune: „Cine te-a creat pe tine fără tine, nu te mântuiește pe tine fără tine!”.

În concluzie, mântuirea este individuală și locală, adică aici și acum. Convertirea se vede la nivelul vieții de zi cu zi. Dacă este în desfășurare, evident. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.