Wilhelm Dancă

„Christos Rege” este o sărbătoare dătătoare de speranță. Este ultima sărbătoare a anului liturgic. „Sfârșitul încunează lucrarea!”. Sau, în latină, „Finis coronat opus!”. „Christos Rege” dă sens unui an întreg de aprofundare împreună a drumului spre Împărăția lui Dumnezeu. Imnul „Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!” sintetizează încrederea în biruința asupra răului. Credincioșii au trăit-o cu multă emoție în timpul dictaturii comuniste. Ar trebui s-o simtă și astăzi, pentru că dictaturile contemporane sunt la fel de periculoase. Chiar dacă sunt mai subtile și mai blânde. De pildă, să ne gândim la dictatura relativismului, a banului, a plăcerilor, a distracțiilor sau la dictatura egoului. Sunt tot atâtea nume pentru dictatura păcatului.

Când Christos intră în conștiința unui om lucrurile se schimbă. Aproapele are prioritate, nu egoul. Frontierele regatului lui Christos sunt interioare; ele se găsesc în inimi. Sfânta Treime le cunoaște cel mai bine. Regatul lui Christos ține de ordinea calității, nu a cantității. De aceea, împărăția Lui este împărăția adevărului, a vieții, a sfințeniei, a harului, a dreptății, a iubirii și a păcii. Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 23, 35-43, am arătat că Isus este Rege al iertării. Tronul său este Crucea, adică este un Dumnezeu care cunoaște drama suferinței. Puterea sa este iertarea sau milostivirea. Ucenicul lui Isus manifestă apartenența la împărăția lui Christos prin fapte de pace și reconciliere. Într-adevăr, numai acela care a fost iertat poate să ierte pe alții. Prin iertare se oprește rostogolirea răului și a violenței. Mai mult, se marchează un nou început.

Prin urmare, împărăția lui Christos este împărăția acelora care s-au convertit sau au fost reconciliați. În concluzie l-am propus pe „tâlharul căit” ca exemplu de urmat. De ce? Pentru că prin credința sa în Isus răstignit a furat cerul.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Raportul putere și adevăr a fost subiectul principal al meditației în sărbătoarea „Christos Rege”. Am insistat pe faptul că sărbătoarea nu are caracter politic. Am dezvoltat tema puterilor pe care fiecare dintre noi le-a primit încă de la naștere. Pe fundalul meditației a fost tabolul dialogului dintre Pilat și Isus (vezi Ioan 18, 33-37). Subiectul principal e regalitatea sau non regalitatea lui Isus. Ce fel de regalitate a avut Isus?

Prima dintre puteri este puterea de a judeca, de a ierta și de a condamna. Se vede lucrul acesta în familie, și nu numai. În familie, copiii fiind mai fragili și în creștere, sunt judecați, iertați sau corectați de părinți. Dar și în alte locuri se verifică acest adevăr. De pildă, în Biserică, unde absența exercitării acestei puteri are consecințe grave. Aici se observă un fel de lehamite de a lua decizii, de a ieși din rând și de a spune ce e bine și ce e rău. Nu mai vorbesc de societatea civilă unde descurajarea de a nu lua decizii e cultivată sistematic. Bref, astăzi, raportul putere și adevăr se dezechilibrează în favoarea puterii, care devine despotică, insuportabilă.

A doua este puterea de a te compromite. Această putere se întâlnește la exercitantul puterii care își asumă greșelile sau fragilitățile. Cine se preocupă excesiv de propria imagine, de carieră și fuge de compromis ajunge să trăiască într-o lume superficială, falsă.

A treia este puterea de a da mărturie despre adevăr. Pentru asta este nevoie de curaj și încredere în adevăr. Pilat este sceptic, cinic, indiferent și crede că nu există valori de adevăr și de fals. Toți oamenii sunt „o apă și un pământ”. În aceste condiții puterea nu are nevoie de adevăr, fiindcă, nu-i așa, nu există adevăr. De aceea Pilat îl întreabă pe Isus: ce este adevărul? Adevărul deranjează omul puterii, fiindcă ar trebui să spună pe ce cale a ajuns la putere. De pildă, a primit puterea pe calea manipulărilor, a unor lupte meschine pe la spate, a unor comploturi degradante. Avem aici un contraargument. Astfel, cine se îngrijește excesiv de propria imagine și de parcursul carierei a ajuns la putere pe căi murdare.

În fine, a patra putere discutată astăzi a fost puterea de a da altora viață sau moartea. Isus nu doar că a dat viață celorlalți, ci și-a dat viața proprie pentru alții. Părinții participă în raport cu fiii lor la această putere. Evident, fiecare după capacitatea proprie. Pe scurt, mesajul omiliei a fost că omul liber e rege, pentru că gestionează cum se cuvine raportul dintre putere și adevăr. Pe urmele lui Isus, adevărul e adevărul iubirii și al vieții. Când puterea nu ține cont de acest adevăr devine fugă de responsabiltate, cult idolatru al propriei imagini, cinism și indiferență față de binele public. Sunt destule exemple în jurul nostru. Nu m-am oprit asupra lor.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea lui Christos Rege am vorbit despre caracterul ironic al celebrării. Isus nu a voit să fie tratat ca un rege. Nu a recunoscut lucrul acesta nici în fața lui Pilat, nici în fața mulțimilor uimite de puterile lui divine. S-a comportat ca un rege în ascuns. Și s-a ascuns în cei săraci, în copii și în sacramente, în special în Euharistie. Discipolul lui Isus este chemat să devină rege. Cu alte cuvinte, pentru Christos, să participe la regalitatea lui slujitorială prin smerenie și amabilitate. Detalii în articolul postat mai jos.

Cu ocazia sărbătorii „Christos Rege”, 24 noiembrie 2019, la catedrala sf. Iosif din București am meditat împreună cu credincioșii prezenți motivațiile instituirii acestei ocurențe liturgice. Această sărbătoare încheie anul liturgic, deci are rol de concluzie practică. Am subliniat, printre altele, că în 1925, când Papa Pius al XI-lea a înființat-o, a avut în gând un lucru delicat și important. Și anume, modul de a sluji al lui Christos Rege să fie temeiul în baza căruia Biserica să denunțe abuzurile politicului și să combată cu mijloace spirituale corectitudinea politică a vremii.

Printre alte finalități, sărbătoarea „Christos Rege” avea mai multe scopuri. Primul era acela de a-i asigura pe creștinii persecutați din cauza credinței lor că nu sunt singuri, că Biserica, Episcopul Romei și ceilalți credincioși din lumea liberă sunt cu ei.

Apoi să-i îndemne pe cei care își trăiau credința în țări conduse de dictatura fascistă sau comunistă să reziste. Papa le spunea prin această sărbătoare să nu-și piardă speranța, pentru că orice domnie, stăpânire, putere pământească trece, dar domnia lui Christos Rege durează în veci. Cine nu-și pierde speranța în fața persecutorilor acela subminează nu doar dictatura, care este vizibilă, ci corectitudinea politică de natură invizibilă din societatea în care trăiește.

În fine un alt scop era acela de a-i îndemna pe guvernanți să gândească modele de conducere după exemplul lui Christos Rege. După cum știm, Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume nu ca să domnească, ci ca să-i slujească pe alții. Slujirea celorlalți este sensul oricărei guvernări politice. Dictatura soft a unor modele de gândire și comportament de sorginte relativistă și individualistă, dar și corectitudinea politică din zilele noastre încurajează guvernarea contra celor care i-au votat. Cu alte cuvinte astăzi se intră la guvernare nu pentru a-i sluji pe alții, ci ca guvernanții să fie slujiți.

Actualitatea sărbătorii „Christos Rege” este indiscutabilă. Asistăm azi la forme noi de dictatură și de corectitudine politică. De exemplu, democrația bazată pe număr sau cantitate, partide formate în jurul intereselor personale sau de grup, politici egalitariste care distrug gramatica sau ortografia susținând incluziune lingvistică, programe educaționale bazate pe teoriile gender etc. Opoziția față de aceste forme derapate de slujire publică se bazează nu doar pe educație, bun simț ci și pe credință. Credința ca răspuns la revelația creștină cunoaște și pune în practică măsura omului ca om. Această măsură divino-umană este Christos Rege, Fiul lui Dumnezeu întrupat. El este „Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6).

Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.

„Christos Rege” nu este o sărbătoare veche. A fost înființată în 1925 de către Papa Pius al XI-lea. Contextul social și politic al vremii, atât în Italia, cât și în alte țări din Europa, era marcat de afirmarea curentelor politice fasciste. De aceea, Papa a căutat să atragă atenția politicienilor să nu alunece în populism și demagogie. Spiritul sărbătorii spune că puterea politică înseamnă slujire, după exemplul lui Christos. Din păcate semnalul lui de alarmă nu a fost luat în seamă.

Titlul de Christos Rege este potrivit, pentru că Isus și-a asumat titlul de Rege. În Evanghelii cuvântul Rege apare de 16 ori. În contextul Pătimirii apare de 12 ori. Isus a recunoscut că este Rege, dar, a precizat că împărăția lui nu este din lumea aceasta. De asemenea, Isus a spus că a venit să dea mărturie despre adevăr. Astfel, împărăția lui Christos Rege se răspândește lent, dar eficace, prin puterea de atracție a adevărului.

Regalitatea lui Christos Rege se exercită prin fascinație, nu prin forță. Autoritatea influențează datorită calității morale sau spirituale a persoanei care o deține. Aceasta nu are nevoie de putere pentru a-i controla pe cei pe care îi influențează. Puterea politică rezidă într-o anumită funcție sau poziție, de rege sau de președinte, de exemplu. Nu rezidă în persoana care ocupă sau primește funcția politică. Puterea politică nu are nimic comun cu bunătatea sau înțelepciunea. Am văzut în istoria noastră recentă că mulți oameni tâmpiți, unii chiar răi, au exercitat puterea politică.

Puterea spirituală rezidă complet într-un individ sau într-o persoană. Nu are nimic de-a face cu puterea de constrângere a celor pe care îi influențează. Se poate ca oameni de înaltă ținută spirituală să aibă și responsabilități politice. Dar aceștia se comportă ca și cum nu ar avea puteri publice.

Sărbătoarea lui Christos Rege ne arată cine este Dumnezeu. Totodată ne spune cum să facem din Christos Adevărul centrul vieților noastre. Am apelat la istoria statuii lui Christos înviat din catedrala „Maica Domnului” din Copenhaga. Este vorba de o statuie făcută de sculptorul Bertel Thorvaldsen în 1838. Această statuie din marmură de Carrara și-a schimbat fizionomia după ce sculptorul a terminat lucrarea. Umezeala din camera în care aștepta binecuvântarea a înmuiat cleiul de legătură. Astfel statuia lui Christos Rege, glorios, a devenit statuia lui Christos Bunul Păstor. Mai multe detalii găsiți în predica de Christos Rege, 25 noiembrie 2018, de la catedrala sf. Iosif din București. Pentru a asculta predica dați click pe imaginea de mai jos.