Wilhelm Dancă

Am încercat să răspund la această întrebare comentând Luca 2, 16-21. Este vorba despre Evanghelia sărbătorii “Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu”. Sărbătoarea se celebrează în ziua de 1 ianuarie.

Am vorbit despre trei lucruri prin care asumăm maternitatea Mariei ca mod de a fi în lume. Faptul că Fiul lui Dumnezeu a avut o mamă pe pământ este de o importanță unică în istoria mântuirii.

Primul, “memoria Christi”, amintirea întâlnirii cu Christos. Așa au făcut pastorii din Evanghelia de astăzi.

Al doilea, smerenia divină. Dumnezeu a ales să ne convingă de iubirea Sa prin semnul unui prunc. Nevinovăția sau gingășia unui copil nou-născut este mai convingătoare decât orice discurs.

Al treilea, bucuria vestirii Nașterii Mântuitorului. Avem aici o formă specială de binecuvântare.

În concluzie, să-L alegem și să-L urmăm pe Christos în întregime, nu doar ceea ce ne convine din ființa sau învățătura Lui.

Detalii mai jos.

În 2024 Domnul să-și întoarcă fața senină spre noi!

La mulți ani cu bine!

În duminica a doua după Crăciun am meditat rosturile Întrupării potrivit Prologului Sfântului Ioan 1, 1-18. „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (Iona 1, 14). Este pentru a doua oară când Biserica proclamă această Evanghelie în timpul Crăciunului. De ce această insistență? Pentru a înțelege mai bine miza Întrupării Cuvântului.

Am început omilia subliniind trei mesaje importante pe care le conține acest text biblic despre Nașterea Mântuitorului. Primul e că se deosebește de Evanghelia copilăriei de la Matei și de la Luca, care are un caracter profetic, istoric și geografic. Prologul lui Ioan este mai mistic, mai poetic, dar ne vorbește tot despre Întruprea lui Isus.

Al doilea mesaj este că universul întreg e pătruns de lumina divină și lumina va învinge întunericul. De aici izvorăște bunătatea creației divine și caracterul pozitiv, optimist al religiei creștine.

Al treilea mesaj subliniază caracterul relațional al credinței creștine. Isus este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, iar noi, după și prin Întrupare, suntem constituiți fii în Fiul. Acesta este marele beneficiu al Crăciunului.

Am ilustrat această învățătură cu ajutorul Sfântului Augustin. Potrivit episcopului de Hippona, Isus este „Verbum interius” în sânul Sfintei Treimi și „Vox”, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl în exterior. Prin urmare nu există altă cale spre Dumnezeu decât Cuvântul, care se primește. Nimeni nu-l merită.

Sfântul Toma de Aquino subliniază patru motive pentru care Cuvântul s-a făcut trup (Ioan 1, 14). Primul ca să ne ferească de ispita de a disprețui materia, corpul sau natura, așa cum au învățat Mani și discipolii săi, maniheiștii. Cosmosul este bun, materia este bună, natura este bună în mod radical, fiindcă au fost create de Dumnezeu. Al doilea motiv e pentru a ne dovedi bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu Tatăl să-l trimită în lume pe Fiul său spre mântuirea tuturor. Al treilea motiv e pentru a specifica relația omului cu Dumnezeu, și anume prin, cu și în Christos. Astfel, comuniunea cu Dumnezeu este specifică pentru creștini, adică se realizează prin Christos, care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Al patrulea motiv e avantajul mântuirii umanității prin Nașterea lui Isus Christos din femeie, și anume omenirea devine mai rațională. Aici este vorba despre „raționalitatea” făpturii care e chemată să-l preamărească pe Dumnezeu Creatorul prin propria viață.

Origen explică lucrul acesta afirmând că prin Întruparea Fiului omul a fost eliberat de ceea ce se opune rațiunii sale sau logos-ului său. Mai mult decât atât, omul a devenit mai rațional, mai conform cu adevărul ființei sale, care constă în glorificarea lui Dumnezeu.

În concluzie am arătat că acest adevăr se primește, nu este meritat de niciun un om. Însă primirea, deschiderea inimii este un gest care ne aparține. Să ne pregătim purificând pereții „grajdului” interior în care s-a născut sau se naște Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În solemnitatea Nașterii Domnului 2020 am celebrat sfânta liturghie la catedrala „Sfântul Iosif” din București. Am vorbit la omilie despre bucuria specială a Crăciunului. Am explicat că este vorba de o bucurie durabilă, nu temporară. Ea izvorăște din asumarea prin credință a evenimentului unic al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Într-adevăr prin nașterea lui Isus cerul s-a unit cu pământul, eternitatea cu timpul, Dumnezeu cu omul. Din această unificare izvorăște încrederea plină de bucurie că de la nașterea lui Isus încoace lumea este mai bună. Această bucurie are un efect important, și anume că ne uniformizează prin elevare, nu prin coborâre. Uniformizarea prin coborâre are loc la spital sau la pușcărie. Uniformizarea prin elevare are loc prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Omul, fiecare om este ridicat la o înălțime la care de unul singur nu ar fi putut să ajungă. Astfel toți oamenii devin frați unii cu alții indiferent de rasă, cultură, religie, educație etc. Acest sentiment de bucurie profundă și de frățietate universală se trăiește urmându-l pe Isus prin actul exproprierii de sine. În cazul nostru prin renunțara la eul primitiv și infantil și asumarea eului care se dăruiește aproapelui. Mai multe detalii în predica postată mai jos. Crăciun binecuvântat!