Am meditat astăzi, 13 noiembrie 2022, Evanghelia după Luca 21, 5-19. Am celebrat Euharistia împreună cu mulți credincioși în catedrala „Sf. Iosif” din București. Am insistat asupra unei ideii principale. Astfel, ca să nu fim surprinși de sfârșitul lumii, să punem în practică următoarele învățături.
Mai întâi să acordăm mai multă atenție omului și nu templului. Cu alte cuvinte, să ne străduim să interiorizăm cultul sau relația cu Dumnezeu. Să nu idolatrizăm templul și podoabele lui.
Apoi să nu ne fie teamă de persecuții, pentru că ele sunt nota distinctivă a Bisericii. Într-adevăr, Biserica adevărată este acolo unde creștinii sunt persecutați. În fine să trăim crizele comunitare sau personale în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
Întotdeauna o criză este apocaliptică, adică revelatoare. Revelează ceea ce suntem și cum suntem. De pildă, ucenicii în Evanghelia de astăzi sunt fricoși și egoiști. De asemenea, criza comportă o anumită ambiguitate și se pretează la interpretări. Isus ne avertizează că învățătorii falși vor veni să propună soluții rapide și imediate. Spune Domnul: „Nu vă luați după ei!”. În fine, criza trebuie traversată cu ochii îndreptați spre Domnul care vine. În viața noastră apar numeroase crize, de la cele existențiale, vocaționale, profesionale până la cele familiale sau sociale. Când traversăm o criză se declanșează în noi mecanisme de apărare. Pentru a atenua șocul crizei unii recurg la distracții, plăceri, sau la altfel de evadări. Dar problemele rămân. Ucenicul Domnului nu privește înfricoșat sau egoist în jos, mai ales când barca se scufundă, ci spre înălțimi. De acolo va veni Domnul Isus a doua oară să-i salveze pe toți oamenii.
Detalii în articolul postat mai jos.
- 13 noiembrie 2022
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii