Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Chiar dacă aș trece prin valea întunecată de Coronavirus

„Nu mă tem de nici un rău, căci tu ești cu mine” (Ps 23, 4). La acest lucru m-am gândit astăzi, 3 mai 2020, când, deși izolați în case din cauza pandemiei de Coronavirus, am celebrat Duminica „Bunul Păstor”. Isus își revendică în evanghelia după Ioan calitatea de păstor legitim, bun și unic. El spune: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine va fi mântuit” (In 10, 9).

În contextul dialogurilor interreligioase și interculturale, afirmarea acestui adevăr trebuie făcută în spirit de înțelegere frățească, fiindcă altfel poate să genereze dispute și tensiuni periculoase. Și totuși, 2, 2 miliarde de creștini susțin astăzi, fiecare în felul lui, cu ajutorul Sf. Duh primit la botez că Isus este Singurul și Unicul Salvator al lumii. Domnul a afirmat despre sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (In 14, 6).

Acest adevăr trebui mărturisit cu bucurie și curaj și în contextul crizei create de pandemia Coronavirus. Prin răspândirea inconștientă a acestui virus moartea fizică ne suflă în ceafă, ne amenință din toate părțile, atacă mișelește pe la spate. Ne aflăm, din cauza lui, într-o vale a morții la propriu. Dar există speranță de viață, și de viața deplină, chiar și în „valea întunecată de Coronavirus”. Cine crede că Isus este Bunul Păstor va învinge răul (amenințarea virusului) și va trăi, așa după cum El ne-a promis: „Eu am venit ca să aibă viața și s-o aibă din belșug” (In 10, 10).

Problema care se ridică acum este următoarea: cum să crezi în puterea lui Isus înviat când bisericile sunt închise? Da, întrebare bună. Însă credința nu este în primul rând o chestiune de biserică, ci de iubire. Aici trebuie să facem deosebire între Biserică (totalitatea celor care au crezut sau cred în Isus Christos înviat) și biserici (locul în care se manifestă liturgic credința în Înviere). Crezi pentru că iubești (sf. Ioan Henric Newman) sau crezi pentru că ești iubit! Isus a venit la noi din iubire, și-a dat viața pentru noi, pentru ca noi să avem viață întreagă.

Așadar, credința în Isus înviat, iubirea noastră față de Domnul este mai tare decât moartea, mai puternică decât amenințarea virusului Covid-19. Nu vă temeți de Coronavirus! Nu vă fie teamă de nici un rău, pentru că Domnul este cu noi! NB. Ținând cont de faptul că primele reprezentări ale lui Isus Bunul Păstor (cu mielul pe umeri sau înconjurat de oițe) au apărut la sfârșitul sec. al II-lea, când Biserica celebra în catacombe din cauza persecuțiilor, suntem invitați cumva și noi să ni-l reprezentăm, ASTĂZI, ACASĂ, pe Isus Bunul Păstor. În secolul trecut Maria Montessori a propus „Catehezele Bunului Păstor”, cateheze bazate pe desene cu teme din Sfânta Scriptură sau din viața sacramentală a Bisericii. Iată o idee izvorâtă dintr-o iubire autentică față de Isus înviat, da, fiindcă doar această iubire are imaginație. Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 3 mai 2020
Divina Îndurare o devoțiune eficace în vremuri tulburi

Am celebrat astăzi Divina Îndurare. Am meditat la predică despre unul dintre semnele distinctive ale Bisericii, și anume comunitatea. Am pornit de la episodul întâlnirii lui Isus înviat cu apostolul Toma. Reticența lui Toma în a se încrede în mărturia celorlalți a devenit izvor de fericire pascală. Astfel toți cei care vor crede în Isus fără să fi văzut semnul concret al învierii lui, comunitatea credincioșilor, vor fi fericiți. Sper că și dumneavoastră faceți parte dintre aceștia.

Ce înseamnă pentru noi Divina Îndurare, astăzi? Cum putem să manifestăm fericirea pascală promisă de Isus înviat? Păstrând Spiritul sau simțul duminicii, ziua Domnului, chiar și atunci când nu putem participa public la liturgia Bisericii. A pune pe tine hainele de sărbătoare în zi de duminică, chiar când nu te vede nimeni, întreține în interiorul tău Spiritul Învierii. De asemenea, același Spirit al Învierii se concretizează în grija față de cei săraci și vulnerabili în timpul crizei Coronavirus. Cum ne comportăm față de persoanele care au mai mult de 65 de ani? Ele sunt actualmente discriminate. Au voie să iasă din casă doar într-un anumit interval orar. Spiritul Învierii cultivă viața în toate formele ei, chiar și atunci când solidaritatea față de cei bolnavi și vulnerabili înseamnă distanțare socială. Cum ne purtăm față de bătrâni, bolnavi, săraci? Suntem empatici, solidari cu cei care suferă din cauza virusului, dar și a altor boli, nevoi?

Da, devoțiunea Divinei Îndurări poate contribui eficace la umanizarea sau creștinarea relațiilor dintre oameni. Divina Îndurare este o invitație la exercițiul concret al compasiunii față de cei suferinzi din toate punctele de vedere. Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 19 aprilie 2020
Cum să ieșim din mormântul fricii de Coronavirus?

Aseară am ieșit până la un magazin alimentar din Piața Amzei. Am traversat și am văzut Calea Victoriei din București pustie. Sinistră senzație! Nicio mașină, nicio bicicletă, niciun pieton! În depărtare am văzut că semafoarele funcționau. Deci e cineva acolo, undeva, care le supraveghează, chiar dacă nu-l pot vedea. Mi-a venit un gând tulburător. Într-un oraș pustiu nu se poate trăi. L-am alungat repede. Criza va trece în curând și vom reveni la normal.
Neîndoielnic frica de Coronavirus ne-a izolat în casele noastre. În condiții de (auto)claustrare la domiciliu există riscul de a transforma locuința într-un fel de mormânt. Adică într-un loc în care să nu mai poți să relaționezi cu nimeni. Da, există acest risc. Cum îl abordăm?
Evanghelia duminicii la liturghia din catedrala goală, iarăși, a fost despre învierea lui Lazăr. M-a impresionat acest gest al lui Isus. A venit mai întâi motivat de iubirea de prieten la ușa mormântului lui Lazăr și strigând cu glas puternic l-a scos afară. Desigur, și de iubirea de Fiu al lui Dumnezeu Mântuitor. Asemenea lui Lazăr noi avem nevoie de iubirea lui Christos, ca prieten și ca Mântuitor, pentru că mare este riscul de a rămâne izolați, prea izolați, în mormintele noastre de multe feluri.
Printre altele, m-am referit la mormântul păcatelor, la mormântul fricii de Coronavirus și la mormântul indiferenței.
Comentând tabloul învierii lui Lazăr de Rembrandt, am subliniat faptul că depinde de noi încotro înclinăm balanța destinului nostru final, spre lumină sau spre întuneric, spre viață sau spre moarte.
Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 16 aprilie 2020
Sf Iosif împreună mântuitori ai Mântuitorului de viruși

L-am sărbătorit astăzi, 19 martie 2020, în condiții speciale pe Sfântul Iosif, soțul Mariei și tatăl purtător de grijă al lui Isus (cf. Mt 1, 18-24). De asemenea, l-am celebrat ca patron spiritual al catedralei „Sf. Iosif” din București, dar și patron universal al Bisericii Catolice. Condițiile speciale se referă la faptul că am celebrat hramul bisericii nu în biserică, ci afară. Lucrul acesta mi-a dat de gândit.
Suntem în plină criza creată de răspândirea virusului COVID-19. Care este misiunea Bisericii în aceste momente? Sf. Iosif ne sugerează un răspuns. Biserica are misiunea de a păstra, a trăi și a vesti adevărurile mântuirii. Nu trebuie să se substituie statului. Nu trebuie să-i îndemne pe oameni să se spele pe mâini. Lucrul acesta ține de datoria Ministerului Sănătății, Educației.
Asemenea Sf. Iosif Biserica trebuie să-l ocrotească pe Christos de pericolele mortale (vezi fuga în Egipt) ale uitării și indiferenței și să facă să se audă glasul Lui chiar și atunci când tace.
Sf. Iosif este un model de viață creștină. A știut să tacă în mod inteligent, făcând loc Cuvântului lui Dumnezeu în inima sa. A fost un mistic al vieții cotidiene, centrându-și viața pe voința lui Dumnezeu.
Astăzi criza coronavirus constrânge Biserica din unele părți ale lumii la tăcere. În aceste contexte sf. Iosif poate să ajute ca tăcerea să devină elocventă, să vorbească. Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 16 aprilie 2020
Schimbarea la față poarta spre bucuria Învierii


Astăzi, 8 martie 2020, în ciuda vremii mohorâte și a fricii de o posibilă infectare cu virusul Covid-19 la liturghia de la 12.15 din catedrala Sf. Iosif din București au fost mulți credincioși. Unii dintre ei chiar cu copii mici în brațe sau pe jos. Și-au făcut simțită prezența, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Felicitări lor și părinților lor!
Am vorbit la predică despre Postul Mare ca o călătorie spre Ierusalim împreună cu Isus. Transfigurarea pe Tabor a fost un fel de anticipare a bucuriei Învierii. Cum putem să devenim și noi martori ai acestei bucurii anticipate? Ascultându-l pe Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, în care Domnul își găsește toată bucuria. Sacramentalizând imaginația proprie sau antrenând-o pentru a putea întrevedea misterul care se ascunde dincolo de persoanele din jur, de cuvintele și lucrurile omenești. Din păcate astăzi „Sirene” cu glasuri înșelătoare distrag atenția ucenicilor de la ținta călătoriei lor spirituale. Noi ce trebuie să facem? Cum să rezistăm? Ce înseamnă să asculți Cuvântul lui Dumnezeu, astăzi, în biserică, în familie? De ce-l ascultăm selectiv și nu în întregime? Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 16 aprilie 2020