Wilhelm Dancă

În sărbătoarea „Christos Rege” am interpretat parabola despre cei buni și despre cei răi din Matei 25, 31-46. Orizontul de interpretare a fost scrisoarea enciclică „Quas Primas” a Papei Pius al XI-lea din 1925.

Am arătat la început că tipul de societate în care trăim a fost întrevăzut de Papa Pius al XI-lea. Cum arată societatea noastră „bolnavă” din multe puncte de vedere poate fi constat de fiecare om lucid. Am vorbit despre bolile principale ale societății contemporane. Printre acestea, schizofrenia spirituală, duplicitatea morală, „fake news”-urile și domnia minorităților asupra majorității. Neîndoielnic, aceste boli sociale influențează stilul nostru de a fi creștini. Cum?

Unii trăiesc viața spirituală doar în inimi sau în conștiință. Astfel Christos Rege domnește doar la nivelul omului interior. Dar Christos Rege trebuie să domnească și în interiorul omului, și în viața lui publică. Parabola sugerează acest lucru când vorbește despre răsplată și pedeapsă. De asemenea, când menționează că cei buni stau la dreapta, iar cei răi la stânga lui Christos Rege. Deci, sunt niște manifestări care nu rămân doar la nivelul vieții interioare.

Apoi există creștini care amână decizia de a trăi cu Christos Rege pentru mai târziu. De ce? Pentru că împărăția lui se va instaura deplin la sfârșitul timpurilor. Dar Christos Rege este prezent aici și acum, în mod deosebit în viața celui nevoiaș, sărac. De aceea, instaurarea împărăției lui Christos Rege nu trebuie amânată. Sensul sărbătorii de astăzi este ca împărăția lui Christos Rege să fie trăită și în inimi, și în viața publică. De asemenea, să fie trăită și acum, în timpul de față, și mai târziu, la sfârșitul timpurilor.

Am dat ca exemplu de simț al sărbătorii pe fericitul Miguel Pro din Mexic. În timpul persecuției anticreștine a fost găsit vinovat de instigare la revoltă și condamnat la moarte. A fost împușcat în 23 noiembrie 1927. Însă înainte de a fi executat, a avut răgazul să spună din inimă: „Trăiască Christos Rege!”. Există un film din 2013 intitulat „Cristo Re”. Tema e rezistența creștinilor mexicani (cristeros) la secularizarea impusă de guvernul ateist din epoca respectivă. Oare noi cum ne opunem secularizării din societatea noastră?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Christos Rege” este o sărbătoare dătătoare de speranță. Este ultima sărbătoare a anului liturgic. „Sfârșitul încunează lucrarea!”. Sau, în latină, „Finis coronat opus!”. „Christos Rege” dă sens unui an întreg de aprofundare împreună a drumului spre Împărăția lui Dumnezeu. Imnul „Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!” sintetizează încrederea în biruința asupra răului. Credincioșii au trăit-o cu multă emoție în timpul dictaturii comuniste. Ar trebui s-o simtă și astăzi, pentru că dictaturile contemporane sunt la fel de periculoase. Chiar dacă sunt mai subtile și mai blânde. De pildă, să ne gândim la dictatura relativismului, a banului, a plăcerilor, a distracțiilor sau la dictatura egoului. Sunt tot atâtea nume pentru dictatura păcatului.

Când Christos intră în conștiința unui om lucrurile se schimbă. Aproapele are prioritate, nu egoul. Frontierele regatului lui Christos sunt interioare; ele se găsesc în inimi. Sfânta Treime le cunoaște cel mai bine. Regatul lui Christos ține de ordinea calității, nu a cantității. De aceea, împărăția Lui este împărăția adevărului, a vieții, a sfințeniei, a harului, a dreptății, a iubirii și a păcii. Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 23, 35-43, am arătat că Isus este Rege al iertării. Tronul său este Crucea, adică este un Dumnezeu care cunoaște drama suferinței. Puterea sa este iertarea sau milostivirea. Ucenicul lui Isus manifestă apartenența la împărăția lui Christos prin fapte de pace și reconciliere. Într-adevăr, numai acela care a fost iertat poate să ierte pe alții. Prin iertare se oprește rostogolirea răului și a violenței. Mai mult, se marchează un nou început.

Prin urmare, împărăția lui Christos este împărăția acelora care s-au convertit sau au fost reconciliați. În concluzie l-am propus pe „tâlharul căit” ca exemplu de urmat. De ce? Pentru că prin credința sa în Isus răstignit a furat cerul.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Raportul putere și adevăr a fost subiectul principal al meditației în sărbătoarea „Christos Rege”. Am insistat pe faptul că sărbătoarea nu are caracter politic. Am dezvoltat tema puterilor pe care fiecare dintre noi le-a primit încă de la naștere. Pe fundalul meditației a fost tabolul dialogului dintre Pilat și Isus (vezi Ioan 18, 33-37). Subiectul principal e regalitatea sau non regalitatea lui Isus. Ce fel de regalitate a avut Isus?

Prima dintre puteri este puterea de a judeca, de a ierta și de a condamna. Se vede lucrul acesta în familie, și nu numai. În familie, copiii fiind mai fragili și în creștere, sunt judecați, iertați sau corectați de părinți. Dar și în alte locuri se verifică acest adevăr. De pildă, în Biserică, unde absența exercitării acestei puteri are consecințe grave. Aici se observă un fel de lehamite de a lua decizii, de a ieși din rând și de a spune ce e bine și ce e rău. Nu mai vorbesc de societatea civilă unde descurajarea de a nu lua decizii e cultivată sistematic. Bref, astăzi, raportul putere și adevăr se dezechilibrează în favoarea puterii, care devine despotică, insuportabilă.

A doua este puterea de a te compromite. Această putere se întâlnește la exercitantul puterii care își asumă greșelile sau fragilitățile. Cine se preocupă excesiv de propria imagine, de carieră și fuge de compromis ajunge să trăiască într-o lume superficială, falsă.

A treia este puterea de a da mărturie despre adevăr. Pentru asta este nevoie de curaj și încredere în adevăr. Pilat este sceptic, cinic, indiferent și crede că nu există valori de adevăr și de fals. Toți oamenii sunt „o apă și un pământ”. În aceste condiții puterea nu are nevoie de adevăr, fiindcă, nu-i așa, nu există adevăr. De aceea Pilat îl întreabă pe Isus: ce este adevărul? Adevărul deranjează omul puterii, fiindcă ar trebui să spună pe ce cale a ajuns la putere. De pildă, a primit puterea pe calea manipulărilor, a unor lupte meschine pe la spate, a unor comploturi degradante. Avem aici un contraargument. Astfel, cine se îngrijește excesiv de propria imagine și de parcursul carierei a ajuns la putere pe căi murdare.

În fine, a patra putere discutată astăzi a fost puterea de a da altora viață sau moartea. Isus nu doar că a dat viață celorlalți, ci și-a dat viața proprie pentru alții. Părinții participă în raport cu fiii lor la această putere. Evident, fiecare după capacitatea proprie. Pe scurt, mesajul omiliei a fost că omul liber e rege, pentru că gestionează cum se cuvine raportul dintre putere și adevăr. Pe urmele lui Isus, adevărul e adevărul iubirii și al vieții. Când puterea nu ține cont de acest adevăr devine fugă de responsabiltate, cult idolatru al propriei imagini, cinism și indiferență față de binele public. Sunt destule exemple în jurul nostru. Nu m-am oprit asupra lor.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea lui Christos Rege am vorbit despre caracterul ironic al celebrării. Isus nu a voit să fie tratat ca un rege. Nu a recunoscut lucrul acesta nici în fața lui Pilat, nici în fața mulțimilor uimite de puterile lui divine. S-a comportat ca un rege în ascuns. Și s-a ascuns în cei săraci, în copii și în sacramente, în special în Euharistie. Discipolul lui Isus este chemat să devină rege. Cu alte cuvinte, pentru Christos, să participe la regalitatea lui slujitorială prin smerenie și amabilitate. Detalii în articolul postat mai jos.

Cu ocazia sărbătorii „Christos Rege”, 24 noiembrie 2019, la catedrala sf. Iosif din București am meditat împreună cu credincioșii prezenți motivațiile instituirii acestei ocurențe liturgice. Această sărbătoare încheie anul liturgic, deci are rol de concluzie practică. Am subliniat, printre altele, că în 1925, când Papa Pius al XI-lea a înființat-o, a avut în gând un lucru delicat și important. Și anume, modul de a sluji al lui Christos Rege să fie temeiul în baza căruia Biserica să denunțe abuzurile politicului și să combată cu mijloace spirituale corectitudinea politică a vremii.

Printre alte finalități, sărbătoarea „Christos Rege” avea mai multe scopuri. Primul era acela de a-i asigura pe creștinii persecutați din cauza credinței lor că nu sunt singuri, că Biserica, Episcopul Romei și ceilalți credincioși din lumea liberă sunt cu ei.

Apoi să-i îndemne pe cei care își trăiau credința în țări conduse de dictatura fascistă sau comunistă să reziste. Papa le spunea prin această sărbătoare să nu-și piardă speranța, pentru că orice domnie, stăpânire, putere pământească trece, dar domnia lui Christos Rege durează în veci. Cine nu-și pierde speranța în fața persecutorilor acela subminează nu doar dictatura, care este vizibilă, ci corectitudinea politică de natură invizibilă din societatea în care trăiește.

În fine un alt scop era acela de a-i îndemna pe guvernanți să gândească modele de conducere după exemplul lui Christos Rege. După cum știm, Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume nu ca să domnească, ci ca să-i slujească pe alții. Slujirea celorlalți este sensul oricărei guvernări politice. Dictatura soft a unor modele de gândire și comportament de sorginte relativistă și individualistă, dar și corectitudinea politică din zilele noastre încurajează guvernarea contra celor care i-au votat. Cu alte cuvinte astăzi se intră la guvernare nu pentru a-i sluji pe alții, ci ca guvernanții să fie slujiți.

Actualitatea sărbătorii „Christos Rege” este indiscutabilă. Asistăm azi la forme noi de dictatură și de corectitudine politică. De exemplu, democrația bazată pe număr sau cantitate, partide formate în jurul intereselor personale sau de grup, politici egalitariste care distrug gramatica sau ortografia susținând incluziune lingvistică, programe educaționale bazate pe teoriile gender etc. Opoziția față de aceste forme derapate de slujire publică se bazează nu doar pe educație, bun simț ci și pe credință. Credința ca răspuns la revelația creștină cunoaște și pune în practică măsura omului ca om. Această măsură divino-umană este Christos Rege, Fiul lui Dumnezeu întrupat. El este „Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6).

Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.