Wilhelm Dancă

Credința în Dumnezeu este în primul rând încredere. În al doilea rând, dar nu fără primul, înseamnă acceptarea liberă a unor adevăruri de credință. Printre acestea sunt existența lui Dumnezeu, misterul întrupării sau misterul sfintei Treimi și altele. Deci, înainte de orice, credința în Dumnezeu este relație de încredere și, ca atare, presupune practica raportării încrezătoare la lume. Evident că sunt și excepții, dar nu stau în picioare. Astfel, unii susțin că nu se încred în oameni, în mod fundamental, dar cred (se încred) în Dumnezeu. Nu știu cum vine asta; mie mi se pare ceva anapoda.

În Evanghelia duminicii (Lc 17, 5-10) ucenicii i-au cerut lui Isus „mai multă credință”. Răspunsul lui este foarte tăios: „dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar”. Cu alte cuvinte discipolii se raportau la Domnul exact ca farizeii și cărturarii, care nu aveau încredere (credința) în El. Sau ca personajele din parabolele pe care le-am ascultat în duminicile anterioare: fiul risipitor, fratele mai mare, administratorul necinstit, bogatul fără nume. Toți aceștia au avut lipsuri în privința relației cu lumea. Vedeau lumea de sus. Voiau să-și impună punctele lor de vedere, gusturile și interesele lor individuale.

Pornind de aici am sugerat în omilia de astăzi trei direcții de purificare a credinței/încrederii în Dumnezeu. Prima constă în refacerea încrederii în lume. Așa cum a manifestat-o Isus, care a crezut în convertirea tuturor păcătoșilor. A doua se referă la felul în care înțelegem credința ca dar. Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră prin persoane, evenimente, întâmplări. Știm să citim semnele prezenței Lui? Credința este un dar într-un sens indirect, nu explicit. Dumnezeu ni se dăruiește prin oamenii din jurul nostru. A treia invită la considerarea religiosului sau a sacrului în perspectiva gratuității.

Credința în Dumnezeu, sau iubirea lui Dumnezeu, care este cealaltă față a credinței, ar trebui trăită nu de dragul vreunei recompense, ci de dragul Lui. Printre alte bucuria sau viziunea optimistă despre viață este recompensa credinței. Dar recompensa este ca un fel de bonus care se adaugă încrederii sau iubirii lui Dumnezeu. Detalii în articolul postat mai jos.